Mă bântuie gânduri negre despre starea de la UTA. Pe voi, nu? Ar trebui.
Știm cum a rămas UTA noastră în așa-zisa SUPERLIGĂ. Am trăit împreună emoțiile dureroase ale acelui sfârșit de ediție precedentă. Am scăpat, ne-am bucurat. Uneori, am impresia că nu toți ne-am bucurat, „Conducerea” clubului parcă a intrat în panică pentru că UTA continuă. Să mă explic.
Oricare om implicat la UTA cu suflet curat, cu drag de echipă, de suporteri, de oraș ar fi procedat exact invers decât a făcut domnul Meszar. Ar fi făcut totul ca situația să nu se repete. Pe înțelesul tuturor, ar fi întărit clubul financiar, ar fi completat lotul de jucători cu piese cât de cât competitive. Nu, „conducerea” clubului a procedat ca un dușman: a redus bugetul, a tăiat fondul de salarii și a epurat nimicitor lotul de jucători. Spuneți-mi ce minte luminată a mai procedat așa, din câte știți voi? Cum să rămâi fără lot cu trei săptămâni înainte de start? Cum să cârpești din mers un sac făcut zdrențe? Ce omogenitate, ce valoare? De unde? Așa pregătește un om responsabil un start mai bun decât precedentul? În niciun caz.
De parcă pornirea spre distrugerea clubului nu părea suficient de evidentă, ne trezim mai nou că UTA pierde, luni bune, terenul propriu, sprijinul suporterilor, fiind plimbată pe terenuri străine. Cum să treci la schimbarea gazonului tocmai acum, adică tocmai când UTA este mai slabă valoric decât oricând? Nu pot fi îndreptățit să cred că cineva – oare, cine? – vrea distrugerea clubului? Nu mă poate opri nimeni, câtă vreme am de partea mea măsurile acestea aberante, nimicitoare. Prăbușirea va fi lentă, departe de casă, de furia suporterilor și nu sub „fereastra” acestei „conduceri” absconsă în niște încrengături politice amorale și ticăloșite. „Conducerea” clubului nu este a noastră și nu ne reprezintă. Este un melanj malefic al unor interese străine de UTA, de suporterii acesteia, de oraș. Prin prăbușirea clubului, sub moloz, se speră să fie ascunse cumva urmele unor manevre oneroase? Oare, doar mi se pare?
Tristan MIHUȚA
