Așa spune unul din versurile galeriei, care mie unul îmi provoacă emoții aparte. Până la urmă de aceea mergem la stadion, să susținem echipa și să ne bucurăm împreună pentru rezultatele ei. Și pentru că, nu-i așa, în mică parte ne aducem și noi contribuția. Fiecare antrenor de la echipele adverse care joacă la Arad laudă publicul arădean. Și nu se sfiesc să o spună public că la Arad cântă tot stadionul după tonul dat de o galerie care a depășit de mult rezultatele echipei.
Echipa asta, de azi, are, fără sa exagerez, cele mai bune condiții de după Revoluție. Îmi aduc aminte că nea Popică (regretatul Ionuț Popa) făcea antrenamente pe la Zimand sau Sântana, iar acuma ne plângem că terenul ICRTI e denivelat, iar pe Motorul e gazon sintetic. Îmi mai aduc aminte că la meciurile generației lui Țucudean, Gaica, Ungur, Mitu, Grad etc. am obținut cele mai bune rezultate într-un tur de campionat (cu 90% jucători arădeni). Dar dacă atunci, într-un meci, la scorul de 2-0 pentru noi cineva pasa la portar era huiduit copios, astăzi după atâtea meciuri fara gol marcat noi îi încurajăm pe jucători și cântăm cu toții ,,pentru momente ca acelea eu traiesc”.
De aceea te rog frumos: UTA nu mă lăsa să mor!
Un suporter nostalgic
