Eram undeva în 2007. Primăvara. Mă întreabă un prieten, nu-i dau numele (servus Nicu) că cum că ce să facem să luăm un ziar. Să-l cumpărăm, ca atare. Eu, ca de obicei, sincer în gândire şi în portofel, îi spun: Draghe, geaba încercăm aşa. Adevărul e greu de luat, financiar, Observatorul şi-a cam epuizat impactul la electorat. Hai să facem unul nou.
Zis şi făcut, în toamnă, de ziua lui, Nicu (tot nu-i dau numele) îmi spune: la ziua mea îţi fac cunoştinţă cu acţionarii din umbră.
Şi ca să nu vă ţin fierţi cu 2007 şi cu naşterea Glasului, dau mai departe. La ziua lui Nicuşor apuc să gust şi eu din platourile de pe masă. erau tot felul de bunătăţuri. Mai ales la pahar. Şi atunci apucă sărbătoritul să îmi spună că vrea să mă prezinte acţionarilor. Eu nu prea mai eram acţionar pe mine, adică acţiunile mele nu prea aveau controlul proprietarului. dar, mă duc…
La masa respectivă neşte oameni. Majoritatea cu ochelari. Majoritatea bună. Unul, fără ochelari, om fain dar, ca noi toţi, cu anumite lipsuri, atunci i-a lipsit inspiraţia. Şi m-a muşcat. Adânc, de… orgoliu. Normal, m-am luat de el. El, de mine. Doi tipi, cu ochelari – oscilând între lupe, microscoape şi funduri de borcane de iaurt –, ochelarii nu ei, sar pe mine. Eu, cum mă ştiţi, rafală scurtă. Îi iau la refec, cum ştiu eu, cu o inteligenţă sclipitoare, cu citate din poezii, şi strofe din romane, cu acidul tuturor bogaţilor intelectual faţă cu bogaţii financiar.
Apoi, după vreo cinci minute în care toţi erau Sergiu Nicolaescu, ciuruiţi dar zvâcnind, mă întorc candid spre Ioţcu:
Mi-ai spus că-mi faci cunoştinţă cu noii acţionari.
Ioţcu, om sensibil, de altfel, dă din mână: Tifi, i-ai cunoscut deja!
Doi dintre ciuruiţi erau Sorin Blejnar (foto) şi Codruț Marta!
Teofil GRĂDINARU (fb)