Mă uit la oamenii ăștia: familie făină, ei încă tineri, se vede că au făcut fetele de foarte tineri. Cred că se învârt undeva pe la vârsta majoratului, cu diferență de vreun an între ele. Pe tatăl îl trădează întru-câtva șlapii. Fetele și mama au adidași faini. Toți bronzați. Cred că se întorc de la mare și au făcut popas de luat mic-dejun. Romanesc. Mici, muștar, pâine, cola. Zâmbesc. Tacâmurile stau pe masă cuminți. E cam rece. Învelite în șervețele. Fiecare dintre ei a înfipt câte două scobitori în câte un mic, calibrează din degete mișcarea dusului la gură și mănâncă. Par fericiți.
Mă gândesc la scobitori. Cred că atunci când se naște o scobitoare, tot ce își dorește, este să ajungă să se înfigă la un moment dat în viață, undeva în România, într-un mic.
La o altă masă, un domn singur. Ăsta n-are șlapi și e pe tacâmuri. Mi-a atras atenția puțin mai devreme când printre mese a apărut o bătrână de un milion de ani, cu niște pungi cu prune. Probabil le culesese de dimineață; jumătate se intrezăreau verzi prin transparență. A cumpărat o pungă fără să se tocmească. A terminat de mâncat și micii a plătit și la plecare fără ca bătrâna întoarsă cu spatele acum, să-l observe, a pus punga lângă celelalte nevândute și așezate pe o masă.
Vreau și eu să plec. Mă ridic, plătesc și mă duc spre mașina inghesuită printre alte câteva zeci la câțiva metri de terasă. Deschid ușa de la șofer, o las așa și mă duc să iau ceva din portbagaj. Când revin și vreau să urc văd un domn pe care în timpul mesei nu îl remarcasem, în picioare, cu telefonul îndreptat vădit spre mine, pentru poză. M-a recunoscut, îmi zic surprins. Îmi îndrept spatele și zâmbesc. Mă pozează, pune telefonul pe masă și îmi spune răspicat:
– Perfect! Te-am prins și pe tine și numărul de la mașină. Mi-ai lovit mașina cu ușa.
– Ți-am lovit mașina cu ușa, repet ca papagalul, ușor interzis…
– Exact! Ne vedem la proces.
Ciudate modalități mai au oamenii să se cunoască între ei!
Da’ judecătorul ce-o să zică când mă va vedea așa țanțoș? Și mai și zâmbesc… Că-s impertinent, asta o să zică.
Dedulești, ziua de Sfântă Mărie, 2020, puțin după 9.
Ieri, undeva prin Alba, pe marginea drumului, un copil gras, îmbrăcat complet în fotbalist, cu jambiere din acelea lungi, dansa. Era singur și dansa. Și era în jambiere. Ciudate modalități mai are viața de a-ți atrage atenția uneori!
Mi-am amintit de unchiul Dorel de la Beregsău. Cum povestește ceva și ajunge la sfârșit zice Domnul și Maica Domnului! Așa zice, de parcă nimic n-ar fi de la el.
Domnul și Maica Domnului! Și Maica Domnului!
Eli PINTEA
