GIN PRUNȘIA MÈ , ȘEIA DRAGĂ 
– scriere ‘n grai –
Cînd io ieram prunc, pînă pa la vrîsta gi o zășe ani, la mine la Coșioba, mami Catița, baba Mariuță șî baba Marie coșèu pita pa vatră în cuptori.
Coșèu pită în fișcecare sîmbată, pîntru o saptamînă gi zîle, cam șapce pice gi-o kilă șî jiumatace pita.
Să mînca în tătă zî cam o pită gi așeia, pîntru că ieram șapce suflece în șelegi, cu tăt cu noi prunșii.
 Când să șciè că avem oamini la șeva lucru, muierile coșèu în cuptori cîce opt-noauă pice gi-o kilă șî jiumatace pita.
Pita să fașe în felu urmatori:
sîmbata pînă-n zuă muierile să sculau șî fașeu aluatu’ pîntru pită.
Luau cam opt kile gi fanină albă șî tri kile gi fanină neagră.
Când moșu’ Bubi purta Moara gi pa Criș, fașe fanină nula pîntru plașintă șî fanină albă  pîntru pită.
Înt-on valing puneu drojgile cu apă calduță, ca gi pită șî cu on pumn gi fanină. Lasau compozîțîia să hoginească zășe minuce, dupa care o turnau în albie inge laolaltă cu fanina pregacită, cu apă calduță ca gi pită, cîtă să șerè șî cu doauă linguri gi sare framîntau bine aluatu’ pînă nu să mai lipè gi brînși. Îl lasau jiumatace gi șeas să hoginească pîntru dospit în albie, cupèrit cu o masariță.
 Dupa jiumatace gi șeas cînd aluatu’ o crescut, îl mai framîntau oleacă șî îl fașeu porțîi gi-o kilă sî jiumatace pa care le puneu pa masă pa o masariță, inge mai șîgeu la hoginit cam zășe minuce.
Tătă treaba asta să petreșe în coptorișce, inge iera șî cuptoriu’.
În timpu’ ăsta unu’ gintra barbațî , tati Pătru, o moșu Bubi argeu cuptoriu’ cu lemne gi panari o gi carpine, taiece gi jiumatace gi metăr gi lunji șî cam gi doi țănti gi groasă. Dupa șe să gata focu’ împrașcièu tăt jaru’ pa vatra cuptoriului, mai mult cîta colțuri. Dupa șe cuptoriu iera bine încalzît să traje jaru’ cu drîglu în gura cuptoriului, pa care-l luau înt-o caldare gi plev, puneu apă pasta iel să-l stîngă șî-l țîpau la parău sau pa gunoi în taleci.
Pa noi prunșii ne trimaceu în Livadă, pa line cîta boctarie inge ierau nuși, dupa frunză gi nuc. Noi nu avem atunși în taleci nuc pîntru că-l taiesără  că să uscasă, find batrîn șî plin gi buturi.
Mami, o careva gintra babe să sufulcau la o brîncă și o bagau în cuptori să chece cât iera gi cald.
Dacă pucè țîne brînca în cuptori până numara la zășe, însamnă că iera bun cuptoriu gi copt pita.
Dacă nu, îl mai lasau o țîră să sa rașească.
Puneu frunzîle gi nuc pa vatra cuptoriului pasta care puneu aluatu’ gi pită pa care îl bagau în cuptori cu o lopată gi lemn cu coada lungă.
Puneu on capac gi plev în gură la cuptori șî lasau pita să să coacă bine.
Gin cînd în cînd să mai uitau la iè să nu sa ardă.
Cînd pita iera coaptă să scocè gin cuptori, tăt cu lopata șeia, să punè pa masă, să cupirè cu o masariță șî să lasa să să rașească.
Tăgiuna sâmbata să coșeu în cuptori șî plașince stoarză cu nucă, cu mac, o cu brânză, da eșcea să puneu în tapsîi șî să bagau în cuptori.
Ne mai fașeu muierile noașce, mie șî la fracile Iuăn nișce colași în formă gi golîmb, care să cemau „pasîroi”.
Atunși cînd pita să pune în tapsîi pîntru copt, să fașè la marjina tapsîi rusuroaie, care iera aluat dat pasta tapsîie șî copt bine, iară dupa șè să coșè pita, îl rupèm șî-l mîncam.
Iera minune, gi bun!
În timpu’ ăsta pa șpor ferbeu umplaturile, iară în ler să frije on pui, o rață, o gîscă grasă toamna, umpluce cu rișcaș, maruntaile gin iele, oauă ferce șî bine ciparace.
Să sîmțău pîn ocol sîmbata nișce iuzuri gi mîncări șî pită coaptă, gi-țî iera mai mare dragu’ să le amneroșî, dupa care îțî vine o poftă gi mîncare șî o locomie, că giabgè așceptai să ce puni la masă.
Doamne, bune mai ierau tăci șelea!
Pa vremea șeia, nu să prè gasău drojge la coperativă.
Așă că muierile fașèu comlău [comnău] pîntru framîntat pita, în loc gi drojge.
Comlău’ să fașe gin aluat gi pită înmoiet în apă șî framîntat cu fanină gi cucuruz. Dupa șe iera framintat să fașè cocuță lace cam gi-o palmă, care să dageu pân fanină gi cucuruz șî să puneu pa o foaie la uscat pa cuptori.
Gi pîn anu’ o mie noauă suce șazăși șî șasă, tati să satură gi colectiv, o mărs la Șăbiș la sarviși șî adușe pită gi așeia semi gi-aclo.
Tolvai Doamne, bună mai iera șî așeia!
Bine o fost , odată!
În vreme șe framîntau aluatu’ gi pită, cînd bagau pita-n cuptori șî cînd o scoceu gin cuptori coaptă, mami șî babile mele mulțameu lu’ DUMNEZO ALDUITU’ șî îșî fașeu sămnu’ SFINCEI CRUȘI.
La masă cînd șîgem, moșu’ Bubi fașè pa pită sămnu’ CRUȘII șî rostè rugașiunea TATĂL NOSTRU! Moșu avè obișeiu să rupă în brînși pita, în darăburi nu s-o taie cu cuțîtu’!
DUMNEZO SĂ VA ALDUIASCĂ ȘÎ SĂ VA DEIE MULTĂ SÂNATACE !
Pătru-Marius BRAȘAI,
pruncu’ lu’ Pătru lu’ Bubi , gi la Coșioba