E bine, dar e mult prea puțin!
Chiar dacă am fost catalogat ca fiind paranoia, pentru că de mai bine de opt ani – de când Ponta-P.S.D. a preluat puterea în România -, repet, cu obstinație, același lucru, respectiv că PSD (și nu numai, pentru că majoritatea actorilor politici au aceleași tendințe) a devenit un grup de crimă organizată, al cărui scop este devalizarea banului public, utimele evenimente confirmă nu numai că nu sunt paranoia, ci că am avut și am 100% dreptate.
În 2012, când Ponta a preluat puterea politică, n-a făcut-o curat, bazându-se pe electoratul convins de buna credință a P.S.D. în privința administrării averii publice, ci bazându-se pe mafia fiscală, abonată la devalizarea bugetului, prin contracte publice, care au metamorfozat mecanismul para-ndărătului într-o activitate aproape oficială, care funcționa precum o cutumă, știută și acceptată aproape de toți actorii vieții publice.
Cu riscul – conștient asumat – de a fi considerat că n-am toate „țiglele pe casă” și că sunt un frustrat cronic, am reluat, obsesiv, în ultimii opt ani, aceeași temă: ca să poată fura banul public, P.S.D. (ca și ceilalți actori politici, bineînțeles) a politizat, reorganizat și desființat cele mai importante componente ale administrației publice, încât, astăzi, asistăm la o disoluție totală a autorității publice, incapabilă să mai stăvilească corupția endemică în domeniul furtului și spălării banului public. Astfel, instituții esențiale în stoparea devalizării bugetului public, au fost: ori desființate (Garda Financiară), ori dez/re/organizate (A.N.A.F.), ori li s-au redus competențele și transformate în decor (Curtea de Conturi, Serviciile de investigare a fraudelor fiscale din cadrul I.G.P.), ori politizate (Ministerul de Interne, Ministerul Public, Ministerul de Justiție, etc.). Ca să cumpere tăcerea și să nu se confrunte cu reacții contrare, P.S.D. a apelat la cea mai mizerabilă și imorală formulă de convingere: mita. Printr-o lege a unei așa zise salarizări unice (unice doar prin absurdul creat, al inechității salariale, fără vreo logică legată de eficiență) și a pensiilor, P.S.D. și clasa politică, imorală și ticăloșită, au mituit întreaga administrație publică, căreia i-a asigurat venituri uriașe în comparație cu mediul privat al economiei, în schimbul non-combatului. Asigurând salarii exorbitante, stimulente, premii, sporuri, pensii mai mari decât salariile de încadrare, fără nici o legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu (stabilite în funcție de nivelul de ne/calificare al beizadelelor, nepoților și clientelei politice), P.S.D. și restul clasei politice au introdus, în administrația publică, conceptul: de ce să muncesc și să aplic legea, deranjând factorul politic, dacă primesc aceiași bani, făcând contrariul, adică nefăcând ceea ce trebuie să fac și-mi asigur și susținerea factorului politic? Ce mi se poate întâmpla, când neglijența în serviciu a fost eliminată din Codul penal, tocmai pentru ca funcționarii publici să nu mai poată fi anchetați pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu? Aceasta este mentalitatea care guvernează azi administrația publică: de ce să muncesc când post să nu muncesc, pentru aceeași bani? În aceste circumstanțe, de la polițist la inspector A.N.A..F sau Curtea de Conturi, de la procuror la judecător, „in corpore”, s-au lăsat mituiți, acceptând pierderea autorității publice, în schimbul banilor. Iar clasa politică, în tandem cu mafia fiscală bugetară, a profitat la maxim de disoluția autorității și au făcut și fac ce vor cu banii publici.
Or, când avem de-a face cu o mită generalizată la nivelul întregii administrații publice – prin asigurarea unor venituri uriașe și pensii nesimțite în raport cu nivelul economiei private, fără a fi corelate cu nivelul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu -, exemplele de genul „Beuran”, „Codrin Ștefănescu și conducerea PSD Caraș-Severin” sau al fostului ministru, „Pintea”, super-mediatizate de mass-media, sunt doar în aparență informații „bombă”. În realitate, cazurile „Beuran”, „Pintea”, „Ștefănescu”, sunt cazuri comune, generale, pentru că aproape în toate instituțiile publice se petrece același lucru. Aproape toți ordonatorii de credite din România, care administrează bani publici, exploatează mecanismul para-ndărătului, gen „Beuran”, „Pintea”, sau „Ștefănescu”. De la angajări, numiri în funcții și până la atribuirea contractelor publice, totul se face prin același mecanism: mită, nepotism, clientelism politic, șantaj, trafic de influență politic, comision din valoarea contractului, etc. Majoritatea directorilor de spitale și a altor instituții, ordonatori de credite (Primării, Consilii județene, Case de Cultură, agenții, etc.), sunt „Beuran” sau „Pintea” și rezistă în funcții pentru că instituțiile publice, precum A.N.A.F., Curtea de Conturi, Parchetele, IGP, sunt mituite cu salarii și pensii să nu vadă și să nu deranjeze modul cum sunt devalizați banii publici de către ordonatorii de credite în complicitate cu firmele ce încheie contracte pentru execuția de lucrări plătite din bani publici. Iar ce-a descoperit DIICOT în cazul „Ștefănescu/Caraș-Severin”, nu-i o noutate. Nimeni, în România, nu este numit într-o funcție publică, ca ordonator de credite, dacă nu este instruit și „profesionist” în utilizarea mecanismului para-ndărătului, în favoarea celui ce-l numește. Misiunea lor e să asigure furtul din banii publici, prin comisionare și colectarea comisioanelor. E o condiție mai importantă decât utilizarea Windows, Office, Libra sau alte programe informatice sau, mai ales, decât moralitatea și profesionalismul. De aceea, gruparea „Codrin Ștefănescu și conducerea PSD Caraș-Severin”, anchetată de DIICOT, pentru modul cum au impus clientela politică în funcții publice administrative, nu e o excepție. În toate județele funcționează același mecanism de atribuire a funcțiilor din administrație: prin numire politică, fără concurs, pentru a proteja interesele clientelei politice care asigură comisioanele din spălarea banilor publici. Pentru că, oricât am cosmetiza activitatea, fără fraudă fiscală și spălarea banilor proveniți din fraudă fiscală, nu se poate asigura comisionul.
Din păcate, exemplele „Beuran”, „Pintea” sau „Codrin Ștefănescu”, care sunt un „modus operandi” generalizat, n-au „explodat” pentru că autoritățile publice, mituite de clasa politică, au avut un puseu de conștiință și și-au făcut datoria. Aiurea! Pare stupid, dar adevărul e că autoritățile publice, în aceste cazuri (ca și în majoritatea) au fost constrânse să-și facă datoria, din cauza „defecțiunilor” intervenite în mecanismul para-ndărătului. Adică au lucrat cu materialul furnizat de infractorii participanți la fraude. Nici Beuran, nici Pintea, nici Ștefănescu n-ar fi ajuns în postura de acuzați sau arestați preventiv, dacă n-ar fi existat denunțătorii care au furnizat dovezile incontestabile, privind corupția. Fără dovezile furnizate de participanții la mecanismul para-ndărătului, instituțiile publice n-ar fi făcut nimic. Nu pentru că nu ar exista probe sau dovezi ale funcționării mecanismului para-ndărătului, în toate instituțiile publice și la toți ordonatorii de credite, ori la nivelul angajării și numirilor în administrație, operate de leaderii politici la nivel de județe. Din contra, dovezile existenței para-ndărătului sunt mai mult decât evidente, chiar și pentru cei neinițiați în cercetarea mecanismelor corupției. Deci cu atât mai mult în cazul autorităților publice ce au în obiectul de activitate domeniul corupției. Numai dacă nu vrei nu vezi că palatele și averile leaderilor politici și ale ordonatorilor de credite. Sunt mult prea vizibile și ostentative pentru a nu se face legătura cu para-ndărătul. Numai că instituțiile publice, din cauza mitei politice (venituri salariale și pensii speciale) se fac că nu văd contrastele și neconcordanțele paranormale între venituri și realitate și nu intervin decât atunci când primesc ordine sau cineva reclamă și furnizează dovezi pe care organul de cercetare penală nu poate omite să le ia în considerare. Deci, dacă hoții și corupții nu se toarnă între ei, sau nu există un ordin politic, instituțiile publice nu intervin. Asta, în nici un caz, nu înseamnă nici justiție nici tratament egal în fața legii. În aceste condiții, pe bună dreptate, Beuran, Pintea, Ștefănescu și alții în situația lor, se pot considera ghinioniști și victimele defecțiunilor sistemului para-ndărătului. Pentru că, sistemul para-ndărătului și al numirilor politice funcționează atât de bine și eficient în România, încât cazurile Pintea, Beuran sau Ștefănescu, sunt simple accidente, nu reguli. Or, chiar în ipoteza „dând Cezarului ce-i al Cezarului”, adică PSD-ului, care nu are concurență la acest capitol, deținerea „caimacului”, să nu ne facem iluzia că în celelalte partide, ce au ajuns la guvernare, situația nu e mai „roz”. Așa cum am mai spus, luați fiecare numit pe funcție, în parte, de la orice grupare politică și analizați-i susținerea financiară și politică și aveți răspunsul privind cine, de ce și pentru ce l-a numit și că nimeni nu ajunge întâmplător pe vreo funcție în administrația publică. Poate că sunt chiar paranoia, dar, cel puțin eu, nu cred că de la Năstase (campion absolut la acest capitol) și până azi, mai avem vreo numire pe funcție, în administrația publică, pe bază de competență profesională și morală. Asemenea specimene, ce nu pot fi „calificate” în domeniul para-ndărătului, sunt un pericol pentru actuala clasă politică, prin definiție, pentru că nu poți băga Dracul (imoralitatea) în casa lui Dumnezeu (moralitatea), să conviețuiască. În concluzie, cazurile „Pintea”, „Beuran” sau „Ștefănescu”, raportate la dimensiunea fenomenului, sunt ca niște picături în ocean. Nu schimbă nimic în regulile mecanismului politic al para-ndărătului. E bine, dar e mult prea puțin!
Pavel ROMAN
