Nu mai știu cine și când a rostit în fața mea niște cuvinte care m-au năucit: „Ce bine era pe vremea lui Stalin!”. „Cum era bine?”, a întrebat cineva. „Păi, era bine, că eram tineri”, a venit răspunsul. Da, tinerețea e o stare de spirit pe care nu o vei mai reîntâlni. Îmi amintesc de anii de facultate. Eram vreo 20 și un pic în an, la Filosofie. Eram o „gașcă”. Eram mereu împreună, la Operă, la Bulandra, la meciuri. Și la crâșmă! După examene, „chefuiam” toți, fete și băieți, la Carul cu bere, la Union, unde ni se alătura adesea Nichita Stănescu (ce spirit!), la Favorit, în Drumul Taberei. Dar mai făceam și câte una lată, lată de tot. O dată, am chiulit toată „gașca” de la un seminar și am umplut, la Bufetul universității, de lângă facultate, două mese, alăturate, cu sticle de bere. Golite, evident. Era porunca dată chelnerului de Șucu Ivașcu, coleg de clasă la liceu, să nu ia sticlele de pe masă. Paranteză. La Filosofie eram trei foști colegi de clasă, mai era și Grigore Giorgiu, ca să vedeți ce școală se făcea la Liceul Ioan Slavici, azi Moise Nicoară. Da, eram o „gașcă” frumoasă. Azi, ce mai e viața de student?
Apoi, intrând în „producție”, la Muzeul Județean, apoi la ziar, iar eram o „gașcă”. Am făcut Revelioane împreună cu cei de la Vörös Lobogó, de neuitat. Nu conta cine e ungur, cine e român. Casa mea era mereu plină. Și a altor prieteni. La un moment dat, patru prieteni ne întâlneam, în fiecare vineri, să jucăm poker. Pe mize modice. Nevestele noastre se întâlneau și ele, în același timp, În casa altuia dintre noi. Prin rotație, deveneam gazdă fiecare. A venit Revoluția și „gașca” s-a spart.
La ziar, oriunde am fost director, redactor-șef, am cultivat spiritul de echipă. Am impus ceea ce azi numim, în cărțile de management, „socializare”. Îi sărbătoream pe toți redactorii, de 8 Martie invitam și chioșcăresele care ne vindeau ziarul. A mers vreo cinci ani, apoi și „gașca” asta s-a spart. Astăzi, redacțiile, câte mai există, sunt austere. Sufletul a dispărut, primează interesul personal. Ultimii ani lucrați de mine în redacție au fost anoști, gri, plictisitori, stresanți, ca atmosferă, nu din pricina muncii. Colectivul nu mai era o „gașcă”. Astăzi, nici prietenia nu mai este PRIETENIE. Se lipesc de tine inși interesați, care te cuceresc subtil și pervers. Sufletul a fost asanat. L-am asanat noi, l-au asanat interesele, „capitalismul” acesta barbar, primitiv, care numai capitalism nu este.
Nu am pierdut doar tinerețea. Ne—am pierdut și sufletul, am pierdut puterea de a iubi, de a ne respecta aproapele. Suntem sterpi. Banul, banul, banul, doar ăsta ne este scop, dorință. De aceea zic și eu, parafrazându-l pe acel om în vârstă, ce bine era pe vremea lui Ceaușescu. Eram mai vii la suflet, eram mai oameni.
Tristan MIHUȚA

1 COMENTARIU

  1. Ai mare dreptate Tristane. Mă gândesc,prioritar,la seriozitatea/calitatea ínváțámântului in condițiile,,comunismului românesc”! Pácat că nu au fost luate in considerare CELE MULTE BUNE! Şi,fárá dubii,seriozitatea dascálilor, elevilor şi studenților. Sunt trist de adevarata stare a ínváțámântului românesc actual!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here