Au devenit banale informațiile de genul că DNA are în lucru un dosar cu miniștri și șefi de instituții, implicați în furt de bani publici. Parcă suntem, genetici, programați să funcţionăm pe baza de corupție și devine o excepție dacă cineva, ajuns în postura de ordonator de credite, nu fură. Asta au adus fanarioții în Valahia (Tara Românească) de unde, după unire, s-a exportat fenomenul și în celelalte provincii, Moldova, Ardeal și Banat. Ca un cancer, în prezent, acest flagel al furtului banului public prin corupție, a cuprins toată țara. Bătălia pentru acapararea puterii politice, administrative sau controlul justiției, are un unic scop: asigurarea mecanismelor prin care poate fi furat banul public. Nu contează cum și cu ce mijloace. Nu contează riscul, deja asumat in corpore (se fură cu Codul penal pe masă). Nimeni nu mai ajunge la putere sau în poziția de ordonator de credite, pentru a opera cinstit și legal, în folosul tuturor (adică al majorității). Binele public a devenit demagogie, diferența făcându-se în funcție de carisma și credibilitatea celor care mint și manipulează. În realitate toți au același scop: să deservească mafiile care sustrag banii publici de la buget, contra comision, adică să le asigure mecanismele prin care sa fure banul public (pseudo-licitaţii sau atribuire directe) și protecția juridică, dacă sunt depistați. Acesta este rolul real al celor ce acces în funcții publice de decizie.

Nu vă faceți iluzii că ceea ce face DNA contează, cumva. Nu că n-ar mai trebui să facă dosare sau nu sunt de admirat și de felicitat acțiunile. Dar, raportat la nivelul hoției generalizate și corupția ori lehamitea din justiție (unde, dacă judecătorul nu ia mită, n-are nici o motivație să rezolve imparțial şi cu celeritate cazurile), efectul a ceea ce face DNA este sinonim cu al unei picături de cerneală în ocean. DNA pescuiește, din când în când, câte o caracudă, dintr-un heleșteu uriaș, care colcăie de răpitori mari, ce devalizează balta (bugetul de stat) și care nu vor fi prinși niciodată sau chiar dacă vor fi prinși, nu li se va întâmpla nimic (cum a fost cazul lui Patriciu și a altora,  ale căror cercetări au fost tergiversate,  cu concursul justiției,  până când faptele sau prescris) sau vor sta, puțin, la odihnă, în regim preferențial, la o pseudo-pușcărie, fără să returneze ce-au furat (cum e cazul lui Voiculescu și mulți alții, care, bazându-se pe coruptia și impotența administrației publice, rămân și cu milioanele furate și în politică).

Așa că, știind câți pești sunt în balta numită administrația publică din România, care asigură furtul din bani publici și protecția celor ce fură, eu nu mă extaziez prea mult când sunt mediatizate astfel de cazuri, din contra, realizez nivelul uriaș și gravele efecte ale corupției generalizate, ce permite devalizarea bugetului public, constituit din taxele și impozitele plătite de cetățeni. Cum să nu te revolţi, să nu urli și să fii indiferent, când vezi că unii, prin tot felul de tertipuri (escrocherii clasice), își însușesc averea publică și banii publici, sub ochii (închiși, bineînțeles, ai funcționarilor publici, cu funcții de conducere, care, corupți sau proști, ori slugi ale mafiei politice) a celor din administrația publică sau a sistemului de justiție (poliție, parchete, tribunale)?

Apropo! Cum să ajungi, legal, să-ți însușești bunul public, fără să plătești sau să plătești simbolic și să nu fii cercetat pentru escrocherie, precum au fost Voiculescu, Mazăre, Constantinescu sau Popoviciu? Cu câteva exemple, de acest gen, instrumentate de DNA, nu poate fi stârpita corupția. Toată țara e plină de acest gen de „afaceriști”, care și-au însușit (cu siguranță fraudulos) averea publică. În fiecare județ există latifundiari sau proprietari de active, obținute în condiții extrem de dubioase, având același numitor comun: exploatarea corupției, de tip fanariot, din administrația publică și justiție. Cum să ajungi, legal, să furi de la bugetul de stat, taxele și impozitele și să fii considerat, de justiție, nevinovat și afacerist de succes? Numai justiția română (coruptă până dincolo de percepție) poate da astfel de verdicte: că deși taxele și impozitele, deși n-au ajuns niciodată la buget, cel ce le-a furat, le-a furat „legal” și este nevinovat. Fie că e vorba de TVA (unde se fură 40% din TVA datorată), fie că e vorba de accize sau contributii sociale, sunt sute de asemenea cazuri, anual, în care se pronunță justiția română, prin care hoții sunt transformați în oameni de afaceri cinstiți. Asta e justiție? Să nu plătești la buget taxele și impoziteze și să fii considerat nevinovat? În aceste condiții, dacă nu ești pro-fanariotism și vrei să trăiești cinstit, cum să nu-ți vină să urli și să blestemi faptul că moldovenii, ardelenii și bănățenii s-au unit cu valahii, de la care au „importat” corupția de tip fanariot, care s-a aciuit, culmea și în justiție?

Nu cred că mai există vreo țară în UE sau lumea democrată și civilizată, în care justiția – beneficiara unor pensii speciale uriașe, asigurate din bugetul constituit din impozitele și taxele publice -, să decidă că este legală neplata către bugetul asigurărilor sociale a contribuțiilor sociale, încasate și furate de smecheri. Păi, măi troglodiţilor imorali, ce purtați fraudulos roba dreptății! Până când credeți că o să vă suporte populația, acest gen de prostituție morală, adică să fiți și beneficiari de pensii speciale și în rol de protectori ai celor care devalizează bugetul asigurărilor sociale (de pensii)? Ce javre perverse sunteți! Dacă se atinge cineva de pensiile voastre speciale, săriți ca arși și invocați constituția! Dar când judecați hoții care au furat contribuțiile sociale sau nu le-au plătit, de ce nu sunteți la fel de hotărâți și vehemenți, ca și în cazul în care vă apărați pensiile speciale? Realizați ce stupizi și imorali sunteți? Vreți pensii speciale, dar ii protejați pe cei ce devalizează bugetul de pensii, legalizându-le furtul. Chiar nu vă pasă că, în curând, bugetul asigurărilor sociale, din cauza deciziilor voastre imorale, va sucomba? Din ce credeți că vi se vor plăti, atunci, pensiile speciale? Din împrumuturi externe? Adică, pe cei ce fură  taxa pe valoarea adăugată, accizele, contribuțiile sociale, îi declarați nevinovați și stabiliți că au furat legal, dar aveți pretenția să vi se plătească pensii speciale din impozite și taxe, pentru acest gen de decizii?  Din care impozite și taxe vreți să vi se plătească salariile și pensiile speciale? Din cele furate de cei pe care ii declarați nevinovați sau le amânați verdictele până la prescriere?

Da, o să mă  încânte activitatea DNA, când procentul trimiterilor în judecată, a greilor ce jefuiesc bugetul public, va depăși procentul celor pe care justiția din motive de corupție, comoditate, lehamite, lipsa de profesionalism (nu pot stabili ordinea), îi declară nevinovați sau îi  salvează prin prescrierea faptelor. Vreți nume și date concrete? Întrați pe portalurile instanțelor de judecată și aveți imaginea reală a ceea ce reprezintă justiția pentru protecția banului public. Chiar dacă pare neverosimil, e jenant și tragic!

Pavel ROMAN