Nu sunt pesimist! Dar nici nu sufăr de optimism stupid, generat de manipulare și prezentarea unor semi-adevăruri ca adevăruri absolute. După douăzeci și patru de ani de muncă în cadrul administrației publice, cu obiectiv combaterea fraudei fiscale, cred că am acumulat suficientă experiență ca să nu mă mai las luat de val și manipulat de șmecheri, oportuniști.
Spre deosebire de mulți colegi de breaslă, care nu știu cum au ajuns în sistem, nici pentru ce și nici care le este rolul, plutind parcă într-o lume necunoscută, la voia întâmplării, eu am încercat să înțeleg cum funcționează mecanismele sociale, care este adevăratul motor ce angrenează economia și societatea și, mai ales, cum influențează clasa politică economia și care este efectul acestei influențe în societate.
Concluzia, după douăzeci și patru de ani de experiență, în care am întâlnit tot spectrul posibil de tentații și satisfacții, alternând între moral și imoral (n-am fost perfect, nici reper de raportare, înotând o dată cu curentul), e următoarea: trăim într-o societate imaginară, cu reguli formale, în care morala e ca și inexistentă. Ceea ce contează e specularea oportunităților care aduc bani și putere. Dincolo de oportunism, bani și putere, e teatru și parodie, vândute sub formă de principii și valoare, celor a căror grad de percepție a imposturii e adecvat manipulării.
Naivi, tânjind după un echilibru real între posibilitate și nevoi, după adevăr și justiție, ne punem prea mari speranțe în clasa politică, tratând-o ca pe o entitate divină, capabilă să schimbe radical regulile, în favoarea majorității populației, în detrimentul castelor minore de îmbogățiți fraudulos sau a celor ce jefuiesc averea publică cu concursul puterii. Numai că, clasa politică e o iluzie. Ea nu există în realitate. Ceea ce vedem, nu e clasa politică pe care o dorim, ci un surogat, un soi de fetișism al unei societăți iluzionare. Ei sunt creația mizeriei imorale a societății, adică a sistemului paralel, imoral, care cangrenează societatea și care va răspunde, exclusiv, la comenzile acestui segment social. Nici un politician nu este ceea ce pare, ci ceea ce vrea „stăpânul” său să fie, la un moment dat și într-o anume schemă. Sunt selecționați atent, nu pentru valorile lor morale, ci pentru alte calități, precum: carismă, capacitatea de a manipula, orientare în funcție de interesele „stăpânului”, servilism și promptitudine în răspunsul la comenzi și, mai ales, capacitatea de a se sacrifica atunci când „gloata” nu mai suportă regimul și are nevoie de „capete tăiate”.
Uitați-vă bine cine sunt pe afișele electorale, în mass-media sau bat țara în lung și în lat, ținând discursuri, în campaniile electorale și cine sunt instalați, la putere, după ce electoratul este păcălit. În rare cazuri cei ce dețin prim-planul în campania electorală, sunt răsplătiți cu funcții importante din punct de vedere decizional, în special în ceea ce privește administrarea banilor publici. Plecând de la principiul incontestabil că banii înseamnă puterea și puterea înseamnă bani, pentru a înțelege cine face, de fapt, jocurile și cine „împarte cărțile”, trebuie privit dincolo de aparențe. Adică dincolo de candidați și chiar dincolo de „staff” – urile electorale. Acolo se află răspunsul și cauzele a tot ceea ce se întâmplă și a tot ce reprezintă mecanismele reale care fac să funcționeze societatea. Pentru că în spatele oricărui candidat care stăpânește bine arta manipulării – prin discursuri demagogice, în care perorează pro-moralitate, dând senzația că ajuns la putere va avea forța să implementeze ceea ce a promis -, se află adevărul. În spatele candidaților, echipelor de campanie și a partidelor politice, se află adevărata putere: elitele financiare. Acestea sunt cele care conduc România, nu clasa politică. Clasa politică dă doar iluzia că decide și conduce. Ea, de fapt, execută ordinele elitei financiare. Și când se compromite, este eliminată și sacrificată pe altarul interesului material. Unii dintre ei nici nu înțeleg ce se întâmplă, având senzația că sunt victime colaterale și nu că au fost predestinați pentru rolul lor. Excepțiile (pentru că sunt și excepții), sunt rare, meteorice și nu fac altceva decât să confirme adevărul.
Nu analizați politicienii, individual, fără a trece dincolo de aparențe, pentru că vă înșelați. În spatele oricărui politician, de regulă, se află un om (sau mai mulți), de afaceri, de „succes”, care, de regulă, își bazează „profitul” pe veniturile din bani publici fraudați. Puținii care au încercat să rupă frontul și să-și taie legătura ombilicală, s-au ars, fiind executați public, ca avertisment. Năstase, Dragnea și chiar vicleanul Băsescu (prin fratele sau cei apropiați), au fost executați, pentru că au trădat. N-au ajuns la putere pe banii lor și nici pentru că a fost meritul lor. Au fost selecționați, la un moment dat, s-a investit în ei, iar elitele financiare care i-au propulsat, când au simțit că sunt trădați, i-au executat.
Deci, când priviți și ascultați un politician, nu vă lăsați păcăliți de aparențe. Vreți să știți cine este, cu adevărat? Aflați cine i-a susținut campania electorală și cine l-a promovat. Cum? Analizați-i activitatea, ce propuneri legislative are, pentru cine și cum face lobby, în ce anturaj se mișcă, unde și cu cine își petrece vacanțele și zilele libere, cine și cum îi asigură veniturile extraprofesionale, pentru ce contracte publice face lobby, cine plătește studiile copiilor în străinătate, unde lucrează soția și rudele și veți afla cine este adevăratul politician, din spatele celui propulsat public. Pentru că, plecând de la principiul că banii sunt puterea, evident că neavând banii (cu mici excepții, ale unora mai lacomi, care după ce au făcut bani și-au dorit și puterea, dar au clacat, că n-au avut nici carisma și nici jocul de scenă necesare), politicienii n-au adevărata putere.
Revenind la cum funcționează societatea, evident că, retoric, avem și răspunsul: cum vrea elita financiară. Ei hotărăsc cine și cât primește. Cine și ce funcție publică ocupă. Cine va fi eligibil pe listele parlamentare. Cine va fi ministru și în ce domeniu. Cine va fi șef de poliție, procuror-șef, procuror general, președinte de instanță supremă sau CSM, șef de instituție, șef de serviciu secret, etc. E o iluzie și un fake, că politicianul numește sau că există instituții independente, fără stăpân din elita financiară. Politicianul execută ordinele elitei financiare, pentru că cei numiți fac parte din listele elitei financiare, nu a politicianului.
Dincolo de realitate însă, contabilizăm efectele (mizerabile moral sau nu, în funcție de sursa veniturilor financiare). Dacă elita financiară e imorală, interlopă și majoritar mafiotă, corolar și clasa politică e idem, pentru că, contrar percepției că politicul este expresia majorității, politicul e expresia elitei financiare. Or, dacă elita financiară își bazează forța pe acumulări financiare generate de fraudă fiscală, adică imoral, cum putem avea o clasă politică morală? N-ar fi absurd? De treizeci de ani societatea funcționează după chipul și asemănarea elitei financiare. Nu Petre Roman, nu Radu Vasile, nu Mugur Isărescu, nu Tăriceanu, nu Boc, nu Cioloș, nu Ponta, nu Grindeanu, nu Tudose, nu Dăncilă, au condus și administrat averea publică și finanțele României în ultimii treizeci de ani. Ci Patriciu (cel care în urma privatizării dubioase a „PETROMIDIA”, a țepuit statul român, cu peste 700 milioane dolari), Voiculescu, Micula, Cristescu, Tender, Becali, Popoviciu, Țiriac (o excepție, afacerile în care este acționar au interfață directă cu clientul final, nu cu statul, dar a participat la privatizările unor companii de stat cu importante proprietăți imobiliare), Ioan Niculae (poate, alături de Dinu Patriciu, cel mai reprezentativ în acest domeniu, proprietarul grupului Interagro, cu activități în agricultură şi industria chimică, fiind investigat pentru contracte preferențiale de furnizare a gazului, materia primă a combinatelor sale de îngrășăminte chimice. Dosarul, etichetat de presă ”Gaze ieftine pentru Niculae”, în care sunt implicați şi doi foști miniștri ai Economiei, estimează prejudiciul adus statului, între 2006 şi 2010, la circa 130 de milioane de dolari), Frank Timiș, etc., etc. Potrivit „Forbes”, 83% din averea celor mai bogați 100 de români, provine din afaceri bazate pe relația cu statul. Cei mai bogați o sută de români dețin active care reprezintă 10% din PIB-ul României. În aceste condiții, e greu de perceput puterea financiară a acestor indivizi și cum și-o mențin? E greu de înțeles cum au obținut puterea financiară și rolul politicienilor în această ecuație?
Cum au jefuit elitele financiare România? Analizați legislația fiscală din ultimii treizeci de ani, în special modificările și veți constata că toate s-au făcut cu dedicație, cele mai mari „tunuri” financiare fiind înregistrate în urma modificărilor legislative. Urmăriți cine a propus modificările, cine a făcut lobby, cum s-au negociat voturile și veți afla cine sunt și pentru cine lucrează politicienii României.
Când vedeți politicieni la televizor, gândiți-vă că vă pierdeți vremea ascultându-i. Ei nu fac altceva decât să vă manipuleze, spunându-vă ceea ce doriți să auziți și ceea ce li se permite. În realitate ei nu fac altceva decât să cerșească voturi pentru a favoriza preluarea puterii de către elitele financiare imorale care îi susțin. Când citiți presa (tipărită sau on-line), uitați-vă cui aparține trustul de presă, indiferent cum se numește. De regulă, stăpânii fac parte tot din oligarhia elitelor financiare, precum Voiculescu, Patriciu, Burci, Becali, Cristescu, etc. Ce adevăr credeți că propagă aceste trusturi? Altul decât servește interesul elitelor financiare care le susțin financiar? Nu fiți naivi!
Se schimbă puterea, guvernele? E o iluzie! Se schimbă doar marionetele, adică pseudo-politicienii. Elita financiară rămâne aceeași, punând în scenă o altă variantă, agreată de public, a aceluiași scenariu, doar cu alți actori. Și, din când în când, spre deliciul publicului cască-gură, își mai spală rufele în public, păruindu-se între ei, ocazie cu care mai cade câte un șmecher, nu suficient de orientat sau care a „sărit calul” (Ex: Dragnea). Efectul? Iluzia justiției pentru naivi, mai multă putere și mai mulți bani pentru elita financiară rămasă.
Vi se pare că e expresia sentimentului frustrării ceea ce spun? Poate da sau poate că nu! Depinde de doza de moralitate sau imoralitate din care analizezi. Poate că am fost un naiv din punct de vedere al oportunismului, când am refuzat un loc eligibil de parlamentar, în 1992, oferit de PDSR (prin senatorul Marcu)? Sau când am refuzat propunerea de „colaborare” a lui Dinu Patriciu, făcută prin intermediul fratelui său, pentru „a nu mai face jocul lui Tender” în dosarul „ROMPETROL”? Ori când am spus, nu, propunerii de a-mi înființa o societate, precum (ne)căutatul Codruț Marta, prin care să vând carburanți contrafăcuți și să încasez acciza, respectiv să-mi croiesc drum în elita fraudei fiscale, care să-mi asigure ascensiunea profesională? Sau când n-am acceptat să mi se cumpere o funcție, de către un politician bine situat financiar? Ori când am fost cooptat în masonerie, pentru a deveni un pion al mafiei financiare? Sau să constat prejudicii, în sarcina unui „acar Păun”, cum au făcut Marta și Blejnar, în cazul „ROMOIL” Brașov și multe alte societăți ce comercializau carburanți contrafăcuți, împăcând și „capra” (statul, încărcat cu arierate irecuperabile) și „varza” (Patriciu și alți participanți la trafic cu carburanți, care au rămas cu banii și au devenit elitele financiare care au creat actuala clasă politică), pentru care să fiu răsplătit cu cele mai mari funcții în ANAF (luați-o ca glumă, pentru că adevărul e mult mai grav și dincolo de imaginația umană, în ceea ce privește mecanismele și „plata” promovării în administrație)? OK! Poate, imoral dar logic, am fost un naiv, lipsit de „orientare”, neînregimentându-mă în slujba elitei financiare. Să-mi fi fost frică să trec dincolo de limita care nu mai permite revenirea la normalitate și Dumnezeu mi-a fost aliatul, nu conștiința? Cine știe? Știu doar că tentația puterii, contra servicii, n-a fost niciodată o variantă abordabilă. Și nici nu va fi, pentru că mi-ar răpi libertatea morală și umană pe care încă o mai am și care-mi conferă dreptul de a gândi liber.
Spre deosebire de cei care trăiesc după ureche, dându-se adepții capitalismului, cu apucături de comuniști (consideră traficul de influență și promovarea non-valorii ca fiind ceva normal), după zeci de mii de kilometrii și ani petrecuți în lumea liberă (occidentală), am înțeles un lucru esențial: democrație și stat de drept există acolo unde elita financiară are la bază capitalul (plusvaloarea) generată de exploatarea valorii individuale și a progresului tehnic. Nu unde capitalul provine din jefuirea averii publice și a banului public, adică unde afacerile sunt conectate, exclusiv, cu bugetul de stat sau depind de banii publici. De asemenea, o clasă politică morală nu poate exista dacă nu este generată de o elită financiară care își bazează capitalul pe acumulări din exploatarea valorii și care servește interesele acestui gen de capital. În concluzie, până când elita financiară a României, nu va fi compusă, majoritar, din cei care creează plusvaloare, alta decât cea redistribuită (furată) din bugetul public, suntem condamnați să acceptăm administrarea țării de către o clasă politică imorală, ce reprezintă interesele mafiei fiscale. Această clasă politică reprezintă, în fapt, un așa zis capitalism de cumetrie, experimentat de România ca țară postcomunistă, similar mediului de afaceri din America sfârșitului de secol XIX, ce i-a lansat pe celebrii John D. Rockefeller, Andrew Carnegie sau J.P. Morgan, trei dintre constructorii Americii corporatiste de azi, care au făcut avere din monopoluri industriale sau financiare, intim conectate cu autoritățile statului. Cu mențiunea că Rockefeller, Carnegie sau J.P. Morgan, la un moment dat, au fost decuplați de la sursa bugetară, devenind generatori de plusvaloare. Sper că în România nu va dura un secol până scăpăm de miliardarii de carton, gen Patriciu, Niculae și de clasa politică creată de ei! E destul treizeci de ani!
Pavel ROMAN
