Înainte de 1990, presa era o forță, cum scriam într-o postare anterioară. Să apari în ziar „la negativ”, era un blam inimaginabil.
Într-o zi, mă cheamă la el redactorul-șef, Crăciun Bonta, și-mi zice: „Tovarășe, uite, Miliția ne-a solicitat un redactor care să însoțească un milițian de la Circulație. Se fac controale pe autobuzele IRTA, cele care transportă călători în județ. Te-am desemnat pe dumneata”. Așa am ajuns să mă alătur căpitanului Precup. Primul autobuz oprit, la Seleuș. Peste 90% dintre călători nu aveau bilet. Îl mituiseră pe „nașul”, acesta fiind șoferul autobuzului. Face Precup controlul, apoi îmi dă numele celor care circulau fără bilet. Unul dintre ei, se apropie de mine. „Domnule ziarist, plătesc dracului amenda, dar nu mă treceți în ziar, că mi-e rușine de colegi, de rude, de vecini!”. Știam ce spune. Așa era, urma un blam colectiv și, dacă era și membru de partid, urma „prelucrarea” în organizația de bază. Nu i-am trecut numele în ancheta respectivă. I-am apreciat sinceritatea și i-am „uitat” numele. Am făcut bine, am făcut rău? Nu știu, dar așa am simțit. Să mai spun că aceeași situație am întâlnit-o și la celelalte autobuze controlate de milițian? Nu e cazul, cred. Stimularea șoferului, ca și a „nașului” de la tren, devenise fenomen „endemic”. De la această realitate a pornit și raidul.

Tristan MIHUȚA

1 COMENTARIU

  1. Si nici-o legatura cu situatia din Romanica, de azi, in care mituirea nnasului, doctorului, politistului, fonctionarului a devenit endemica?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here