Să fi avut vreo 14 ani. Jucam la juniorii UTA-ei, „Filatură” se numea echipa. Pitici, cum se spunea atunci, ori juniori III. Meci de antrenament pe terenul II, situat în incinta Fabricii UTA – un teren cu gazon precar, unde iarbă, unde pământ. Acolo și-au văzut de pregătire generații de copii și juniori, dar și echipa mare, de seniori. La meciul nostru asista și Coloman Braun – Bogdan, „Cibi baci”, arădean de-a nostru. Jucase la AMEFA, fusese antrenor și la UTA, chiar la echipa ce luase titlul, în 1954. Acum era antrenor federal, la FRF.
În pauza jocului, ne-a adunat în jurul său, ca să ne spună câteva considerații despre joc, dar și ca să ne împărtășească din experiența sa fotbalistică. La un moment dat, pe când perora, mi se adresează, pe un ton blajin, extrem de politicos: „Tinere, când vorbește antrenorul ori o persoană mai învârstă, este politicos să stai așezat, nu tolănit”! Stăteam într-un cot, pe-o rână, și mestecam un fir de iarbă”. Am sărit ca ars, rușinat, bâiguind ceva a scuză. Mi-a fost atât de rușine, încât nu am uitat, iată!, toată viața, acea lecție de bună purtare primită pe un teren de fotbal.
Tristan MIHUȚA
