Chiar dacă am în casă strict două covorașe, primăvara târziu și toamna pe la mijloc obișnuiesc să le duc la spălat. Cum azi vin ăștia și ți le iau de-acasă, nimic mai simplu. Suni, vin, iau, duc, spală, aduc, tot tacâmul. După covorașele mele a venit o doamnă la vreo cinj’ de ani. Drăguță, serviabilă, genul care, după 12 minute împreună, îți face un rezumat demn de olimpiadă cu absolut toată viața ei. Știi că e divorțată, că toți bărbații-s la fel, că pruncilor cu cât le dai mai mult cu atât greșești mai mult, că aia, că ailaltă. Mă rog, rupte din viață. Tu zâmbești, dai din cap, n-ai ce face, că nu se dă dusă, cu covoare cu tot, să te întorci și tu la cafeaua aia rămasă-n cană… În fine, pleacă, iar tu rămâi cu mintea la următoarea revedere, când e musai să-ți faci timp, că nu-i frumos să flituiești. Totuși, norocul e de partea ta. S-a întâmplat ceva cu una dintre mașinile de curățat, iar reîntoarcerea covoarelor la domițil întârzie câteva zile, laolaltă cu logoreea doamnei de care vă zic. No problem. Cumsecădenia Sa, pe lângă informația cu mașinile defecte, mă întreabă brusc:
– Și? Cum mai sunteți? Ce-ați mai făcut de când nu ne-am văzut? Hăăăi, mă lovește crunta realitate în moalele capului, iacătă-ne că ni-s prietene, constat în capul meu! În fine, fără să scap telefonul din mână, dau să răspund politicos, că nu s’tem din fundul pădurii, nu? Și zic:
– Bine, mulțumesc de-ntrebare… Și-n loc să-mi văd eu de trebușoara mea și să închid brusc cu un la revedere, mai vorbim când ne-ntâlnim, mă pun eu să termin vorba politicos, cu fatidica întrebare: dar dumneavoastră? Pfoaaai… Și-a început a noastră ca o ploaie mocănească, știți voi, de-aia de nu se oprește zile-n șir, semn că abia m-aștepta:
– Vaaai, dacă ați ști ce-am pățit cu o măsea, am fost să mi-o fac și mi-au pus coroniță și tot și apoi mă durea la presiune și du-te, drace, înapoi și taie coronița, apoi că să merg la un tratament nou de canal, trei canale, mă rog, dezastru, iar ăla mare al meu are casă la țară, și-a cumpărat animale, trebuie să merg să-l ajut, nu pot cum aș vrea din cauza dentistului, vai, vai și iar vai!
La un moment dat, prietena voastră făcea corectură pe computer, iar doamna vorbea întruna din telefonul sprijinit de cana de cafea. Am vrut s-o pun pe speaker, dar am gusturi alese și io, ca tot omu’. Dacă vreau bla bla-uri la telefon pe repeat, sun și io la Enel, la Eon, la ăștia care știu meserie în privința asta și mai au și muzică de fundal, nu la spălătoria de covoare. Chit că doamna le suflă ăstora serios în ceafă, vă zic!
Eugenia CRAINIC (fb)
