Dați „cortina” la o parte, dacă vreți adevărul!

Toată pleava numită, eronat, clasă politica – pentru că sunt, majoritari, adunături de impostori, incompetenți, ariviști și oportuniști, fără principii morale, dispuși la orice tip de compromis, excepție făcând doar cei racolați pentru a cosmetiza imaginea șifonată a partidului, de cei care au devalizat economia – păcătuiește și se compromite la capitolul nepotism și clientelism politic. Aici a păcătuit și Orban și s-a compromis, indiferent de ce justificări și ce turnură va lua cariera sa. Ei, politicienii, în general, nu au o doctrină, morală, în care cred. Doctrina e păcăleală pentru naivi și ignoranți! Întrebați-i și o să constatați că habar n-au care este doctrina partidului ai căror membrii sunt. Își aleg partidele în funcție de interese, de oportunități în a ocupa funcții și poziții eligibile și de șansele de a-și atinge scopul. De fapt, politicienii nu cred în nimic. Nu sunt nici patrioți, nici extremiști, nici radicali, nici moderați, ci doar vanitoși, egoiști și cinici. Nu sunt nici altruiști și nu le pasă de cetățean, țară, economie, nivel de trai, viitor. Acestea sunt doar slogane de campanie, demagogice. Ei, cei ce compun așa zisa clasă politică, trăiesc doar în prezent și exploatează, la maxim, prezentul în interes personal. Să nu credeți că le pasă prea mult de partid, de sondaje sau de procente, dacă acestea le amenință interesele materiale.

Aiurea! Partidul, procentele și imaginea sunt pe planul secund când dețin „ciolanul”. Sunt fericiți că au reușit să prostească electoratul, prin minciună – adică imoral – ca să ajungă la putere, comportându-se ca și cum ar fi în postura: „acum ori niciodată”. Că e pesedist, penelist sau de altă „culoare”, comportamentul e similar când ajung la putere, pentru că scopul e același, iar mijloacele de exprimare, întrucât bagajul intelectual este plafonat, bazându-se pe o spoială de educație, sunt limitate și, de regulă, metodele de lucru se preiau de la predecesori. Ce urmăresc, în fapt, cei ajunși la putere? Interesul lor, al familiei, al prietenilor și al grupurilor financiare care i-au sponsorizat să ajungă la putere. Acestea sunt direcțiile principale în care acționează: prosperitatea financiară personală, a familiei și a celor ce i-au susținut financiar în campanie. Or, asta nu înseamnă cândva, în funcție de posibilități, ci înseamnă, acum, cu toate riscurile și consecințele. Totul depinde de gradul de lăcomie și de modul cum reușește, cel aflat la putere, să-și atingi scopul, fără ca mass-media și cetățeanul să simtă că, de fapt, interesul lor și al celor ce i-au susținut financiar sunt adevăratul scop al exercitării puterii. Iar compromiterea politică este direct proporțională cu lăcomia. Dar, ce mai contează ce va fi? Nu există nici un dubiu că exercitarea puterii înseamnă, în primul rând – vorba unui coleg mai mucalit – „munca pentru sine și pentru grupul de interese din care faci parte”.

E incontestabil. Când ajung la putere, pe lângă satisfacerea interesului propriu, firesc, au foarte multe obligații fața de cei care i-au sprijinit. Și cum le pot onora? Doar nu împărțind, direct, fondurile publice (adică impozitele și taxele colectate de la populație), pentru că nu pot (nu permite legea, nu că n-ar vrea). De aceea au nevoie de ordonatori de credite credincioși. Ca să satisfacă cerințele, împart funcții. Și le dau celor care i-au susținut financiar. Ei fac propunerile, iar politicianul este obligat, moral, să le accepte, fără a se putea opune. În aceste circumstanțe, oricât de șmecher ar fi politicianul, depinde de ce i se „bagă pe gât” de cei ce l-au sprijinit să parvină politic. Este în tabăra care trebuie, la momentul potrivit, dă lovitura! Numai că, dacă li se impune să numească în funcții, idioți și incompetenți, ori hoți cu pedigree (cum se întâmplă de regulă, pentru că nimeni n-are nevoie de profesioniști, integri moral, ca să fure), politicianul „s-a ars”. Adică, se compromite rapid și, mai repede decât se aștepta, își „pune în cui” cariera politică. Cu ce rămâne? Cu ce-a apucat să facă (fure) pentru el și familia, până când îl compromit cei numiți la comanda grupărilor care l-au sprijinit. Deci, cariera politică depinde, direct, de lăcomia și moralitatea celor care plătesc campania electorală, cărora li se „rambursează” investiția, prin funcții ce oferă acces direct la banii publici. Toți politicienii, fără excepție, păcătuiesc la acest capitol, de treizeci de ani, pentru că sunt dependenți financiar de alții. Iar leaderii politici, cândva capabili să pună piciorul în prag, gen Iliescu, Năstase, chiar și Băsescu, care puteau spune, nu, au cam dispărut de mult de pe scena politică. Din păcate, pentru că s-au compromis, leaderii de astăzi sunt doar umbre ale politicienilor pur sânge, niște marionete ale crimei organizate și ale grupurilor de interese financiare ce devalizează economia. Mai mult, sunt chiar complicii celor care devalizează economia și țin România în epoca feudală, în unele zone geografice (sud și est) pentru că sunt incapabili să spună, nu, solicitărilor imorale ale celor ce le-au suportat, financiar, ascensiunea politică. În această postură, vrea, nu vrea, este și Orban. Pentru a-și onora obligațiile față de clientela politică ce l-a susținut financiar, a sufocat administrația publică, la vârf (secretari de stat, directori, șefi de agenții, etc.), cu indivizi, mai mult decât dubioși, instalați la comanda (solicitarea) celor ce l-au sprijinit pe el și partidul său. Desigur, poate invoca faptul că n-a avut de ales. A acceptat ajutorul financiar, așa că, logic, trebuia să plătească. Oare? Ecuația nu ar trebui să includă și morala? Deci, problema e nu că a acceptat, ci de la cine și de ce a acceptat. În asta constă imoralitatea! Or, asta se vede în calitatea oamenilor numiți în funcții, la solicitarea „sponsorilor”, care, evident, l-au compromis. Pentru că, în pofida faptului că sunt ținute „la secret”, zilnic explodează câte o „bombă”, care ne arată cât de lacomi și de imorali sunt cei care l-au „sponsorizat” pe Orban și PNL pentru a ajunge la putere. Pentru „conformitate”, e suficient să analizăm, puțin mai aprofundat (așa cum făcea SRI, cândva, când conta în politica de cadre), lista secretarilor de stat, a directorilor de instituții și agenții, a unor șefi de servicii din instituțiile importante, ca să realizăm la ce nivel intelectual s-a coborât Orban, pentru a „recompensa” pe cei ce l-au sprijinit sau au sprijinit partidul, financiar. Să numești secretari de stat în domeniul fiscalității, funcționari transferați în ANAF prin concursuri trucate, adică prin primării, cu educație „în pioneze”, incompetenți profesional și fără experiență, spune totul despre onorarea obligațiilor politice.

Cum poți umili mai mizerabil pe cei ce te-au votat, cetățenii și pe cei de bună credință din partid, când, la solicitarea clientelei politice, numești astfel de caricaturi profesionale și ale educației, în funcții de demnitate publică? Genul acesta de numiri l-au compromis pe Orban și compromit pe oricine, pentru că incompetența nu poate fi ascunsă. Întreb și eu, ca un cetățean ce crede în supremația educației, a competenței profesionale, a valorilor morale, legătura aceasta, aproape ombilicala, cea mai nocivă și mai mare mizerie din politica românească, între interlopi, evazioniști, crima organizată și politicieni, e chiar imposibil de rupt? Pentru că, oricât ne-am strădui s-o ascundem, există evident o legătură nefirească, imorală, între interlopi, crima organizată, cei ce fac evaziune fiscală și clasa politică. Dacă această legătură nu se rupe, iar clasa politică va continua să fie instrumentul prin intermediul căruia interlopii, crima organizată și evazioniștii sunt conectați la banii colectați din impozite și taxe, suntem condamnați să fim conduși, nu de politicieni – cum pare, oficial -, ci de crima organizată, de interlopi și de cei ce devalizează bugetul public, prin intermediul marionetelor politice, pe care le dirijează, prin „trocul” „sponsorizărilor”, contra funcții publice. Deci, comportamentul politic nu poate fi unul corect și moral, cât timp este virusat și influențat de sursa banilor din campania electorală. Dacă banii vin din zona curată a economiei, politicianul poate fi integru și moral, care-și respectă sau cel puțin se zbate pentru a-și onora promisiunile. Dacă banii vin însă din zona gri sau neagră a economiei (înșelăciuni, practici monopoliste, fraudă fiscală), politicianul se comportă ca atare și n-are cum să nu se compromită, pentru că este obligat să joace/execute cum cântă/ordonă cel ce l-a plătit. Or, în aceste circumstanțe, pot fi Rareș Bogdan sau Robert Sighiartău, alternativă pentru liberali? Pot fi doar în condițiile în care vor fi de acord sponsorii, care au „investit”, cu eliminarea marionetelor în care au investit și care le sunt obligate. În această cheie trebuie analizată activitatea si viitorul partidului. Mai sunt cei din fruntea partidului, în grațiile „sponsorilor”? Dacă da, „puciul” n-are nici o șansă. Pentru că „sponsorii”, atât timp cât sunt cei care hotărăsc cine și unde va fi numit, nu-i vor lăsa „din brațe” pe actualii leaderi ai PNL. Se pot opune Rareș Bogdan sau Robert Sighiartău? Au această forță, să profite, acum când momentul e propice și extrem de favorabil de a elibera PNL de sub tutela crimei organizate și a mafiei fiscale care ține prizonier partidul. Vor reuși? Eu nu prea cred și sunt extrem de sceptic! Pentru a reuși, Rareș Bogdan și Robert Sighiartău au nevoie, în primul rând, de acceptul „sponsorilor” partidului. Or, acesta, nu se poate obține decât dacă intra și ei în hora promiscuității moralei, pentru că banii și puterea financiară nu le aparțin și, întotdeauna, dictează cei ce dețin adevărata putere: cea financiară. Însă, ca la șah, există întotdeauna mutări surpriză care destabilizează și cele mai sigure apărări. Ce știu eu? Poate urmează marele miracol pe care-l așteptăm de treizeci de ani de la clasa politică? Respectiv, resetarea, adică să rupă cordonul ombilical ce-i leagă de zona neagră a economiei subterane? S-or fi „supărat” niște „grei” ai lumii financiare, care vor să schimbe „macazul”?