Din ciclul „Pandemia naşte idei creatoare”, digitalizarea României visată de preşedintele Iohannis ne relevă, încă o dată, dacă mai era cazul, că politicienii români, cu precădere politicianul Iohannis, nu au nici fel de reprezentare a realităţilor sociale şi economice ale momentului. Discursului preşedintelui privind necesitatea digitalizării instituţiilor din România şi inerentul progres pe care îl va genera în activitatea instituţiilor publice nu i-a lipsit una dintre temele preferate ale românilor din 1989 încoace, aceea despre corupţie.
Din noianul de scandaluri de corupţie care au dinamitat economia României timp de 30 de ani, preşedintele României a pus ochii tocmai pe corupţia administraţiei publice şi pe lipsa de transparenţă privind cheltuirea banului public, aşteptând progresul societăţii şi eradicarea corupţiei, la fel cum aşteptăm să scadă nivelul Dunării după ce am luat două găleţi cu apă din ea. Mai mult decât atât, România este prezentată ca o ţară cu un potențial uriaş, din care doar mierea şi laptele care curg din copaci lipsesc şi, de aceea, tocmai această digitalizare ar fi elementul care ne-ar asigura drumul către Rai.
”România poate fi un actor important în industria producătoare de maşini inteligente. Beneficiem, în acest sens, de o industrie auto dezvoltată, integrată şi performantă, dar şi de centre de cercetare aplicată de înaltă performanţă şi produse high-tech. Toate acestea sunt argumente ca România să fie un vector de dezvoltare a agendei digitale în context regional şi în context european”, spunea preşedintele României. Discursul acesta pompos, presărat cu termeni precum „dezvoltată”, „integrată şi performantă”, „înaltă performanţă” sună bine dacă ai fost criogenat vreo trei decenii şi te-ai trezit azi şi ai aflat că poţi să-ţi plăteşti impozitul sau factura online. Ce nu înţeleg nici preşedintele României şi niciunul dintre politicienii care ne prezintă realizările măreţe ale agendei digitale este faptul că aceasta este o direcţie firească pe care omenirea o urmează, iar societatea românească nu a făcut decât să se ralieze, în virtutea inerţiei, unui trend exprimat la nivel global.
Platon spunea că omenirea nu va scăpa niciodată de necazuri până când iubitorii înţelepciunii nu vor ajunge la frâiele puterii politice, sau până când deţinătorii puterii nu vor deveni iubitori ai înţelepciunii. Dacă omul n-a primit decât o educaţie defectuoasă sau rea, el devine cel mai îngrozitor animal pe care l-a produs pământul. De aceea, legiuitorul trebuie să facă din educaţia copiilor prima şi cea mai serioasă dintre preocupările sale.
Păstrând logica afirmaţiilor lui Platon, digitalizarea mult visată despre care ne vorbeşte preşedintele României nu va putea vreodată să scape societatea românească de flagelul corupţiei din administraţia publică, nu atâta timp cât nu vom avea criteriile competenţei şi al moralităţii pentru eligibilitatea clasei politice şi pentru recrutarea funcţionarilor publici. Digitalizarea este un proces firesc şi foarte util pentru o eră în care timpul este foarte important şi, din ce în ce mai mult, un factor de presiune pentru fiecare individ care se confruntă cu un flux interminabil de sarcini, dar digitalizarea nu poate stârpi venalitatea funcţiilor din administraţia publică şi nici nu poate spori capacitatea cognitivă a unor funcţionari care au fost numiţi pe orice alte criterii, mai puţin pe cel al competenţei.
Pentru o eficientizare a aparatului de stat este clar că avem nevoie de o resetare a resurselor umane, căci, aşa cum spunea Alfred Binet, “aptitudinea este un mijloc admirabil de a economisi munca şi un instrument natural către progres, ea permite să se lucreze mai bine, cu muncă mai puţină” şi nici pe departe de o digitalizare a incompetenţei.
Ciprian DEMETER
