Când am rupt-o cu Adevărul, în 1996, nimeni nu era revoluționar cu patalama, în redacție. Când am revenit, în 2002, redacția gemea de „revoluționari”! Cu mărturii mincinoase, cu recomandări făcute între ei, cu sprijinul lui Gheorghe Curta, președintele pe județ al revoluționarilor, vreo opt sau zece dintre foștii mei colegi erau revoluționari. Cu acte în neregulă, dar revoluționari cu avantaje – scutiri de impozite, pensionare cu 5 ani mai devreme etc. Li se potrivea sintagma despre droaia de ilegaliști comuniști: puțini am fost, mulți am rămas. Acuma, să nu credeți că vreunul dintre ziariștii „revoluționari” a purtat cu el povara rușinoasă a furtului de identitate, de statut social. Nu! Nimeni nu s-a cocoșat, pe dinafară ori pe dinauntru din pricina minciunii pe care o duceau cu ei. Asta, la ziar, la Adevărul! Dar câte zeci, poate sute de mii mai sunt ca ei în țara asta generoasă cu profitorii de tot felul!
Tristan MIHUŢA
