Mă rog, poate că, simbolic, nu mor! Dar, din păcate, idealul pentru care și-au sacrificat viața, a murit, îngropat odată cu trupul lor! Cine-a câștigat din tributul lor de sânge? Cumva cei ce-au crezut în democrație și triumful valorilor morale? Cei ce se săturaseră de minciună, demagogie, exploatare, inechitate și teroare?
Aiurea! Au câștigat imoralii, adică cei ce n-au avut și n-au scrupule și nu le pasă de nimic! Au câștigat mincinoșii, ipocriții, viclenii, hoții, șmecherii și, nu în ultimul rând -, fapt ce se vede tot mai pregnant în societate -, interlopii. Adică produsul pseudo-educației comuniste, fără Dumnezeu și fără morală, care au profitat de euforia generală generată de căderea comunismului. Și asta pentru că cei ce trebuiau să gestioneze perioada de după sacrificiul eroilor – adică cei care au avut curajul să conteste comunismul, să-și expună pieptul gol gloanțelor organelor de represiune comuniste și mizeriei morale propagate și întreținute de beneficiarii comunismului -, au fost contestați de substituienții comuniștilor (culmea, tot comuniști sau beneficiari ai comunismului) și înlăturați de mizeria morală umană generată de comunism: indivizi fără Dumnezeu, fără conștiință și fără respect față de cei din jurul lor.
Ăștia sunt cei care au profitat de jertfa eroilor, de momentul de euforie, de naivitate și ignoranță și care, în timp ce Timișoara își plângea morții, preluau șmecherește și viclean puterea. Și noi, pentru o ciosvârtă de carne, aruncată ca la câini de șmecherii parveniți sau un pahar de whisky, pentru așa zisul drept de a comenta (adică a lătra la lună), nu numai că am asistat pasivi cum societatea este preluată (mai corect spus furată) de post-comuniștii imorali, ci i-am și sprijinit, metamorfozându-i – conștienți că exagerăm -, contra unor funcții sau sinecuri mărunte, în pseudo-valori, cântându-le osanale imbecililor pseudo-intelectuali, cu tupeu.
Acum, culegem ce-am semănat. O societate condusă de imorali, adică de interlopi, hoți și vicleni, care batjocoresc și întinează tot ce este moral și sfânt. Inclusiv sacrificiul celor ce s-au jertfit pentru o societate democrată, fără minciună, fără hoție și, mai ales, fără demagogie de tip comunist. O societate care, din păcate, doar din complezență, mai recunoaște că cei ce s-au sacrificat (aiurea?) sunt eroi și nu niște fraieri (cum gândesc în fapt profitorii și parveniții ce-au preluat puterea și averea publică). Pentru cetățeanul de rând, cinstit și moral, care a rămas la fel de sărac (dacă nu cumva chiar mai sărac), naiv și la fel de prizonier al unui sistem retrograd, în care viclenia și șmecheria sunt instrumentele parvenirii?
NIcidecum! Pentru el, cetățeanu cinstit, corect, care crede în libertate morală, în promovarea valorii, în justiție, stat de drept, egalitate de șanse, adică în valorile europene, care n-a câștigat nimic, din contra, a înțeles, mai mult ca niciodată, că schimbarea regelui e bucuria prostului, când regele e schimbat cu camarila sau odrasla, cei care au murit în decembrie 1989 au murit degeaba. Ironia sorții e că s-a întâmplat exact contrariul: cei ce-au murit în Decembrie 1989 au fost eroi (în sensul efectului material) doar pentru post-comuniști, emanați de școala și educația comunistă, adică pentru imoralii care au acaparat puterea și averea publică, profitând de faptul că autoritatea publică a fost disoluționată.
Din păcate, eroii n-au murit pentru cetățeanul de rând, ci au creat terenul propice pentru ca mulți dintre comuniștii cu pedigree (activiști de partid, polițiști, securiști) și odraslele acestora, să pună mâna, fără scrupule, pe averea publică și pe putere în România. Și, acum, în loc de un parastas național prin care să comemorăm eroii, vom avea un parastas al democrației, organizat de odrasla unui milițian, mare beneficiar al Revoluției din 1989, care se manifestă ca și cum, genetic, ar deține cariotipul perfect al speciei generate de laboratorul comunist ce a creat noul model de individ, lipsit de Dumnezeu și conștiință.
Ne-a ajuns blestemul comunismului care se răzbună prin Dragnea? Sau plătim ignoranța și toleranța generată de ignoranță?
Pavel ROMAN
