Era comod să scriu Accentele mele și să plec acasă. Dar, după o vreme, nu mă mai împăcam doar cu asta. Aveam în sânge o privire critică asupra ziarului. Și mai aveam acel neastâmpăr care mână omul spre a veni mereu cu ceva nou, care să atragă cititorul. Multe nu îmi plăceau în ziar. Adevărul era aproape cum îl lăsasem. Nu s-a înnoit în timp, în șase ani nu au apărut rubrici noi, pagini cu o tematică nouă. Dar nu puteam să le spun asta. Unu, că s-ar fi socotit incapabili de a gândi asupra ziarului. „Uite, vine ăsta să ne învețe, ce și cum”! Doi, că m-ar fi considerat ca pe unul care face pe „deșteptul”, ca pe unul dornic de a atrage atenția asupra sa. De aceea, trebuia să acționez cu tact, cu înțelepciune, să le las impresia că ideile mele sunt, de fapt, ale lor.
Așa am reuși să-l îmbrobodesc pe Ștefan Tabuia și să-i las impresia că este initiativa sa. Lucrasem aluziv, subliminal și omul s-a iluminat, la un moment dat. „Cred că ar trebui să înviorăm ziarul. Propun să înființăm o secție de anchete”!, a zis el, la un moment dat. Și secția s-a înființat. O conduceam, adică eram „șeful” acesteia și am avut avut liberatea de a-mi alege oamenii. I-am luat în secție pe Romulus Dubăț și pe Alin Olteanu. Cu amândoi lucrasem la Observator arădean și știam că sunt „copoi”, că aveau abilitatea de a lua urma unor afaceri neortodocse. Așa că am pornit la lucru. Laude, aprecieri în ședințele zilnice de machetă, la care, de acum, în calitatea de șef de secție, participam. Laude, până într-o zi, în care apăruse o anchetă, realizată de Alin Olteanu, care îl viza pe primarul Gheorghe Falcă. Era vorba despre niște zeci de hectare, din zona Serelor, pe care primarul le deturnase, deși fuseseră cerute spre restituire de fostul proprietar, pe vechiul amplasament. În ședința de machetă, din acea dimineață, scandalul a fost „cât casa”! Ștefan Tabuia și Ioan Iercan erau de o vehemență neașteptată. Am bănuiala că Gheorghe Falcă i-a contactat în prealabil și i-a intoxicat, căci altfel ei nu stăpâneau subiectul, nu aveau cum să știe despre ce e vorba. Din discuție în discuție, s-a ajuns până acolo încât Tabuia cerea desființarea secției de anchete. Firește, mi-am apărat omul și secția, am argumentat buna intenție și adevărul celor relatate. Nimic! Pe măsură ce trecea timpul, îmi era tot mai limpede că acolo nu era nicidecum loc de argumente, de explicații. Partizanatul celor doi nu lăsa loc de dubii : Falcă fusese „atins” și asta l-a supărat peste așteptări. În fața evidenței, mi-am pierdut răbdarea și am răbufnit. Mi-am dat demisia din postura de șef de secție și am părăsit ședința. Peste câteva minute, Mircea Dorgoșan m-a chemat la el în birou și mi-a spus așa: „Nu te lua după ei, că au interese la Falcă. Ancheta a fost excelentă, dați-i bătaie mai departe. Nu demisiona, că le faci jocul”. Și n-am demisionat.
Niciodată nu am reușit să înțeleg cum poate un ziarist să se asocieze unor fapte ilicite. Tu, ziaristul, trebuie să fii vocea cetății, să aperi legea, interesul cetățeanului. Or, când bați palma cu răufăcători, cu escroci, ce ziarist mai ești?!! Dar unii au fost capabili de asemenea „parteneriate” și au profitat din plin de pe urma lor.
Tristan MIHUȚA
