„Nu cerceta aceste legi”. Dar cum să nu te întrebi: „Ce e cu noi, ce trăim, există păcatul ?… Dacă nu există, dacă nu e pedepsit, atunci orice păcat, chiar și o crimă, este practic admisibil (cum spune un personaj dostoieskian). Hai, Iadul nu există, așa cum ni s-a spus, ca un cazan cu smoală … Au existat Adam și Eva sau e legendă biblică? Sunt parabole. Apoi, este limpede, Dumnezeu nu are chip, așa cum ni l-am imaginat în copilăria civilizației, bătrân și cu barbă, antropomorfizat. Este spirit, este LOGOSUL. Întâi a fost CUVÂNTUL, cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era cuvântul. Dumnezeu nu este nici Bun nici Rău. Dacă n-ar fi așa, ar trebui dezavuat pentru atâtea morți de copii nevinovați, pentru atâtea „pedepse” … Dumnezeu pedepsește vreme de șapte vieți, de șapte generații pentru păcatele strămoșilor? Prostii. Mai departe, nu cumva Omul este produsul unei chirurgii genetice aplicată maimuțelor de către extratereștri? – asta nu l-ar exclude pe Dumnezeul ubicuu, universal. Doar doi cromozomi ne separă … Un DUMNEZEU EXISTĂ, rece și neimplicat. Sau, oare, se implică? Chiar să fie viață după MOARTE?….”. Nu sunt întrebări care te bulversează? Fiindcă, dacă ești om cu rațiune, nu poți CREDE ORBEȘTE, nu poți să nu te întrebi. Of, Dumnezeule, câte întrebări în BEZNĂ!!! COGITO, ERGO SUM! ERGO DEUS EST! (Descartes)
Tristan MIHUȚA
