„Epoca Băsescu” la final. Un bilanţ trist „Epoca Băsescu” a luat sfârşit într-o formulă tragică: „Curtea de Apel Bucureşti a admis vineri acţiunea CNSAS şi a decis că fostul preşedinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă”.

Duminică, 22 septembrie 2019, 09:38. De ce aflăm tocmai acum acest lucru? De ce în campanie electorală? E o altă discuţie. Dar cert este că dacă această informaţie ar fi fost publică acum mulţi ani nu am mai fi avut o „Epocă Băsescu”. Această decizie, mai ales dacă ea rămâne finală, va fi o lovitură simbolică dură adusă „regimului Băsescu”: delegitimează toată această epocă ca o epocă construită pe fals şi uz de fals. O epocă construită pe minciună Realitatea însă nu o schimbă. Epoca a avut loc şi s-a încheiat. Despre intelectualii care l-au slujit cu un devotament „fanatic”, greu de imaginat, rămaşi cu numele de „intelectualii lui Băsescu” ce să mai spunem?

Între timp folclorul i-a rebotezat ingenios: „intelectualii lui BăSecu”. Acum tac: poate că a sosit timpul unui post al tăcerii ceva mai lung. Ironia sorţii: Mircea Geoană, cel cu care s-a luptat Băsescu pentru funcţia de preşedinte şi care era numit „comunist”, „ciuma roşie”, „omul ruşilor”, este astăzi ceva şef la NATO, iar luptătorul anticomunist Băsescu, simbolul „lumii bune”, este „colaborator cu Securitatea ceauşistă”. Lecţia: nu vă îndrăgostiţi de politicieni niciodată! Păstraţi distanţa critică faţă de toţi. A câta oară „am înfrînt!”: după ce am aflat că sub lupta anticorupţie declanşată de Băsescu se ascundea o altă formă de corupţie şi de luptă între clanuri, acum aflăm că Securitatea a condamnat regimul comunist. Poate e o veste bună. Sigur însă ne spune ceva profund. Traian Băsescu, însă, a fost mereu același politician. El a fost foarte consecvent în cinismul său: ce clădea ziua dărâma noaptea şi invers „Regimul Băsescu” (compus din preşedintele Băsescu şi partidul său PDL – poate cel mai nociv produs politic post ’89) a adus câteva noutăți politice catastrofale pentru România: A introdus rasismul social la nivel de politică de stat. În acest regim s-a născut limbajul (cu ajutorul think tank –urilor PDL & intelighenţia băsistă) rasismului social: „asistaţi”, „stat asistenţial”, „leneşi”, „ştirbi”, „ciumă” etc. Un limbaj al urii care a schimbat nu doar terminologia, ci şi politicile sociale. Rezultatul: un soi de ură programatică între diversele pături şi grupuri sociale. Asta a dus la fragmentare şi ură: un soi de război civil soft. Exista şi înainte de Băsescu, dar, odată cu el, ea a devenit politică de stat preluată de „clasele creative & mijloc”, „presa mainstream” şi transformată în armă politică.

Tot în această epocă/regim a fost accelerată şi dezvoltată o luptă fără precedent între diverse instituții ale statului. Asta a avut câteva efecte devastatoare: „război civil” instituțional, demantelarea mai multor instituții, dezechilibru de putere între instituții, slăbirea sistemului birocratic, slăbirea şi decredibilizarea Parlamentului (şi aşa slab), a politicienilor. Şi în definitiv totul a dus la slăbirea şi aproape distrugerea partidelor mari. Dragnea & Dăncilă şi Orban sînt un efect al acestor lupte dintre instituții. Pentru că „liderii timpului” au fost puşi pe dosare (vezi cazul Ponta) la putere au venit eșaloanele 4, cele mai slabe din partid. Sub Băsescu&PDL a avut loc răsturnarea raportului de forţe între “capitalişti locali” versus “capitalişti globali”. “Capitaliștilor globali” li s-a oferit toate atuurile şi libertățile fiscale şi legislative, la nivel de politică de stat, pentru a prelua puterea şi a controla mai tot. “Capitaliștii locali” au devenit secundari în acest joc. Nu le am cu “patriotismul economic”, dar asta e un fapt uşor de constatat. Politica de austeritate care nu li se va ierta în veci. Nimeni niciunde în “lumea civilizată” nu şi-a permis să facă ce au făcut Băsescu & Co: tăierea a 25% din salarii. E fără precedent. A fost o crimă care se resimte şi azi. Ne-a fost prezentată ca o măsură salvatoare. Nu: o fost o crimă. e. Practic Băsescu & PDL au făcut cam ce făceau şi PSD doar că la o scară mult mai mare, cu o viteză nebună şi cu un cinism de neimaginat. Politica externă? Praf. Şi dacă înainte ne ascundeam, mai ambalam cumva lipsa noastră de autonomie a politicii externe, acum ea a fost oficial definită: „Decât să sug… la mai mulţi licurici mai mici, mai bine sug… la un licurici mai mare”!

Asta e politica externă formulată în stilul inconfundabil marca Băsescu. A fost Traian Băsescu un politician mare? Da, cam cel mai important după Ion Iliescu. Ambii au marcat şi au lăsat urme adânci. Vedeţi mai sus câte a făcut. Nu e puţin lucru. Doar că pe termen lung foarte nociv.

PS. Recomand cea mai bună carte despre „Epoca Băsescu”: „Epoca Traian Băsescu. România în 2004-2014” (coordonatori Florin Poenaru & Costi Rogozanu), Editura Tact 2014. Nu o rataţi!
Citeşte întreaga ştire: „Epoca Băsescu” la final. Un bilanţ trist.

Tristan MIHUȚA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here