Cică Pavel Ciurea, mezinul lotului olimpic de Matematică al României, lot care s-a clasat pe locul I între țările din Europa și pe locul al IV-lea Mondial, a spus recent, într-un interviu:
„În general, în medie, lucrez singur acasă undeva la 60h/săptămână la matematică, în timpul săptămânilor de școală. Dar când avem liber, cum sunt de exemplu cele trei săptămâni dinaintea olimpiadei naționale, lucrez câte 90 de ore pe săptămână… ”
Inițial, am vrut să zic că eu una nu cunosc PE NIMENI, indiferent de vârstă sau profesie, care să lucreze atâtea ore pe săptămână. Repet, PE NIMENI, oricât de mult i-ar plăcea să facă ceea ce face. Cu toate astea, v-o spun cu mâna pe inimă și având proprietatea termenilor: NU mi-aș dori ca pruncii mei să facă, în copilărie, ABSOLUT NIMIC care să dureze zilnic 8 ore, DUPĂ cele șase (sau chiar opt) ore de școală, chiar dacă înțeleg cum e să faci ceva ore în șir, după venirea acasă de la cursuri; mie mi se întâmpla, de pildă, să citesc cu ceasurile, până târziu în noapte. De parcă mă pregăteam pentru olimpiadă, nu-i așa, doar că nimeni nu organiza olimpiade cu bibliografii desprinse din Raymond Chandler sau Ojog-Brașoveanu.
În fine, și eu am fost olimpică națională, doar că la limba română. Niciodată însă n-am învățat atâtea ore. O, nu. Niciodată. Drept care sunt convinsă că matematica e muuult, muuult mai grea ca româna. Deși, e discutabil. Feisbucul ăsta mi-a confirmat că, totuși, româna e adevărata piatră de încercare. De socotit, până la urmă, socotim toți prefect, chiar (sau mai ales) chestii cu virgulă. De scris însă, totul, până la virgulă!
P.S. Copiii voștri ce fac, în mod constant, câte opt ore pe zi DUPĂ orele de școală și câte douășpe ore pe zi, în zilele libere? Hm?
Eugenia CRAINIC
