Anul acesta, pe 30 octombrie, s-au împlinit 30 de ani de la dispariţia tragică a patrioților basarabeni Doina şi Ion Aldea Teodorovici.

Când mă gândesc la Ion și Doina Teodorovici nu pot decât să mă gândesc la ”Podul de flori” care a fost prima încercare de a înfăptui unirea românilor aflați de o parte și de cealaltă a Prutului, dar și la lungul drum dintre Arad și Bălți, când ascultam magistrala compoziție și interpretare a celor doi martiri ai limbii și tradiției românești.

Evocându-i pe Doina și Ion Aldea Teodorovici, gândul mă duce la marii patrioți români, Mihai Eminescu, Avram Iancu, Tudor Vladimirescu, Nicolae Labiș și parcă îi văd pe toți stând la o masă, în împărăția cerurilor, alături de Dumnezeu vorbind în limba română despre prea-încercatul popor român.

Astăzi, când îmi aduc aminte de Ion și Doina Teodorovici, mă încearcă un puternic sentiment al neputinței, că au trecut peste 30 de ani de când puteam realiza visul de Unificare a celor două popoare care vorbesc aceeași limbă și care păstrează aceleași tradiții.

Ion și Doina Teodorovici au reușit ceea ce niciun român nu a reușit în ultimii o sută de ani, să creeze o punte spirituală și lingvistică între cele două popoare surori despărțite de o soartă nedreaptă.

Și astăzi Prutul încă mai plânge din cauză că de-o parte și de alta a sa oamenii nu pot să se declare cetățeni ai aceluiași stat. De aceea, idealul ”trei culori și o singură ființă românească” ar trebui să fie un deziderat al conducătorilor politici ai vremurilor noastre.

Ion Aldea-Teodorovici s-a născut într-o zi de sărbătoare, ziua Bunei Vestiri, în orașul Leova, RSS Moldovenească. Tatăl său a fost preot, dar a fost nevoit să se retragă din biserică în perioada ocupației sovietice. Soția sa, Doina Marin, după numele de fată, s-a născut pe 15 noiembrie 1958, în orașul Chișinău, într-o familie de intelectuali români, Eugenia și Gheorghe Marin. Tatăl său a fost jurnalist și scriitor, iar mama sa a fost profesoară de Limba și Literatura Română.

Mama lui Ion Teodorovici i-a insuflat pasiunea pentru muzică, iar în 1961 l-a înscris la Şcoala de Muzică din Chişinău. Doina Teodorovici s-a născut tot în Basarabia, iar pasiunea pentru muzică a avut-o încă din copilărie și a fost cooptată de la vârsta de 14 ani să susţină concerte în mai multe țări, precum Germania, Cipru și Algeria.

Ion și Doina s-au cunoscut prin intermediul poetului Grigore Vieru, iar în anul 1981, cei doi cântăreţi s-au căsătorit.

În 1991, Ion și Doina Teodorovici au câștigat premiul presei la Festivalul Național de Muzică Ușoară de la Mamaia. În 1992, aceștia au fost protagoniștii filmului „Dragostea ce mișcă sori și stele” și în același an au fost delegați la Festivalul „Cerbul de aur” de la Brașov, stabilind o tot mai strânsă colaborare cu frații români.

La 27 august 1991, cei doi artişti basarabeni au cântat pentru suveranitate şi independenţă în cadrul Marii Adunări Naţionale, iar mai târziu, în cadrul Festivalului de la Mamaia al aceluiaş an, Doina Teodorovici a exclamat: „vin aici direct din Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, să vă aduc salutul libertăţii noastre”.

Mișcarea pe care au creat-o, numită renaștere națională, i-a motivat să creeze și să dea naștere unor simboluri care vor dăinui, dăruind națiunii cântece de un profund patriotism: „Suveranitate”, „Eminescu”, „Sfântă ni-i casa”, și altele. Ion și Doina Teodorovici nu s-au mulțumit să stea doar pe marginea luptelor de regăsire și unificare, ci au urcat pe baricade, cântând în fața luptătorilor din războiul de pe Nistru împreună cu poetul Grigore Vieru.

În legătură cu evenimentele care au precedat moartea lor, unul dintre cei mai buni prieteni ai cuplului Teodorovici, scriitorul Grigore Vieru, a declarat: „în ultima vreme, Doina şi Ion îmi povesteau că, nopţile, erau ameninţaţi prin telefon cu moartea. Mi-au arătat şi nişte scrisori cu un conţinut ameninţător. Sunt lucruri care mă fac să cred că accidentul a fost unul gândit din timp”.

Încă din primele momente, de după accident, au apărut voci care au pus în discuţie suspiciunea ca totul să fi fost, de fapt, premeditat. S-a presupus că ceea ce ar fi condus la moartea artiştilor a fost promovarea ideii de unitate a celor două țări surori, Basarabia și România.

Datele arată că în zona localităţii Coşereni, la ora 2.30, maşina artiştilor s-a lovit de un copac, de pe marginea drumului, iar în urma impactului, Doina şi Ion Aldea Teodorovici au murit pe loc. La faţa locului poliţiştii nu au intervenit, organele statului demarând o anchetă câteva ore mai târziu, când trupurile artiştilor au fost transportate la Spitalul Municipal Urziceni. Accidentul s-a petrecut sub ochii moldovenilor Nicolae Măereanu (judeţul Vaslui) şi Elaine Artur (judeţul Iaşi).

Eugenia Marin, mama Doinei, declara că ”Ion şi Doina Aldea-Teodorovici şi-au dedicat viaţa şi activitatea unui ideal înălţător: păstrarea spiritualităţii româneşti. Prin cântecul lor ei au adus un omagiu limbii române, tricolorului, tradiţiilor strămoşeşti, celor mai sfinte idealuri: Dumnezeu, mama, limba, neamul, Eminescu, suveranittea, pacea etc. Ei nu au luptat cu arma, au luptat cu cântecul, cu sufletul lor curat. În 1992, la 30 octombrie, într-un accident stupid, moartea nemiloasă ni i-a furat, i-a zmuls de lângă noi. Au fost petrecuţi în veşnicul drum al eternităţii, de mii de oameni de pe ambele maluri ale Prutului.”

Zilele acestea, când îi comemorăm pe Ion și Doina Teodorovici, naţiunea română se poate lăuda cu faptul că din mijlocul său s-au ridicat aceste spirite patriotice care au avut curajul de a spune că românii de peste Prut vor să fie una cu țara.

Pentru naţiunea română, cei doi vor rămâne un simbol căruia îi suntem datori cu secole de recunoştinţă, iar așa cum spunea marele nostru poetul Grigore Vieru “Aşa cum fiinţa lui Dumnezeu s-a topit în nemărginirea Universului, iar întreaga suferinţă a neamului a vibrat şi mai vibrează şi astăzi pe cele patru corzi ale rebelei Balade porumbesciene, tot astfel cele două fiinţe, Doina şi Ion, devenite legendare, s-au topit în suferinţele acestui pământ, iar noi, la rândul nostru, ne vedem şi mai clar propria fiinţă rănită în oglinda neasămuitului lor har”.

Ciprian DEMETER

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here