Inaugurarea nocturnei de la Pâncota. Venim şi noi cu o echipă, eu mai mult prieten cu cumnaţii fotbaliştilor. La noi, vreo trei vână, în frunte cu entrajeros Cristi Irimia. Adversarii, tauri, parcă doreau să întregească şeptelul zootehniei arădene. Cum eu sunt mai sedentar şi plantigrad, m-am pus singurul atacant. Mă rog, era şi Gheorghe, care era ca şi Maradona, fără sarcini. Aproape ca şi Maradona, că don Diego avea talent.
Şi jucăm. Gazdele, vreo trei lăsaţi la vatra atunci, cică old boys, jucau la limita amicalului. Când ajunea mingea în atac, adică la mine, adică undeva pe la mijlocul terenului, simţeam emoţia ligii judeţene. O simţeam, ba în coaste, ba în glezne. N-am fost aşa lovit nici în tramvai, în zilele de navetă.
Mă rog, omologul meu, Gheorghe, n-avea nicio treabă. Zâmbea, se întreţinea cu spectatorii, mai făcea nişte mişcări cu pretenţii de fotbal. Şi-atât.
deschidem scorul. Un prieten frumos combină cu alt prieten frumos, Vasilică şi cu Varga, că nu mi-e teamă de nume, fac să conducem. Ghiontuirle în trupşorul meu se înmulţesc.
şi-atunci, se lansează uraganul. Ia Falcă mingea, preia lung, Fundaşul, atent la poştaş (deh, zi de pensie), ratează intercepţia. Mingea rămâne la piciorul lui Gheorghe. Fundaşul de la dublaj din nou intervine târziu, un nou ricoşeu, mingea la „my man”. Iese portarul, tot aşa, ca marinarul din tavernă. Şi Ghiţă intră cu mingea în poartă. 2-0. Se trage cortina, aplauze, ovaţii, fanfară.
Eu, umil, geaba arătam că am dus tot greul, eram un fel de şniţel încă netrecut prin ou. Geaba, cum spuneam.
Istoria e a învingătorilor.
Teofil GRĂDINARU (fb)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here