Ceasurile rele de marţi îşi ziceau între ele: cine zice, ăla e! Pe ploaia care se chinuia să-şi stoarcă stropii, ce să faci? Te uiţi la ziua de marţi şi baţi paşii de mâţă neagră cu trifoiul cu patru foi. Că frunzele cad singure pe lângă câinii care dorm. Când, sună telefonul.

-Alo? Salut! Am înţeles că stai la Bătania, în Ungaria. Cum e cu trecerea la vamă, din Ungaria spre România?, îmi intră în timpan o voce groasă, ca o haină grea, incomodă.

-Da’, cine sunteţi?, îndepărtez eu telefonul de la ureche.

-Dacă am numărul tău de telefon, cam cine crezi că sunt? Din partea domnului preşedinte Iohannis te sun!

-Cum?, îngaim ceva, ca să nu scap telefonul din mână.

-Hai, că n-am timp de mirările tale! Îmi spui, sau nu, cum e trecerea la vamă? Te lasă ungurii să treci în România?, insistă vocea, băgându-mi-se insistent în auz, ca nişte mâneci grele, de pufoaică umedă, de şantier.

-Adevărul e că românii nu te lasă să intri în România dacă nu eşti vaccinat. Adică, poţi intra şi dacă nu ai vaccin, dar tre’ să ai domiciliu în Ungaria şi să lucrezi în România.

-Cine dracu’ e tâmpitu’ care a hotărât asta?, îmi cade întrebarea în ureche, ca un palton peste un platan de pick-up.

-Statul român!

-Păi, şeful statului e cu mine! Nimeni nu-l întreabă ce să facă? Mă rog, ai o pilă la vamă? Că n-am nici vaccin, fiindcă m-am dezbrăcat de pe mâna dreaptă a şefului, că oricum era pentru televiziune…, mi se adastă vocea în minte, ca o haină udă pe cuier.

-Nu mai ştiu pe nimeni… Dar vreţi să treceţi în România?

-Ori eşti prost, ori nu eşti precaut! Sigur că asta vreau! M-am săturat!, izbucneşte vocea, ca un balon cu mâneci, umflat la bâlci să sperie copiii. M-am lăsat aruncat pe capota maşinii, deşi băieţii, dragii de ei, nu mai ştiau cum să mă adune de pe jos. Când a plecat în Egipt, m-a lăsat acasă, că cică acolo e cald şi bine, nu ca în România. Toate le-am răbdat! Cu demnitate, cu mânecile împreunate în faţa şliţului, cu o mânecă pe reverul din stânga când cânta imnul, cu mânecile pe lângă buzunare când venea doamna prin apropiere, ce mai…? Şi pe ploaie şi pe vânt… Când a ieşit în piaţă, m-a lăsat pentru una roşie, lovi-o-ar ciuma acolo unde e! Apoi pentru una galbenă, mânca-i-ar icteru’ ficatul nemernicei. Dar, acuma a întrecut orice limită! M-a dus la poze, de faţă cu toţi dezbrăcaţii lumii! M-a făcut să cred că între noi nu mai poate să intervină nimeni…

Vocea izbucneşte într-un plâns… de i se auzeau lacrimile cum cad , ca dintr-un palton pe care îl storci înainte să îl pui la uscat.

-Cum ziceam…, zice vocea printre sughiţurile care se auzeau ca nişte nasturi mari, de la un pardesiu, care cad pe marmură. Le-am răbdat pe toate! Dar asta a fost prea mult! M-a trântit pe masa negocierilor cu liderii mondiali… ca pe o cârpă! Eram singur… cuc! Se uitau oamenii ăia la mine ca la o curvă! Da’ ce sunt eu? Aşa am ajuns ? Să fiu făcut de toată ruşinea? Să râdă lumea de mine, cum stau tolănit pe o masă printre microfoane? Gata! Destul!

-Păi, dacă aţi suferit atâta, de ce vreţi să vă întoarceţi în România?, arunc eu o întrebare decisivă, ca o contră de undiţă făcută de un pescar începător.

-Am înţeles că vine un general pe post de premier. Sper să mă merite!, mai zice vocea, mândră şi sticloasă ca o manta militară îngheţată.

-Tocmai şi-a dat depus mandatul. Adică a făcut un „pe loc,repaus!” înainte să intre pe front!

-Şi ăsta?, mă îmbracă vocea ca un palton umed şi murdar.

-Totuşi, cu cine vorbesc?, mă trezesc eu întrebând un telefon care scotea sunete repetitive.

La Bătania, în Ungaria, plouă liniştit. Mă uit la câinii de pe terasă. Şi ei, la mine. Ridică fiecare câte o sprânceană. Cum ar veni: ce-i baiu?

P.S. https://romanialibera.ro/la-zi/international/top-gafe-la-summit-ul-pentru-clima-din-scotia-mai-marii-lumii-surprinsi-in-ipostaze-rusinoase/

Ovidiu BALINT

Vocabular: cabat sn [At: I. CR. II, 141 / V: căb~ / Pl: ~uri / E: mg kabát]

(Reg) 1 Manta. 2 Capot.sursa: MDA2 (2010)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here