Odată cu scăderea numărului de îmbolnăviri, arădenii au început să se bucure de revenirea la o activitate apropiată de normalitate. În acest context, şi instituţiile de cultură sperau să îşi redeschidă porţile.

Totuşi, se pare că la Filarmonică orice s-ar întampla, lucrurile trebuie să meargă la fel, adică prost.

Concertul de Anul Nou este un concert de referinţă pentru toate orchestrele din ţară. El trebuie să conţină lucrări de o anumită factură, dar mai ales trebuie să se desfăşoare într-o atmosferă de sărbătoare.  Văzând că din acest punct de vedere managerul nu face niciun fel de pregătiri, membrii orchestrei simfonice s- au interesat de soarta evenimentului. Managerul le-a explicat că nu are bani şi „atâta se poate”.

În aceste condiţii, artiştii Filarmonicii au pus mână de la mână şi au adunat  o suma de bani necesară pentru flori şi tot ei au căutat şi găsit agenţii economici care să aranjeze scena înainte de spectacol.

În drumurile lor pentru rezolvarea problemelor, au rămas surprinşi de faptul că au întâlnit reprezentanţi ai unor firme, dispuşi să încheie parteneriate de sponsorizare cu Filarmonica, care niciodată nu au fost contactaţi de vreun reprezentant oficial  al instituţiei.

Deşi în atribuţiile sale, managerul unei instituţii de cultură are şi obligaţia atragerii de fonduri şi sponsorizări, se pare că la Filarmonică de acest lucru se ocupă tot artiştii, managerul rezumându-se doar la a culege laurii muncii altora.

Imediat după acest concert a urmat o nouă lovitură dată de incompetenţa managerială. Odată cu programul de suite de balet  al acestei săptămâni, unii dintre angajaţi au fost sunaţi sau li s-a trimis un mesaj, prin care erau anunţaţi că instituţia nu mai are fonduri şi nu mai pot fi invitaţi colaboratori pentru concertele următoare (deşi artiştii nu au atribuţii în acest domeniu). Totuşi, la prima repetiţie după acest anunţ au apărut şi câţiva colaboratori.  Nu în număr suficient, pentru întreaga distribuţie. Când a fost întrebat dacă problema fondurilor s-a rezolvat, managerul a  operat o singura modificare, schimbând   dirijorul colaborator cu dirijorul angajat, rămânând însă ferm în ideea distribuţiei  orchestrale incomplete.

Acest diletantism se răsfrânge grav asupra actului artistic. Acelaşi manager a dispus, dincolo de respectul faţă  de compozitor şi de rigoarea textului muzical, şi distribuţia în cadrul compartimentelor. Nu mai contează realitatea creaţiei componistice, nici indicaţia  dirijorului, ci doar aceea a managerului. Dacă în partitură sunt patru voci el decide că sunt suficiente şi două sau chiar una.

Chiar dacă formaţiile Filarmonicii sunt cele mai mici din ţară, managerul a aprobat suspendarea pe mai mulţi ani a contractelor unor angajaţi. În acest fel este greu de crezut că vom avea activităţi fără să fie nevoie de aducerea unor colaboratori, care ridică foarte mult cheltuielile specifice concertelor.

Incapacitatea managerială se referă inclusiv la alegerea programelor, pe care le alcătuieşte fără să se consulte cu nimeni. Dacă nu sunt fonduri pentru colaboratori, ar trebui să aleagă programe în care să utilizeze la maxim capacităţile pe care le are la dispoziţie. Nici acest lucru nu este posibil, pentru că şi aici intervin simpatii sau antipatii. Pentru a evita o imagine compromiţătoare asupra instituţiei, membrii orchestre simfonice au propus aducerea unor colaboratori care să salveze concertul fără a pretinde o remuneraţie.

Nici acest lucru nu a fost acceptat de manager,  motivele fiind  răfuielile personale.

A fost preferată masacrarea partiturilor, ciuntirea lor pentru a se potrivi nivelului personal de înţelegere, lucru nepermis şi de neacceptat în nicio Filarmonică din lume , doar pentru că la Arad „se poate”.

Se pare că în acest unic loc s-au întrunit condiţiile perfecte pentru dezastru. Incompetenţa, lipsa de ruşine şi reaua voinţă.

Komunistul de serviciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here