De ce există atât de multă minciună în România postdecembristă? Are nevoie politicianul român, mai mult decât alţii, să-şi atingă anumite scopuri prin minciună? S-a vorbit la un moment dat despre minciună ca fiind neputinţa omului de a face distincţia dintre ceea ce este adevărat şi ceea ce este fals, dar şi ca despre o modalitate de a atinge anumite scopuri.

Minciuna, conform lui Robert Feldman, profesor de psihologie la Universitatea din Massachusetts, ”este o deprindere de bază pe care o învățăm de la vârsta de trei ani”. Mai mult, ”o vom folosi ca mijloc de a atinge succesul: social, profesional, sexual, politic”.

Am trăit perioada comunistă în care eram nevoiţi să minţim în raportările cincinale, pentru un pachet de unt, pentru o pungă de cafea, pentru un pachet de ţigări, uneori pentru libertatea noastră şi a familiei noastre. Revoluţia din 1989 ne-a aruncat însă într-o minciună perpetuă, pe care s-a clădit o clasă politică. A încerca să cerem onestitate acum unui om politic este ca şi când ne-am transforma în duşmanul de moarte al acelei persoane, căci multe minciuni au ajuns să fie o chestiune de viaţă şi de moarte.

Minciuna, în România, a ajuns să fie bine intenţionată şi motivată de nişte interese publice. Cum ai putea să acuzi un om care minte pentru a proteja cetăţeanul? Nu îl putem acuza pe mincinos, îl putem acuza însă pe cel minţit pentru lipsa de reacţie şi pentru pasivitatea în căutarea adevărului. Ascunderea adevărului şi prezentarea lui trunchiată a devenit o obişnuinţă pentru vremurile noastre. Organele de control, de cele mai multe ori alcătuite din indivizi care habar nu au ce trebuie să controleze, ei înşişi un produs al minciunii de la recrutare, sunt “motivate” să treacă peste multe nereguli care ajung să coste foarte scump România. Giuleşti, Colectiv, Piatra Neamţ sunt doar câteva evenimente tragice care a fi putut reprezenta catalizatorul pentru reacţia normală a unei societăţi. Din păcate, continuăm să ne vedem liniştiţi de ale noastre, gândindu-ne că nouă nu ni se poate întâmpla şi că a fost vorba doar de un ghinion. Şi atunci, de ce ar trebui să se simtă vreodată vinovaţi cei care ne ascund adevărul, când lipsa noastră de reacţie este mai strigătoare la cer decât oricare altă minciună sau înşelătorie?!?!

Piatra Neamţ va fi, cel mai probabil, un alt experiment al adormirii existenţei noastre ca naţiune. Ajung să cred că versurile imnului naţional nu sunt întâmplătoare şi că cineva a fost atât de exasperat de letargia acestui popor încât a simţit nevoia să transmită un mesaj la nivel naţional.

Avem cel mai lung şir de minciuni şi de adevăr nerostit de 30 de ani încoace. Nici măcar regimul comunist nu şi-a permis să ascundă adevărul şi să manipuleze populaţia la un asemenea nivel. Din poziţia de partid unic, partidul comunist nu a riscat totul pe o carte, aşa cum se întâmplă în democraţia pluripartidistă. Ceea ce s-a voit a fi un fundament al democraţiei reprezentative, a devenit un fel oportunitate pentru căpătuială şi pentru satisfacerea clientelei politice. Venalitatea funcţiilor publice este demnă de epoca fanariotă, iar în această perioadă, în care un rol important îl reprezintă cifrele pandemiei pentru adoptarea unui anumit tip de strategie sau a alteia, cozile de topor sunt scoase la înaintare. Dacă e musai să facem alegeri, se vor raporta cât mai puţine infectări, dacă trebuie să deschidem şcolile sau să redresăm economia, există pionii necesari raportării dezastrului. Avem de-a face clar cu declaraţii contradictorii care lovesc ca un buzdugan în creştet orice persoană care şi-a mai păstrat minţile întregi, iar atunci apare întrebarea legitimă : Când suntem minţiţi şi când ni se spune adevărul?

Cu durere în suflet, pot să declar fără niciun dubiu, că incidentul de la Piatra Neamţ va fi o nouă pată a ruşinii în istoria României. Va fi o altă poveste terifiantă ca întruchipare a unei incompetenţe care a atins cote alarmante în România, o reprezentare a unui cerc vicios în care ne învârtim ca şoarecii din exprimentele ştiinţifice pentru ca, la final, la fel ca acei şoareci, fie să pierim în experiment, fie să ni se dea foc pentru că am devenit inutili, decrepiţi şi bugetofagi.

Dacă minciunile politicienilor şi incompetenţa instituţiilor publice nu ne mai deranjează, aştept cu nerăbdare ziua în care cel puţin adevărul să fie capabil să ne scoată din minţi şi să avem o reacţie pentru toate nenorocirile care ne-au definit destinul.

Ciprian DEMETER

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here