Când eram ziaristă, s-a întâmplat, la un moment dat, să nu aibă ziarul un delegat disponibil pentru un meci de Divizia 3, unde habar n-am nici azi de ce era important să fie cineva și să relateze de la locul faptei (gândindu-mă mai bine, cred că se zicea, corect, „de la masa verde”, dar cum am scris mai mereu despre crime și alte alea, m-am obișnuit cu „locul faptei”).
În fine, m-am oferit voluntară să relatez eu de la meciul cu pricina, jucat chiar pe terenul de fotbal din Pâncota, adică de la mine de-acasă. Pe de o parte, le-am făcut o vizită alor mei, iar pe de altă parte, am urmărit partida cap-coadă cu mare atenție, relatând de la meciul ăla cum nu mulți ziariști ar putea s-o facă. Adică, povestind, pur și simplu, TOTUL, totul-totul, plus o serie de amănunte picante despre unii jucători, pe care le cunoșteam doar fiindcă eram localnică, nu de alta.
Și, uite-așa, am scris o cronică pe care a apreciat-o inclusiv Alexandru Chebeleu, Dumnezeu să-l odihnească, fostul șef al Departamentului Sport al ziarului Adevărul de Arad, spunându-mi că articolul meu a semănat mult, în materie de relatare sportivă, cu una pe care doar Țopescu ar mai fi putut s-o facă, de aceeași anvergură, în materie de gimnastică. „Bine, i-am zis, dar eu chiar nu mă pricep la fotbal!” Mi-a răspuns: „Asta nu înseamnă că nu te pricepi să observi și să relatezi ce vezi!” Ca să nu mai spun că am folosit în articol inclusiv o exprimare profund fotbalistică – „… cutare și-a dat cu stângul în dreptul și s-a făcut ghem în fața careului de 11 metri…” – fără să am idee măcar că sintagma „și-a dat cu stângul în dreptul” chiar e fotbalistică, având sensul larg al jocului împiedicat al vreunuia dintre fotbaliști; în cazul meciului despre care scriam eu, fotbalistul cu pricina chiar își dăduse la propriu cu stângul în dreptul, căzând ca fularul în fața mingii ce-i fusese pasată strategic, echipa sa pierzând balonul în favoarea adversarilor, care, mai agili, au înscris un gol de toată frumusețea.
Bine, trec peste faptul că după apariția articolului m-a căutat tatăl fotbalistului care fugise în timpul meciului ca o gagică pe tocuri, împiedicându-se în propriile picioare, acesta reproșându-mi că, pe lângă că habar nu am de fotbal, i-am insultat feciorul, punându-i în cârcă pierderea partidei. I-am zis: „Păi, nu a fost chiar așa?” Fără să recunoască deloc că a fost chiar așa, deși fusese, mi-a azvârlit: „Dumneata să-ți vezi de treaba dumitale, mi-a mai spus omul, iar despre fotbal să scrie cine se pricepe. Nu căcaturile astea se relatează de pe teren, fiindcă sunt alte chestii de transmis de la un meci, de către profesioniști, nu de către toate deșteptele satului”. Precizare: deșteapta satului eram, desigur, eu însămi.
Cu alte cuvinte, deși relatasem mișto și fără să exagerez deloc, ba având și spirit de observație, intuind la fel ca orice spectator obiectiv că golul cu pricina s-a datorat lipsei de talent a jucătorului despre care scrisesem că își dăduse cu stângul în dreptul, luxându-și propria echipă, problema, în ochii tatălui său și a antrenorului (am aflat ulterior că și antrenorul avea o problemă strict pentru faptul că EU, o nepricepută, am relatat din teren, păstrând sub tăcere faptul că fusese incompetent și băgase în teren VIP-ul neîncălzit parcă strict pentru a se împiedica și a face ca echipa să piardă înfruntarea), așadar, problema fiind doar că relatarea mea nu le era deloc, dar DELOC, pe plac.
Vreau să spun cu asta doar că, recent, prietenului meu Lucian Danila, un ziarist sportiv de mare angajament, i s-a refuzat acreditarea pentru sezonul 2023-2024 de către conducerea Clubului UTA, pentru simplul motiv – desigur, neexprimat pe șleau – că este incomod și scrie a naibii de bine și de obiectiv.
Chestiunea e că, deși nu-l cunosc pe Alexandru Meszar, decidentul pumnului îndesat astfel în gura presei libere, mă gândesc serios să relatez eu însămi despre meciurile jucate pe stadionul echipei noastre de suflet, dar nu oricum, ci așa cum numai eu știu să fac: fără să mă pricep la fotbal, dar cu ochii larg deschiși, observând fiecare firicel de iarbă, documentându-mă asupra tuturor mizeriilor din culise, că doar nu degeaba am făcut ani întregi anchete și investigații grele și pline de ramificații etc. Nu văd cu ce-ar fi mai dificil să aflu mizeriile din spatele unor meciuri și decizii luate de diverși păpușari din domeniul fotbalului, față de mizeriile ascunse în spatele unor crime sau tâlhării pe care le-am documentat la sânge, impecabil!
Un lucru este sigur: după maximum două meciuri și „after-party-uri” relatate de mine, Meszar va plânge după Dănilă. Și îl va conduce la stadion cu limuzină și Moët la frapieră. Puteți începe pariurile!
Eugenia CRAINIC
Cum pot lua legătura cu dumneavoastră?
Comments are closed.