În zilele de 7 şi 8 aprilie 2017, doi artişti plastici, Adela Kiss şi Ştefan Oroian, membri ai comunităţii istorice româneşti din Ungaria, au vernisat expoziţii personale la Szentendre şi Budapesta. La ambele manifestări a asistat şi E.S. Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Gyula. În data de 30 ianuarie 2017, cei doi au fost  laureaţi cu Premiul de excelență al Institutului Cultural Român.2017, la București, într-o festivitate găzduită de Teatrul Naţional.
Adela Kiss a vernisat expoziţia „Cu vaporul la Szentendre”, la Galeria „Varoshaz”, din incinta Primăriei oraşului Szentendre, vineri, 7 aprilie 2017, ce poate fi vizitată în perioada 7 aprilie-26 mai 2017.
Au transmis cuvinte de salut Iulia Pantea, preşedintele Autoguvernării Româneşti din Szentendre, Gyurk Dorottya, viceprimarul oraşului, iar jurnalistul Ştefan Frătean (iniţiator al redacţiilor TV şi Radio de naţionalitate română la începutul anilor 1980), a prezentat biografia Adelei Kiss.
La manifestare au participat printre alţii, Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula, Miklos Versegy, primarul oraşului Szentendre, Anamaria Brad, referent pt. învăţământul de naţionalitate română pe lângă Ministerul Resurselor Umane al Ungariei, Ana Borbely, lingvist, membru al Institutului de Cercetări a Românilor din Ungaria, alţi invitaţi.
Adela Kiss, grafician, artist plastic, a absolvit Liceul „Nicolae Bălcescu” din Jula în anul 1994, după care a fost bursiera Statului Român la Academia de Artă „Ioan Andreescu” din Cluj-Napoca – secţia design, pe care a terminat-o în anul 1999, unde a urmat şi un curs post-universitar. După studii, s-a întors în comunitatea din care a plecat, stabilindu-şi sediul în capitala Ungariei. Lucrările sale au fost prezente în cadrul mai multor expoziţii personale sau de grup, organizate în România (Baia Mare, Alba Iulia, Timişoara, Cluj-Napoca), Ungaria (Jula, Budapesta, Seghedin, Bichişciaba, Gödöllő), Anglia (Liverpol), Albania (Permeti), Austria (Werfenweng) sau Maroc. În anul 2015 a participat cu o expoziţie de grup la Filiala din Seghedin a ICR Budapesta. Este membră a Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria. Arta ei fină, rafinată, plină de sensibilitate şi de un elan tineresc original, se inspiră din moştenirea de la tatăl său, român originar din Bihorul unguresc, şi de la mama sa, româncă originară din Micherechi.
Ambientul muzical al manifestării a fost asigurat de muzicieni români originari din Chitighaz (Petru Tulcan (trompetist, lider al formațiilor Police Big Band, Budapest Jazz Orchestra și Trans Balcan Collectiv. Și-a terminat studiile superioare la Academia de Muzică din Budapesta. Este organizatorul concertelor de Crăciun al suflătorilor originari din Chitighaz); Ștefan Szarka, (trompetist, a studiat la Academia de Muzică din Seghedin şi la Academia din Detmold (Germania). A cântat în orchestrele simfonice din Göttingen și Berlin. În prezent este profesor la Școala de Muzică din Ferencvaros, Budapesta.) şi David Frătean (gornist, în anul 2016 a obținut la Academia de Muzică din Budapesta diploma de master la corn. Este gornist al  Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii Maghiare.)
Ştefan Oroian a vernisat expoziţia de pictură şi plastică, la sediul Institutului Cultural Român (ICR)  din Budapesta, în data de 8 aprilie 2017, expoziţie ce se poate viziona până în data de 1 iunie 2017.
Au vorbit despre opera lui Oroian, Eunicia Trif, reprezentant al ICR Budapesta şi,  prof. univ. dr. Aurel Chiriac, director al Muzeului Țării Crișurilor din Oradea, curatorul expoziţiei. Au adresat cuvinte de salut Maria Berenyi, directorul Institutului de Cercetări a românilor din Ungaria, precum şi artistul plastic Ingo Glass.
La manifestare au participat Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula, Anamaria Brad, referent pt. învăţământul de naţionalitate română pe lângă Ministerul Resurselor Umane al Ungariei, Tiberiu Boca, membru al prezidiului Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria (UCRU) ş.a.
 
Ștefan Oroian, pictor, grafician şi sculptor de naţionalitate română, s-a născut la 19 februarie 1947 la Bătania, Ungaria.  A urmat studii de specialitate la Seghedin şi Budapesta. A desfăşurat o bogată activitate în domeniul ilustraţiei şi a graficii de carte, devenind redactor artistic al săptămânalului „Foaia Noastră”, organul de presă al românilor din Ungaria. În 1993 a fost fondator al Editurii „Noi” din Jula. Înainte de a deveni jurnalist, a fost profesor de desen la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Jula. A fost angajat al redacţiei săptămânalului „Foaia românească” până la pensionarea sa, în anul  2001. În anul 1991, a înfiinţat Corul românesc „Pro Musica” din Jula.  În februarie 2017, Ştefan Oroian a  împlinit 70 de ani, dintre care 50 i-a închinat artei. A expus lucrări, începând cu anul 1968, în expoziţii de grup şi colective organizate la Szeged (1992–1998), în 1982 fiind primit în Asociaţia Artiştilor Plastici din Ungaria. Din 1995 este membru al AIAP, UNESCO, Paris. Din 2000 este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Ungaria şi membru de onoare al Filialei Uniunii Artiştilor Plastici Arad din 1995. Pentru activitatea sa a fost distins cu numeroase premii, printre care premiul Artiştilor Plastici din judeţul Békés (Ungaria), Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler (România), Meritul Crucea de cavaler (Ungaria). Lucrări semnate Ştefan Oroian au fost prezentate în mai multe expoziţii personale din Ungaria, România, Germania, Franţa, Olanda, Italia. Este membru al prezidiului UCRU.
            În data de 6 aprilie 2017, a avut loc la Micherechi (comună majoritar românească din Ungaria), cea de-a 15 ediţie a Concursului de povestire „Vasile Gurzău”, denumit astfel în cinstea povestitorului originar din localitate, la care au participat 25 de elevi.
Manifestarea înfiinţată în urmă cu 15 zece ani  la initiativa Mariei Iova, bibliotecară pensionară, este organizată în fiecare primăvară cu ocazia zilei de naştere a povestitorului Vasile Gurzău, care a trăit la Micherechi între anii 1898-1980. Elevii şcolii generale din Micherechi, însoţiţi de părinţi, împreună cu cadrele didactice s-au adunat la „Casa Căsătoriilor” din Micherechi, la ediţia din acest an al concursului de poveşti, care poartă numele povestitorului local. Anul acesta au deschis drumul spre lumea de basm cei mai talentaţi 25 de povestitori din clasele 1−8 ai şcolii generale locale. Ei au adus în atenţia publicului povestiri din autori provenind din rândul etnicilor români din Ungaria (Vasile Gurzău, Mihai Pudri, Teodor Şimonca), dar şi români (Ion Creangă, Vasile Alecsandri, Alexandru Mitru ş.a.)
La eveniment au participat consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni, Margareta Tat, primarul localităţii, Bertold Netea, viceprimarul localităţii, Delia Kovacs, redactorul-şef al săptămânalului „Cronica”, cadre didactice şi elevi de la Şcoala Generală din Micherechi.
Juriul concursului a fost alcătuit din: Maria Gurzau Czegledi, directorul Liceului „Nicolae Bălcesc”u din Gyula” (nepoata regretatului povestitor Vasile Gurzău), Eva Iova Şimon, redactor-şef la „Foaia Românească”, Mariana Negreu Vetro, directorul Centrului de Documentare şi Informare al Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria şi Ana Dulău, profesor la Şcoala Generală din Micherechi.
Evenimentul a fost moderat de către Ana Benie, directorul şcolii generale din localitate. Eleva Debora Puha,, din clasa a opta, a povestit cele mai importante momente din viaţa lui Vasile Gurzău, despre care s-a spus că a dus mai departe tradiţia basmelor populare ale localităţii şi regiunii.