Îmi amintesc de un aprilie – anume, din 1974. Eram anul trei la facultate. Împreună cu Haralambie Niculescu, profu’ de economie, cei 20 și ceva de studenți de la Filosofie am pornit la colindat Țara, cu autocarul. Pe banii facultății sau ai Statului, cum vreți. Am vizitat Combinatul chimic de la Pitești, Confecțiile din Sibiu, Fabrica de camioane și armament de la Mârșa – sigur,noi am văzut doar camioanele gigant, am fost la Combinatul siderurgic Hunedoara, am coborât în Mina Petrila, ne-am oprit la Târgu Jiu, să vedem Poarta sărutului, Masa tăcerii, Coloana infinitului, lăsate moștenire de către marele Constantin Brâncuși, am vizitat Hidrocentrala Porțile de Fier, am coborât sub Dunăre, în sala turbinelor, am coborât și la Hidrocentrala de la Vidraru, am admirat lacul, barajul, o lucrare nemaipomenită a inginerimii române, am vizita Electroputere Craiova, Fabrica de mașini pentru agricultură, am fost la ALRO Slatina, la Fabrica de osii și boghiuri din Balș. Ultima o fabrică nouă, cu mașini, utilaje de ultimă generație, toate inscripționate cu numele unor firme nemțești. Acolo am întâlnit mulți arădeni de-ai mei, de la Vagoane,veniți să instruiască forța de muncă locală, lipsită total de pregătire pentru industrie. Ca amuzament – un maistru de la Vagoane ne povestea că, într-una din zile, în sectorul lui a văzut o față nouă. L-a întrebat ce-i cu el acolo, iar omul, senin, I-a spus că a venit la lucru în locul fratelui lui, care a trebuit să meargă la prășit!

Să revin. De ce aminteam de acea „excursie de documentare”? Pentru că, mama lui de „comunism”, tineretului i se dădea atenție. Da, o fi fost și o măsură educativă, să cunoaștem marile realizări ale „epocii” – nu devenise încă de „aur” -, dar am văzut o parte din țară, am cunoscut , am înțeles ce voiam noi, cu mintea noastră, nu ce voiau alții. Acum, vă întreb: mai plătește cineva, astăzi, o asemenea ieșire din amfiteatre și aule. Nu cred. Și apoi, ce să mai viziteze?, că industria e praf și pulbere. Dăscălimea, în bună parte, s-a dedat la „beneficiile capitalismului”, stoarce cât poate, mai ales de la studenți. Facultatea nu mai e facultate, diplomele sunt adesea nemeritate, lucrările de absolvire sunt cumpărate de la absolvenții din anii anteriori, ori chiar de la dascăli, gata-făcute. La fel examenele. Doctoratele se vând și ele, ca pâinea caldă la Moscova. Geme țara de doctori impostori.

Nu știu încotro ne îndreptăm. Nu avem azimut, nu avem o direcție la țară. Nimeni nu se mai preocupă de viitor. Calitatea umană este în degradare dramatică. Într-un cuvânt, plutim în derivă. Inevitabilă, deriva? În lipsa unui semn cât de cât încurajator, așa se pare!

Tristan MIHUȚA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here