Marți, 29 octombrie 2019, în spaţiul atât de generos al Complexului Universitar M din cadrul Universităţii “Aurel Vlaicu” din Arad a avut  loc ediţia din 2019  a concursului de chimie pentru elevii din liceele arădene “Esperimentum Life”.

La concurs au participat 13 de echipe (50 elevi) de la Colegiul Naţional „Moise Nicoară”, Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta”Arad, Colegiul Naţional „Vasile Goldiş”,Colegiul Național „Preparandia- Dimitrie Ţichindeal”, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Arad, Liceul Teoretic Pâncota și Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr”Pecica.

Concursul a fost organizat de către Universitatea”Aurel Vlaicu” din Arad prin Facultatea de Inginerie Alimentară, Turism și Protecția Mediului, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Arad, cu finanțare din partea Primăriei Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultura Arad, sub înaltul patronaj al Societăţii de Chimie din România (SChR). Echipa de jurizare a fost coordonată de către  secretarul general al SChR, prof.univ.dr.ing. Michaela Dina STANESCU. Evenimentul, dedicat Centenarului Societății de Chimie din România,  s-a bucurat de prezența primarului Municipiului Arad, Călin Bibarț, a consilierului local Mariana Cișmașiu, a inspectorului de specialitate Rodica Glăvan de la IȘJ Arad și a repezentanților mediului academic.

Un moment special în cadrul ceremoniei de deschidere a fost conferirea titlului de PROFESOR EMERIT doamnelor Prof. univ.dr.ing. Cornelia IDITOIU, Prof.univ.dr.ing. Michaela Dina STANESCU și Prof. univ.dr.ing. Elisabeta IVAN – personalități care au avut o contribuție marcantă la dezvoltarea învățământului universitar arădean și a domeniilor de chimie aplicată din cadrul Facultătii de Inginerie Alimentara, Turism și Protecția Mediului  a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad.

„Este un moment special pentru universitatea noastră. Am oferit titlul de profesor emerit celor trei distinse doamne care au pus bazele Facultății de Inginerie Alimentară Turism și Protecția Mediului și, în același timp, ne bucurăm pentru că pasiunea pentru chimie s-a transmis și noilor generații ai căror reprezentanți au concurat la competiția „Esperimentul life”.  Vreau să îi felicit deopotrivă pe participanți, organizatori și pe dascălii care țin vie pasiunea pentru una din cele mai frumoase științe” a declarat rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here