Am urmărit, cât am putut, turneul de la Roland Garros. Imaginea tribunelor – aproape goale, cu puținii oameni admiși să asiste, mascați – mi s-a părut atât de stranie, de dezolantă, încât am realizat, încă o dată, ce trăim. Lumea este cuprinsă de o stare bolnăvicioasă, ciudată, anormală, și se amăgește că este ceva trecător. Că va veni vaccinul atât de așteptat și gata, scăpăm. Eu sunt mai pesimist și am curajul să afirm că nimic nu va mai fi cum a fost. Am intrat într-un colimator pregătit de puteri oculte și nu văd cum vom ieși – pentru că acest virus a fost anume conceput, în laborator. Vor continua să vină peste noi alte și alte maladii, pentru că, nu-i așa?, suntem prea mulți pe pământ. Gripa aviară, pesta porcină și alte boli vor dijmui producția de alimente. Apa va fi și ea o problemă. Oamenii se vor înstrăina și vor deveni egoiști, capabili de orice pentru a supraviețui. Aici s-a terminat ultimul metru al romantismului vieții noastre pe pământ și nici nu îndrăznesc să-mi imaginez ce ne așteaptă, OMULE.
Tristan MIHUȚA
