România a pierdut, la Curtea de Arbitraj din Paris, procesul cu constructorul italian al lotului doi al autostrăzii Lugoj-Deva, după ce-l câștigase în prima instanță. Nu pe fond, ci pentru că nu s-a prezentat sa-și apere interesele. Adică, i-au lăsat pe italieni să-și rezolve problema în stil mafiot! Cum să pierzi 50 de milioane de euro, neprezentându-te în instanță? Cât de imbecil poți fi să faci așa ceva? Trebuie să fii nu prost, ci foarte prost să nu realizezi că în spatele acestei lipse de interes, e, de fapt, mita și că neprezentarea n-a fost o scăpare, ci a fost, de fapt, premeditată.
Analizând atent modul cum s-a derulat contractul cu italienii, trebuie să ai orbul găinilor să nu observi că italienii au profitat și au corupt autoritățile române (Garda de Mediu, CNADR, Ministerul Transporturilor etc.), apelând la tot felul de subterfugii pentru a creste, artificial, valoarea contractului, pe care, în final, profitând de lăcomie, corupție sau prostie, l-au dublat. Cu siguranță, faptul că România, în apel, nu și-a mai apărat interesele, se datorează șantajului sau mitei italienilor, nicidecum naivității, prostiei sau scăpării celor de la CNADR.
Așa de proști funcționari ca în CNADR nu cred că există! Pesemne că italienii, ori i-au mituit, ori i-au amenințat pe cei de la CNADR că, dacă se prezintă în instanță, vor face publice dovezile că au luat mită ca să dubleze valoarea contractului. Asta e convingerea mea despre motivul non-combatului CNDAR. Și asta e convingerea mea și în cazul modului cum se recepționează lucrările de infrastructură, prost executate. Dacă ai luat mită, cum să respingi, din punct de vedere calitativ, lucrarea? Cazul acesta, din păcate, nu este singular. Acesta este modul prin care este jefuită România de toți escrocii care profită de lăcomia celor de la CNADR și a politicienilor din Ministerul Transporturilor.
Miliarde de euro a pierdut România, în ultimii treizeci de ani, începând cu celebrul contract cu „Bechtel”, prin același mecanism de majorare artificială a valorii lucrărilor publice, prin acte adiționale la contractele inițiale, adjudecate prin licitație publică. Adică, firmele serioase, au fost eliminate la licitație, de către cei care câștigau licitațiile, în complicitate cu CNADR, prin înregistrarea unor oferte de preț nereale, care, ulterior, erau „corectate” prin acte adiționale, justificate de tot felul de vicii ascunse sau probleme apărute pe parcurs, precum „drumurile urșilor”, „liliecii” și alte bazaconii, unele dintre ele absolut hilare. Și nu numai în cazul autostrăzile s-a petrecut acest fenomen. Supraevaluarea contractelor, prin acte adiționale, ulterior încheierii contractelor, a devenit un fenomen în cazul tuturor lucrărilor de infrastructură efectuate în România, plătite din bani publici. Nu exagerez cu nimic când afirm că, din cauza corupției politice, statul român a plătit dublu toate lucrările de infrastructură, cele mai multe fiind și prost executate, calitativ. Știți ce e cel mai curios aspect în toată această operațiune de devalizare a bugetului public? Că autoritățile publice ale statului și cele legislative nu intervin. Știu toți că toate contractele, pentru lucrări de infrastructură, sunt suplimentate prin acte adiționale, care înseamnă, de fapt, mita politică și nimeni nu face nimic să stopeze acest fenomen al renegocierii ulterioare a contractelor, prin acte adiționale. Respectiv, un fel de anulare a licitațiilor și atribuire directă, la prețuri stabilite de ofertant. Atunci pentru ce se mai organizează licitații? Doar, formal, pentru a se da impresia că se respectă legea?
Pe cei de la CNADR, deși toacă anual sute de milioane de euro, fără nicio justificare și au niște venituri astronomice, fără să realizeze un km. de asfalt, nimeni nu-i deranjează cu ceva. De ce? Unde e Curtea de Conturi în cazul CNADR? Cum poți toca sute de milioane de euro, anual, fără să realizezi ceva și nimeni să nu-ți ceară justificarea acestor cheltuieli? Știți de ce nu-i întreabă nimeni ce fac cu banii? Pentru că sunt „pușculiță” politică, de treizeci de ani. Deci, ceea ce a constatat ministrul Bodu, „nu e nou sub soare” în România. E o practică, normală, curentă a celor de la CNADR și a politicienilor aflați la putere.
Înțelegeți, acum, de ce au abrogat infractorii din Parlament abuzul în serviciu? Pentru că aceia care fură la comanda lor și pentru ei, să nu răspundă! Nu știu dacă e (sau va fi în viitorul apropiat) cineva capabil în România (Guvern, Parlament, DNA) să spargă acest buboi, care constituie, alături de frauda fiscală, marea cangrena a bugetului public. E prea mare mizeria, sunt prea mulți bani și prea mulți și puternici oameni politici implicați în ea, ca unul ca ministrul Bodu s-o poată curăța. Ar trebui, pentru eficiență, ca CNADR să fie depolitizat, reformat și epurat din temelii, iar Guvernul (pentru că actualul Parlament, de slugi a corupților, n-o va face), prin Ordonanță de urgență, să modifice legea achizițiilor și contractelor publice, să nu se mai permită modificarea valorii contractelor prin acte adiționale.
Apare o problemă neprevăzută? Fiind vorba de bani publici, până la o anumită sumă să hotărască Guvernul, prin HG, iar de la o anumită sumă să hotărască Parlamentul, prin lege. Nu ca acum, când CNADR, sub justificări, multe copiate parcă din frații Grimm, au dublat valoarea (sau chiar triplat, cum a fost în cazul Bechtel) contractelor, prin acte adiționale, fără nici o justificare, anulând, practic, toate licitațiile publice. Dacă există bună credință în administrarea banului public, aștept, din partea ministrului Bodu, o plângere și la DNA, împotriva celor de la CNADR și a fostului ministru Cucu. Iar din partea DNA aștept o cercetare exemplară și profesionistă a modului cum a pierdut România un proces inițial câștigat pe fond, din cauza indolenței (sau a corupției).
E timpul ca aceia de la CNADR să răspundă pentru ceea ce fac cu banii publici și pentru slugărirea puterii politice! Așa-i că sunt naiv sau chiar stupid?
Pavel ROMAN
