Virusul societăţii decadente

Luxul, moliciunea şi trândăvia sunt cauze de decadenţă pentru un neam, spunea pe bună dreptate Alfred Fouille, iar arhiva Cotidianul îmi este martoră că în foarte multe articole am spus că este nevoie de o resetare a societăţii în care trăim, căci bien–être-ul în care ne ducem existenţa a condus la conturarea unei direcţii greşite a aşteptărilor noastre de zi cu zi, la absenţa unei  ţinte reale şi autentice, determinându-ne să apreciem că aparţinem în totalitate unui univers al divertismentului. Lumea în care trăim a ajuns să fie considerată exclusiv subiect de beneficiu, preferând condiţia de receptor și mai puțin de izvor pentru alții.

Excesul de timp liber, aproape întotdeauna prost orientat a creat o dorinţă infinită „de a fi bine“, de lâncezeală intelectuală, de lipsă a stimulor necesari progresului individului, iar de aici până la declinul empatiei, al solidarităţii, al valorilor morale şi intelectuale, nu mai este decât un pas. În mod paradoxal şi neaşteptat, civilizaţia actuală acţionează negativ nu prin vicisitudinea existenţei, ci mai degrabă prin confortul mental creat de falsele valori și idealuri. 

Avem la acest moment o tehnologie evoluată, ne place să ne considerăm oameni educaţi, să ţinem discursuri despre empatie, solidaritate, valori morale etc însă singurele momente cu adevărat fericite din viaţa noastră au ajuns să fie cele în care facem cumpărături, multe cumpărături, când primim like-uri pe Facebook şi când ne creşte numărul de urmăritori pe Instagram, considerând că dacă putem truca o poza, putem truca şi realitatea şi adevărata noastră personalitate, căci dacă ar fi să dăm crezare statisticilor există peste 800 de milioane de oameni  pe această planetă care nu stiu să scrie şi să citească.

„Costul analfabetismului asupra economiei globale este estimat la 1.190 mld. dolari. Efectele analfabetismului includ oportunităţile limitate de angajare sau de generare de venituri şi şanse crescute pentru o sănătate precară, care se transpun în infracţionalitate şi dependenţă de ajutoare sociale şi acte de caritate“, preciza World Literacy Foundation.

Dacă ar fi să vorbim strict de situţia din România, sunt destule voci care vorbesc despre generaţiile viitoare care fiind un soi de umplutură pentru un coş de nuiele, referindu-se la faptul că aproape jumătate dintre cei în mâna cărora stă viitorul României sunt analfabeţi social şi funcţional. Ce înseamnă asta? Că nu pot înţelege, că nu se pot exprima, nu pot aplica ceea ce citesc, existenţa şi activitatea lor limitându-se la lucruri simple, mecanice, iar orice încercare de scoatere a acestora din zona de confort sau orice încercare de  a-i face să înveţe sau să aplice lucruri noi este o adevărată povară atât pentru ei, cât şi pentru cei cu care intră în contact.

Câţi dintre cei care citesc aceste rânduri nu au avut o problemă de rezolvat într-o instituţie publică!? Nu greşesc cu nimic, iar dacă greşesc v-aş ruga să mă corectaţi, când spun că orice interacţiune cu funcţionarul român este un război al nervilor şi o imensă dovadă de incompetenţă şi ignoranţă. Am spus-o şi o repet! Avem cei mai slab pregătiţi funcţionari publici din istoria poporului român,  „graţie” sistemului nulităţilor controlabile instituit de la Ion Iliescu și până în prezent, iar acest lucru a început de foarte mult timp să ne coste viaţa. Un sistem de sănătate precar, un sistem de educaţie care a încetat să mai formeze generaţii, o justiţie care funcţionează la comandă sau după ureche, poliţişti care îşi iau taxa de protecţie de la interlopi, sunt tot atâtea motive pentru care este nevoie de o resetare a aparatului de stat din România.

Până la urmă, clasa politică şi instituţiile statului sunt reflexia societăţii de la acel moment, căci atât timp cât societatea este alcătuită cu prepoderenţă din indivizi mediocri nu poţi găsi în instituţiile statului genii, iar mediocritatea care a ne-a atins existenţa de la un capăt la celălalt al planetei este o plagă a civilizaţiei. Infernul mediocrităţii îşi arată colţii în aceste zile şi nu ştiu cum vom scăpa teferi, căci în această republică a mediocrităţii, geniul, moralitatea, empatia au fost considerate mult timp nişte însuşiri periculoase şi condamnate tocmai pentru că depăşesc puterea de înțelegere a analfabeţilor funcţionali.

Este şi cazul diasporei care nu a înțeles că democraţia nu este un cadou, este o responsabilitate. De la Băsescu încoace, diaspora a înţeles că are doar drepturi şi nicidecum vreo obligaţie corelativă. Faptul că Romania are peste 100 de cazuri de infecţii cu Coronovirus se datorează în mare parte şi diasporei care a considerat că are dreptul de a se întoarce oricum şi oricând în ţară, dar şi dreptul de a vota un preşedinte abulic şi lipsit de patriotism. Pentru foarte mulţi dintre cetăţenii de rând în această societate condusă de toţi inepţii există doar obligaţii de a suporta consecinţele, iar ca o concluzie a acestor vremuri, pot spune că pentru fiecare dintre noi, la acest moment, cea mai mare responsabilitate este să avem grijă de viitorul urmaşilor noştri.

Coincidenţă sau nu, omenirea s-a confruntat cu o epidemie de gripă care a făcut peste 50 de milioane de victime între 1918 şi 1919.  Aşadar, au fost suficienţi 100 de ani pentru ca omenirea să uite lecţia prevenţiei, a igienei şi a responsabilităţii.

Ca şi atunci, mass-media a jucat un rol important în difuzarea informaţiilor cu privire la această epidemie sau, mai bine spus, în nedifuzarea acestor informaţii. Atunci, în prim-planul preocupărilor oamenilor şi implicit al ziarelor era războiul, iar acum este divertismentul, fake-news- ul generator de profit şi prezentarea unei realităţi trunchiate în funcţie de cine plăteşte mai bine.

ŞI atunci ca şi acum, autorităţile slab pregătite nu au dat importanţa cuvenită acestor probleme, iar populaţia de atunci, ca şi cea de acum, era debusolată, se agăţa de un fir de adevăr schimonosit pentru a da sens vieţii sale lipsite de valoare. Măsurile adoptate la nivel naţional au fost ca şi azi diferite şi la fel şovăielnice, încât în cele mai multe cazuri tind să cred că este vorba de o teorie a conspiraţiei în care cu bună – ştiinţă ignoranţii sunt împinşi la dezastru.

Omenirea, la 100 de ani distanţă, este la fel de lipsită de înțelepciune şi de cumpătare, iar evoluţia despre care ne place să vorbim este doar o iluzie pentru proşti, dar din păcate, aşa cum spunea Confucius „există trei metode pentru a deveni înțelept: Meditaţia, care este cea mai nobilă. Imitaţia, care este cea mai simplă. Experienţa, care este cea mai amară” şi nu ştiu câţi dintre noi suntem pregătiţi pentru această doză de amărăciune.

Ciprian DEMETER