Opera Naţională Bucureşti este cel mai mare teatru liric al ţării devenind instituţie independentă şi finanţată în anul 1921. De-a lungul timpului au existat perioade în care autorităţile au finanţat direct această instituție de cultură, fie au încredinţat-o prin antrepriză unor particulari.

De câteva luni, pandemia a schimbat cu totul stilul de viaţă şi priorităţile indivizilor, dar şi programul unor instituţii şi, implicit, pe cel al angajaţilor acestora.

Pe durata stării de urgență, Managerul Operei Naţionale Bucureşti, domnul Fănel Ignat, a înţeles să dispună o serie de măsuri precum: anularea spectacolelor, interzicerea accesului personalului artistic în instituție; stabilirea unui număr limitat de angajaţi din cadrul personalului administrativ pentru asigurarea permanenţei, stabilirea programului de lucru al personalului artistic prin studiu la domiciliu (n.r. activitatea normală a personalului artistic presupune ceea ce se cheamă program inegal de lucru, fiind pontat 4 ore pentru activitatea în instituţie, 4 ore pentru studiu individual acasă).

Această instituţie se află încă din luna mai 2015 sub o conducere interimară care refuză asumarea oricărei responsabilităţi menite să pună bazele unei organizări administrative şi profesionale demne de o instituţie cu o asemenea importanţă pentru cultura românească.

Profitând de mobilitatea artiştilor din lumea muzicală, la Opera Naţională Bucureşti s-a ajuns în situaţia în care invitarea soliștilor, dirijorilor, regizorilor şi scenografilor şi distribuirea lor, să se facă mult mai des decât ar fi nevoie într-o asemenea instituție. Profesionalismul şi valoarea invitaților, de cele mai multe ori, sunt sub nivelul artiștilor angajați ai operei. Este de neacceptat ca la mâna managerului – director general (interimar), exclusiv, să stea distribuirea soliștilor și a dirijorilor în spectacolele Operei Naționale, atât timp cât calificarea acestuia, conform studiilor deținute, este egală sau chiar inferioară acestora. Această practică denotă lipsă de obiectivitate cu iz de dictatură și induce o stare de spirit total negativă, având în vedere suspiciunile privind anumite interese personale ale directorului general, în condițiile în care, în declarația de venit a acestuia apar colaborări externe facilitate de persoanele care sunt invitate să presteze activități artistice la această instituție de cultură, în schimbul unor onorarii considerabile. Există foarte multe voci, îndrituite de deceniile de muncă asiduă în cadrul Operei Naționale, care afirmă că situația s-a deteriorat grav din punct de vedere al expertizei artistice în domeniul operei și baletului. Dacă ar fi să urmăm „principiile balcanismului”, această situaţie a devenit un modus vivendi în toate instituţiile publice şi în orice structură care are tangenţă cu tot ce înseamnă buget de stat sau management public din România.

În timp ce se programează, în grabă, premiere anunțate cu mare aplomb, unele dintre ele pregătite în doar 45 de zile (în condițiile în care, în mod normal, o premieră se organizează cu un an înainte), nu se asigură angajaților condiţiile pregătirii spectacolului. Acest fapt devine sensibil subiectiv mai ales că transparența execuției bugetare lasă de dorit.

Mai mult decât atât, în prezent se face vorbire despre confidențialitatea anumitor contracte în condițiile în care acest lucru este împotriva legii în cazul cheltuirii banilor publici. Achizițiile publice, în ceea ce privește dotarea orchestrei cu accesorii consumabile și instrumente muzicale, nu sunt considerate o prioritate, singura explicație dată de cei care au puterea de decizie fiind lipsa banilor. Este lesne de înţeles că în aceste situaţii nu este vorba de lipsa resurselor financiare, ci despre cheltuirea banilor publici în direcții și scopuri subiective, prioritară fiind desfășurarea premierelor, iar spectacolele curente şi asigurarea dotărilor necesare activitatății orchestrei fiind lipsite de importanţă pentru managerul Fănel Ignat.

O mare problemă cu care se confruntă Opera Națională București în acest moment este cadrul legislativ ce îi permite managerului general să conducă instituția cu mentalitate de ciocoi, abuzurile pe care acesta le comite, programând în spectacole anumiți angajați sau invitați după politica bunului plac, fiind destul de greu de probat. Pentru restabilirea normalității în ceea ce privește funcționarea Operei Naționale București sunt necesare revizuirea organigramei, a Regulamentului de organizare și funcționare în ceea ce privește competența pe plan artistic în vederea obținerii unei evaluări responsabile, având în vedere volumul unic al activităților artistice și așezarea instituției, prin lege, la locul potrivit, în condiţiile în care, în anul 2021, se împlinesc 100 de ani de la instituționalizarea Operei din capitala României.

Odată cu instituirea stării de alertă, managerul a decis să păstreze instituţia închisă, împotriva opiniei exprimate de artişti de a reveni măcar la programul de studiu. Au avut loc două consilii administrative, în cadrul cărora acesta şi-a impus punctul de vedere, ajungând inclusiv să decidă semnarea unor contracte adiţionale cu toţi angajaţii, pentru desfăşurarea muncii la domiciliu. La data de 27.05.2020, şefii de compartiment au primit un email prin care li se cerea în mod imperativ să inițieze o procedură prin care angajaţii din subordinea lor să vină în parcarea operei şi să semneze, retroactiv, contractele adiționale, care ar fi trebuit să intre în vigoare începând cu data de 15 mai.

La sfârșitul lunii iunie a avut loc o ședință, organizată pe “Zoom”, iniţiată de ministrul culturii, la care au participat toţi directorii operelor din România. S-a stabilit un program estival la care să adere toate instituţiile, program desfășurat sub îndrumarea și la recomandarea domnului ministru Bogdan Gheorghiu. Prins pe picior greşit, datorită deciziilor neinspirate şi a lipsei totale de idei, imaginaţie artistică şi activităţi, managerul Fănel Ignat a dispus crearea unui program artistic la care să participe angajaţii operei aflaţi întâmplător prin București. Nu au fost întocmite corect şi la timp actele de rechemare din concediu şi s-a stabilit un număr insuficient de repetiţii necesare pentru realizarea actului artistic (câte două pentru fiecare muzician, după o pauză de 4 luni!). Unii muzicieni au cerut în scris permiterea accesului în incinta instituţiei, cu 5 zile înainte de spectacol pentru a repeta suficient, dar acest lucru le-a fost refuzat, iar consecinţa este că mulţi au decis să se retragă. În această speță vom reveni cu amănunte într-un articol viitor.

În paralel, unii balerini au fost chemaţi la operă să semneze condica, deşi nu li s-a stabilit niciun program de lucru.

Dincolo de toate cele prezentate anterior, trebuie subliniat faptul că Opera Națională București este singura instituție care nu a dat spectacole și nu a organizat repetiții timp de 4 luni, fiind plătită, practic, “fără să scoată un sunet”, în perioada 09.03-13.07.2020.

Deschiderea noii stagiuni a Operei Naționale București a fost umbrită, în afară de restricțiile impuse de pandemia de coronavirus, de o altă serie de probleme interne care aruncă o și mai mare o notă de neseriozitate și de superficialitate asupra managerului general al acestei instituții.

Iubitorii muzicii clasice au avut o mare surpriză să descopere că în loc să se delecteze cu octetul anunțat pe afișul de prezentare al evenimentului, au avut pe scenă un cvartet. ”Surpriza” oferită spectatorilor este rezultatul neprincipialității conducerii care nu a oferit soliștilor toate condițiile necesare pregătirii pentru spectacol, căci se știe că pentru orice lucru bine făcut este nevoie de exercițiu: matematicianul are nevoie să exerseze calculele, pictorul să refacă lucrarea până când rezultatul îl satisface, scriitorul să corecteze până ce rândurile exprimă exact ceea ce-și dorește să exprime, cercetătorul are nevoie să reia experimentul până obține rezultatul așteptat etc.

Acesta este și cazul instrumentiștilor care trebuie să se pregătească temeinic pentru spectacol, în condiții optime, pentru ca toți ”să funcționeze” impecabil, ”ca un ceas elvețian”, în timpul spectacolului și pentru ca spectatorii să plece încântați de ceea ce au ascultat.

În data de 18.07.2020, pe scenă, urma să urce un octet de coarde format din membri ai Orchestrei Operei Naționale. Aceştia au ales un repertoriu dedicat acelei seri, repertoriu ce necesita un număr mare de ore de studiu. În mod arbitrar, directorul a alocat câte două zile de studiu pentru fiecare artist sau formație camerală participantă în aceste spectacole, fără să se consulte cu nimeni, așa cum ar fi fost firesc. În primul rând, artiștii ar fi trebuit să fie întrebați de câte zile de studiu au nevoie, două zile de studiu, pentru majoritatea dintre ei, fiind insuficiente. Chiar și soliștii operei, care în mare parte au cântat lucrări din repertoriul lor curent, ar fi dorit să repete mai mult în instituție, după o pauză atât de lungă, timp în care majoritatea a facut doar studiu la domiciliu. Directorul confundă, probabil, noțiunea de “studiu” cu cea de repetiție. Mladen Spasinovici, șeful partidei de violoncel, a încercat remedierea acestei situații, solicitând printr-o cerere intrarea mai devreme la studiu, cererea fiind respinsă, prin rezoluția “conform planificării repețiilor”, un fel de “nu se aprobă” mascat, ce ar trebui să dea vina pe departamentul de planificare muzicală, deși el este cel care a hotărât numărul de zile alocate, iar departamentul doar a implementat “lipsa lui de viziune”, încercând sporadic, și fără success, să îl convingă să facă o excepție măcar în cazul octetului de coarde. În urma cererii neaprobate, o parte dintre artiștii ce compuneau octetul a concluzionat că nu este corectă prezentarea fără pregătire suficientă în fața publicului și s-a retras. Unii dintre aceștia, pentru a salva situația, au alcătuit un cvartet de coarde și au cântat în acea seară lucrări pe care le aveau deja în repertoriu și care au putut fi prezentate doar cu cele două repetiții alocate. O perioadă, în promovarea online a circulat și afișul pe care erau prezenți toți instrumentiștii care compuneau octetul.

În tot acest timp, împotriva tuturor regulilor stabilite chiar de către manager, imposibilitatea personalului angajat de a avea acces pentru repetiții, acesta a stabilit că în incinta operei se permite accesul unei studente, domnișoara Monica Luca, cu care, domnul manager se închide câteva ore în birou. Domnișoara Monica Luca nu este nici angajată şi nici colaboratoarea operei şi niciuna dintre regulile de acces specifice stării de alertă nu îi sunt aplicate, nu îi este luată temperatura cum se întâmplă cu angajaţii și nici nu poartă mască. Pe parcursul ultimei luni, angajaţii operei nu au reuşit să aibă o întrevedere cu domnul director din cauză că secretarele au fost mandatate să ascundă prezenţa acestuia în instituţie, tocmai pentru a nu fi „deranjat”. Potrivit unor informații din interior, Monica Luca și-a susținut online unele dintre examenele la facultatea pe care o urmează, din biroul managerului Operei Naționale. Mai mult, această persoană a fost prezentă în biroul acestuia și în timpul ședinţei desfășurate online, prin intermediul aplicației Zoom, ședință la care a participat și ministrul culturii.

Dincolo de speculaţiile ce au loc referitor la tipul de relație dintre această domnișoară și manager, defavorizarea angajatilor este o realitate care nu poate fi trecută cu vederea de către orice persoană de bună-credinţă.

Probabil, ca o consecinţă a timpului petrecut alături de domnul manager, Monica Luca a fost distribuită să cânte în primele spectacole ale stagiunii estivale, deşi unii artişti angajaţi ai operei, voci emblematice, nu au fost solicitaţi. În acest caz nu a fost nici măcar consultat consiliul artistic, decizia aparținând în exclusivitate managerului.

După spectacolul din 18.07.2020, spectacol în care a fost distribuită Monica Luca, managerul a decis organizarea unei recepţii cu şampanie şi tort, în interiorul instituției, încălcând orice normă de distanţare socială şi de impiedicare a răspândirii coronavirusului.

Pentru mulţi dintre noi, muzica este, aşa cum spunea Tolstoi, „stenografia emoţiei” şi, uneori singurul mod de a ne exprima şi gândi liber, într-o lume plină de limitări, de incertitudini şi de obstacole. Fiecare dintre noi va lăsa o moştenire când va pleca din această lume, iar muzica este un „bun” care va aparţine deopotrivă tuturor „moştenitorilor” noştri, iar pentru asta suntem datori să nu lăsăm să piară talentele prin craii de Curtea-Veche a Ignoranţei.

Ciprian DEMETER

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here