ovidiubalint.ro: Prostia, ca simptom, şi naţionalismul ca expectoraţie ale crizei de coronavirus

Ungaria redeschide terasele şi ştrandurile în aer liber, iar preşedintele României păzeşte Ardealul de unguri. Cam aşa se vede criza coronavirusului de la doi paşi de graniţa româno-maghiară, din Bătania. Economia ungară se străduieşte să reînveţe să plutească, iar politicienii de la Bucureşti (fiindcă nu le pot spune români) aprind flacăra naţionalismului cu hârtiile birocraţiei în care îngroapă economia românească.

Naţionalismul este cea mai vizibilă expectoraţie a societăţilor din ţările lumii, provocată de pandemia de coronavirus. Se manifestă pe toate meridianele lumii, pe unde există vreun guvern.

Însă, ca orice molimă, şi naţionalismul afectează diferit popoarele şi ţările prin care apare. La unii, învăţaţi cu el, naţionalismul a activat instinctul de conservare: închidem graniţele, să nu intre virusul adus de duşmanii tradiţionali, ori de cei contemporani. Naţia este cea care te apără de contactul cu agentul patogen, nu?

De aici şi până la inducerea nesiguranţei unui sistem politic bazat pe unitatea în diversitate, iar mai apoi la inocularea deferenţelor valorice între naţionalităţi a fost doar un pas. Odată aprinsă această flacără nu mai era nevoie de nici o suflantă pentru întreţinerea arderii interne a societăţilor. Iar febra asta a reactivat o altă veche boală socială: dezbinarea. Câtă frişcă politică pentru eurosceptici, de exemplu!? Iar frişca asta era bătută cu succes de liderii europeni de la Bruxelles, întârziind măsuri care să evidenţieze solidaritatea Uniunii, obişnuită până acum cu un consens politic negociat la sânge în interesul unor economii, pentru defavorizarea altora.

Dezbinarea s-a întins şi pe plaja altor meridiane. State americane au luat măsuri mult înaintea guvernului federal de la Washington, scânteind astfel şi pe-acolo un ciudat sentiment de siguranţă prin separare, ori distanţare, ori prin simpla închidere în graniţe neutilizate de dinainte de naşterea SUA.

Şi toate acestea fiindcă, aproape simultan, a apărut un alt simptom al îmbolnăvirilor naţiilor de pandemie: prostia. Politicieni de aici, de aiurea şi de pretutindenea căutau vinovaţii pentru subminarea sistemului medical, care, confruntat cu pandemia de coronavirus, sucomba, pe rând, ca un joc de domino, în fiecare ţară.

Prostia unor guvernanţi s-a transformat uşor şi rapid în incompetenţă. Partidele au făcut ceea ce credeau ele că ştiu mai bine: campanie electorală. Mai ales că acum era şi difuzată gratuit de către sursele media. Presa, aşa cum se ştie, e ca un animal de pradă, câteodată chiar necrofag. Adulmecă mirosul de sânge şi trăieşte din devorarea subiectelor însângerate. Ştirile sunt deschise cu numărul morţilor şi al îmbolnăvirilor. Câteva surse media anunţau şi numărul celor vindecaţi, aşa ca o scăpare de memorie. Cumva cam „ah, şi să nu uităm, s-au vindecat atâţia”. Deşi, în mai toate ţările, numărul celor vindecaţi este mult mai mare decât al celor care au murit din cauza coronavirusului.

Nici o sursă media nu s-ar fi aşteptat ca pandemia să lovească şi în supravieţuirea efectivă a ei. Lumea e închisă în casă, şomajul a explodat pe mapamond, banii nu mai circulă şi, ce să vezi, nici presa nu mai primeşte bani, nici din reclame, nici din cumpărarea directă a produselor ei tipărite, audio ori video. Aşa că, presa a fost nevoită să întindă mâna pentru bani în mai multe ţări în care guvernele erau bucuroase să mascheze o mită politică pe termen lung, cu necesitatea informării populaţiei.

Dar să rămânem la prostia politică transformată în incompetenţă. Preocupate de păstrarea sau recuperarea puterii politice, partidele se întrec în măsuri legislative şi executive care atentează, de fapt, direct, la economiile naţionale. Se plătesc şomaje tehnice, dar nu sunt investiţi bani în revigorarea afacerilor care susţin clasa mijlocie. În România, această clasă mijlocie e şi aşa firavă, majoritatea angajaţilor primind un salariu care le susţine sărăcia. Ce-i drept, unele guverne şi-au dat seama că fac prostii şi s-au repliat cumva. Ţări ale căror economii se bazează pe turism, adică exact pe domeniul care a fost cel mai afectat de pandemie, din cauza distanţării sociale, caută soluţii pentru a sprijini relansarea acestui domeniu. Până şi Veneţia, care deunăzi urla pe toate sursele media că nu mai vrea turişti pe străzile şi canalele bântuite de Cupidon, ieri şi-a scos primarul la mezat, pe aceleaşi surse media, să se roage de turişti să revină în Lagună. La fel în Grecia, Croaţia, Spania…

La noi, politicienii s-au întors la unealta primitivă a naţionalismului. Înainte să îşi dea seama că îşi dau cu ea peste degete, au reuşit să cioplească un nou chip al xenofobiei, încă unul al urii sociale şi două chipuri relativ noi: cel al discriminării între românii cu domiciliul în străinătate (sau la muncă în străinătate) şi românii din România, dar şi un chip al urii bazată pe criterii confesionale, ori pe criterii religioase. Bunăoară, dacă până acum românii din străinătate erau cei care salvau România, acum sunt infractorii şi ciumaţii care au adus boala dincoace de graniţă. Apoi, cei care cred în Dumnezeu sunt ciumaţii ce răspândesc molima printre atei. Dar, chiar şi cei care cred în acelaşi Dumnezeu sunt dezbinaţi prin drepturi acordate preferenţial, în funcţie de confesiune. Cum ar veni, ortodocşii împotriva celorlalţi. Cea mai recentă manifestare politică împotriva unei manifestări artistice, prin care se încerca tocmai transmiterea unui gest de solidaritate către medici, ilustrându-i ca nişte sfinţi, întrece orice imaginaţie analitică. Trec peste manifestările celor care îşi măsoară credinţa prin prezenţa la biserică şi privesc uluit la minunea prostiei politice româneşti. Fiindcă în nici o ţară nu s-a reuşit o atare dezbinare internă.

Pe de altă parte, guvernul român se laudă cu măsurile coercitive, care au transformat ţara într-una ce începe să îşi clădească bugetul pe amenzile penale acordate populaţiei, dar şi cu achiziţiile publice pe care presa americană (doar nu cea română, care primeşte bani de la guvern pentru informarea corectă a publicului) le încadrează în „pandemia corupţiei” mondiale.

În Ungaria nu se dau bani de la guvern la presă, dar se închid sursele de presă care „furnizează informaţii incorecte”. Xenofobia şi naţionalismul au trecut graniţa, iar acum, de pildă, arădenii sunt ciumaţi inclusiv pentru românii care locuiesc în Ungaria, darămite pentru ungurii de aici. Şi datorită informării corecte a populaţiei, prin care se numără zilnic morţii şi îmbolnăvirile, ceea ce clasează Aradul pe un loc fruntaş binemeritat, prin grija autorităţilor locale şi naţionale.

Ce să mai analizez din prostia şi incompetenţa politicienilor români, care îşi aruncă ancora voturilor în păzirea Ardealului? Timp în care economia românească se sufocă în leagănul împodobit de partidele politice cu jucării electorale.

Ah, intru şi eu în tendinţa (sau trendul?) presei mondiale, era să uit: China a anunţat deţinerea vaccinului împotriva coronavirusului pe care l-a răspândit! Niciodată nu am ştiut cum au realizat chinezii toate marile invenţii care au schimbat Lumea, de la busolă, până la dinamită: le-au fabricat sau le-au descoperit? Aşa şi cu vaccinul ăsta. Nu au precizat. A fost fabricat sau a fost descoperit prin vreun laborator? Că şi uitarea e în firea omului.

Ovidiu BALINT