Acum 23 de ani, în 14 octombrie 1997, apărea primul număr al cotidianului „Observator arădean”. S-a născut în câteva crâșme și a fost ucis de un partid, prin reprezentanții săi de seamă în teritoriul ocupat politic al Aradului.

Mă întâlneam cu Tristan Mihuța prin crâșme, cu viitorii jurnaliști colaboratori, pe care îi racolam de prin redacțiile altor surse media arădene. Toți erau sătui de politicile redacționale care le îngrădea cel mai important rol al jurnalistului: relatarea adevărului. Tristan convinsese câțiva patroni importanți din Arad, iar eu, împreună cu viitorul redactor șef, Lajos Notaroș, reușisem să conving o pleiadă de nume mari în cultura și jurnalismul arădean să ni se alăture proiectului. Așa s-a născut un cotidian care în doar un an de zile a devenit un fenomen jurnalistic, recunoscut la nivel național.

Fiindcă în redacție se lucra de zor la instalarea primei rețele de calculatoare, conectată la internet și la marile agenții de presă internațiomale (ceea ce, în anii ăia, era o bizarerie pentru multe publicații din România), primul concurs pentru angajarea de reporteri și redactori l-am organizat într-o crâșmă, la „Bucegi”. A fost ucis programat, de un partid politic. Cred că mica istorie a cotidianului „Observator arădean”.rezumă destinul presei independente din România.

Un pahar cu vin în cinstea celor care acum 23 de ani credeau în această independență a presei românești.

P.S. Fotografiile spun totul despre mărimea redacției și a proiectului: aveam meciuri între redacție și patronat, și conducerea redacțională. De fotbal. Celelalte meciuri au rămas în redacție, ori prin cârciumi.

Ovidiu BALINT

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here