Fiica mea e încă mică. A terminat clasa a treia. N-a dat încă de profesori. Fiul meu însă a trecut prin toate. E student acum, împlinește în curând 20 de ani. Dacă m-ar întreba cineva ce rețin din vremea când trecea el prin școală, referitor la relația lui cu profesorii, aș răspunde ceva ce nu are legătură cu nivelul de pregătire al acelor profesori, ci cu niveul lor de educație și empatie. Cu extrem de puține excepții, niciun profesor din gimnaziu sau liceu n-a dat dovadă că vrea să construiască și nu să demoleze. Niciunul NU a CONSTRUIT, dacă a văzut că la un moment dat copilul s-a pierdut, a uitat ceva, a omis ceva sau chiar a întrebat ceva; în loc să facă efortul de a-i aminti elevului, de a-i completa omisiunea sau de a-i răspunde la întrebare, profesorul a condamnat fără niciun proces. A demolat. A cerut liniște. Să se stea jos. Să nu fie asaltat cu întrebări. Să (se) tacă. Întrebările eventuale ale copiilor erau luate drept semne de neștiință. Blamate, condamnate. „Aha, n-ai învățat. Vii acum cu întrebări…” „Păi… n-am înțeles data trecută, aș vrea să…” „Trebuia să înveți. Atunci știai și nu întrebai!” Și tot așa. Nu înfierez profesorii la grămadă și nu vreau să deschid discuția, din nou, despre cine poartă vina cea mai mare pentru rezultatele de la ora actuală din învățământ: profesorii sau părinții. NU. Am mai spus-o și o repet ori de câte ori va fi cazul. Părinții au strict obligația să-și educe copiii să asculte dăscălimea, să se asigure că sunt prezenți la școală, să-i hrănească și să-i îmbrace. Profesorii, la rândul lor, au obligația să-i ÎNVEȚE, odată ce părinții s-au achitat de cele de mai sus. Dacă n-o fac, nu prea poți să-i scoți ochii părintelui cu absolut nimic. Părintele ăla n-are niciun motiv să știe nici engleză, nici chimie, nici fizică, nimic. Dar oare în ce țară trăim, în care un secretar de stat în Ministerul Educației afirmă că „un copil care învață la școală, nu neapărat cu meditații, ar fi putut să ia 5 – 6”!!! Ce fel de declarație e asta? DE CE un copil care merge la școală nu poate lua, fără meditații, 9 și 10, nu doar 5 și 6? Știe ea, secretara de stat, ceva ce noi nu știm? Sau știe ea BINE, la fel ca noi toți, că exact de 5 și 6 sunt pregătiți copiii în majoritatea școlilor, iar performanțele, ca să le ai, pot surveni doar în urma meditațiilor, a gârbovirii financiare a părinților care se văd nevoiți să suplinească prin ore particulare ceea ce copiii nu primesc la școală. De unde știu asta? Ei bine, o știu. Nu o dată ne-am reunit toată familia, până seara târziu, să rezolvăm o problemă complicată la matematică, fiindcă o profesoară dusă cu pluta n-a considerat că trebuie să și ofere înainte de a pretinde; nu o dată i-am explicat copilului cum să abordeze un text, pentru simplul fapt că la școală n-a aflat clar cum se face și nimeni n-a avut răbdare să explice până pricepe toată lumea. Nu e suficient, deci, doar să ceri, fără să și oferi.
Din păcate, rezultatele la Evaluarea Națională nu fac decât să confirme ce spun. După ce copiii pleacă de la învățători și ajung pe mâna unor profesori plictisiți și deloc dornici să construiască, cum am spus, începe dezastrul. Sigur, Inspectoratul Școlar se mândrește acum cu o promovabilitate de peste 72 la sută. Pe-nțelesul tuturor, peste 72 la sută din copii au luat note peste 5 la Evaluarea Națională. Nu se pomenește însă de puzderia de note de 5, 6 și 7, care nu pot constitui un fundament pentru nicio fală instituțională.
Nu știu ce va urma. Mă rog însă ca fiica mea, atunci când va ajunge în gimnaziu, să aibă același curaj pe care-l are acum, în relație cu învățătoarea, și fără să fie pusă la punct, să-și întrebe profesorul orice n-a înțeles și să i se și răspundă. Pentru că pe mine, ca părinte, aș prefera să nu mă-ntrebe decât ce cărți i-am mai cumpărat, ce-am gătit bun și cum aș vrea eu să ne petrecem weekendul apropiat.

Eugenia CRAINIC (facebook)

 

Update: am fost întrebată dacă se poate distribui. Sigur că da, e public.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here