Ce naiba, chiar toți vă inspirați din Caligula?

Pe imbecilii care nu-și pot depăși condiția, îi înțeleg când se amăgesc că pot suplini educația reală si competența profesională generată de educație, cu absurda găselniță „școala vieții”! E o frustrare care trebuie rezolvată, cumva, pentru a-și echilibra angoasele. Dar nu-i înțeleg pe cei care poporul i-a împuternicit să administreze țara, la un moment dat, de ce iau astfel de decizii idioate, tip Caligula. Chiar așa? Procedăm precum comuniștii, adică negăm educația și performanța, substituind-o cu cei ce s-au remarcat prin oportunism de conjunctură, doar pentru că au carnet de partid și și-au plătit cotizațiile la timp (plus ceva și pentru leaderii care împart funcțiile publice)? Asta chiar le dă dreptul să ocupe funcții, pentru care n-au nici pregătire și nici experiență? Ce facem? Reexperimentăm modelul proletarului „inteligent nativ”, moral,  care îl eclipsează pe intelectualul educat, imoral? Numai comuniștii, strânsuri de derbedei neadaptați social, fără profesii și educație, uniți de ura împotriva celor educați și a celor care se afirmau prin performanță profesională, ori a celor care făceau averi prin exploatarea inteligenței, aveau acest slogan proletar, tâmpit, că poți substitui educația acumulată în școală cu „școala vieții”! Și acum, ce facem? Acum îi plagiem? Relansăm cretina  practică a substituirii valorii reale, cu impostura fetișă a supremației „școlii vieții”, doar pentru a profita de conjunctură și a ne plăti obligațiile imorale? Măcar comuniștii, pentru a salva aparențele, au inventat un surogat educațional, „facultatea muncitoreasca”. Voi ați renunțat și la aparențe și ați sărit, direct, la numiri, oficializând „școala vieții”? Păi, atunci ce diferență este între Caligula și cei ce decid astăzi în România? Dacă nu conteaza educația și competența profesională generată de educație, cât mai avem până când vom avea un cal în Senat sau în funcții publice? Sau, deja îi avem și nu ne-am prins? Ce tâmpenie! Ce este această marotă, „școala vieții”? E cumva educație, profesie, morală, adică valoare neexploatată din cauza sistemului de educație ce-o discriminează și nu-i permite să se exprime? E „lumina” ascunsă sub „obroc”? Nu! E ceea ce a inventat omul comod sau plafonat, pentru a substitui ceea ce Dumnezeu nu i-a dat: inteligență și talent, puse în valoare de educație. Și cum altfel poate un individ „performa”, decât imoral, prin descurcăreală, ocolind sistemele de selecție a valorii? Pentru că așa zisa „școală a vieții” e de fapt arta de a profita de conjunctură, adică de a utiliza tot ce este imoral: traficul de influență, mita, șantajul, lăcomia, escrocheria, înșelăciunea, minciuna, alianțele, pentru a parveni. Adică prin substituirea valorii reale, cu șiretenia și viclenia, respectiv lipsa de scrupule. E cadoul clasei politice pentru beizadelele pseudo-educate și a corupților pentru cei ce-i întrețin financiar. E cancerul ce condamnă societatea la închistare și la dominația injustiției sociale. Numai că, tot acest eșafodaj, creat artificial, se prăbușește atunci când e nevoie de competența și de decizii generate de competență. Și plătim toți experimentul de tip comunist, al imbecilului ce-l substituie pe cel educat. Oricât ar fi de școlit în viața (adică de șiret, viclean, mincinos, șmecher, alunecos, lipsit de caracter, oportunist, etc.  – atribute care definesc practic „școala vieții”), când trebuie să decidă, concret, într-o problemă ce necesită cunoștințe educaționale și profesionale, individul școlit la așa zisa „școală a vieții”, clachează, pentru că nu poți suplini cu șmecheria, mereu, lipsa de educație. Și-ți dai seama de impostură, când cel cu „școala vieții” trebuie să scrie ceea ce spune sau trebuie să dea un ordin scris de el, într-o problemă unde e nevoie de pregătire și cunoștințe reale. Atunci se vede vidul de educație și cultură și apare ceea ce e, în realitate, „școala vieții”: șmecherie, viclenie, șiretenie, trafic de influență, mită, adică descurcăreală imorală, care nu poate substitui niciodată valoarea. Așa că, hai să fim serioși și să spunem lucrurilor pe nume: chiar dacă, vremelnic, un șmecher, oportunist, ocupă o funcție, tot un mare frustrat și handicapat va rămâne, pentru că mereu va fi în offside și va suferi psihic, pentru că nu va înțelege nimic din ceea ce se petrece în jurul său. Oricat ar fi de șiret, în timp, handicapul de educație și profesional îl vor transforma într-o victimă, dependentă de cei ce au valoare, care îl vor manipula ușor. Va rămâne doar cu iluzia că el decide și conduce, în baza „școlii vieții”, când, în realitate, nu va fi decât o marionetă manipulată de cei cu valoare, ce va trebui să se mulțumească doar cu faptul că au ocupat, la un moment dat, de drept nu și de facto, un post public. Și dacă e și lacom, sfârșește, de regulă, ca obiect de studiu la DNA sau alte organe de cercetare penală, unde dau, inevitabil, examene frecvente majoritatea absolvenților de „școală a vieții”, care au confundat șmecheria cu competența. Pentru că există un postulat pe care nimeni nu l-a infirmat: școala se face și nu poate fi substituită cu nimic sau se plătește (lipsa ei). Din păcate, plata o facem noi, pentru că trebuie, mereu, să „înlocuim oalele sparte” de impostori și de cei care-i numesc în funcții publice. Și nu e ieftin!