Sunt la Iași. Pe o bancă din fața Palatului Culturii, din care tocmai ieșisem. Vreme faină, numai bună să stai, să meditezi. Deodată, mă trezesc lângă mine cu o țigancă. Nici nu apuc să spun ceva, că aud: „Ești din celălalt capăt de țară și ai un nume care nu e românesc”! M-a dat gata. Dacă ziceam un cuvânt, mă recunoștea după accent. Dar nu deschisesem gura. „Hai să îți ghicesc – mai zice ea. Ești aici să dai la facultate. Acasă, ai o iubită, dar nașa ta se roagă să se destrame iubirea și să o iei pe fiica ei de nevastă”. Măi, să fie! M-a dat gata a doua oară. Cam așa era. De unde naiba știe asta toate cele?! Și continuă cu alte amănunte despre mine, de parcă era de pe strada mea, din Micălaca. Mă face curios și zice să mergem în spatele băncii, lângă tufele din parc, să nu ne vadă milițienii. Mă duc. Îmi spune: „Ține o bancnotă de 5 lei în mână”. Nu aveam la mine decât una de 50 de lei. O iau și o țin în pumnul strâns. Îmi spune alte lucruri adevărate despre mine sau care aveau să se adeverească, peste ani…
Nu mai știu finalul. Am fost tulburat, năucit. Tot ce știu este că nu mai aveam bancnota de 50 de lei în pumnul care era tot strâns. Au trecut ani, dar întâmplarea mă marchează și nu am răspuns la această întâmplare cu tentă paranormală. Nu știu cum au dispărut cei 50 de lei din pumnul meu strâns, dar nici de unde știa atâtea despre mine!
Tristan MIHUȚA
