Speranța este ca umbra – ne însoțește peste tot în viață. Uneori, are temei. Alteori, este paiul de care caută să se agațe cel care stă să se înece. Speranța nu are întotdeauna o logică; poate fi instinct de supraviețuire sau „minune Dumnezeiască”.
Când omul trăiește prea mult cu speranța în Sinele lui, ceva nu este în ordine cu el; și nici cu Lumea. Vi se pare că este în regulă ceea ce trăim de vreo doi ani încoace? Ne culcăm și ne trezim cu speranța că va fi mai bine, că ne vom regăsi viața „normală”, de dinainte de pandemie. Dar nu e așa. Nenorocirea asta continuă, ne asaltează în valuri. Mereu crezi că e ultimul, dar nu este ultimul val decât pentru unii dintre noi, pentru cei care pierd lupta. Acum, cică vine valul al cincilea, apoi valul … Dar când se termină, Doamne?!
Și ca să lepădăm din inimă și din minte orice speranță, Bill Gates, acest cioclu prevestitor de nenorociri, ne spune că ni se pregătește un virus și mai dat dracului. Adesea, mă bate gândul că toate aceste nenorociri sunt tentative ale Ocultei, sau cum naiba s-o numi, care vrea să ne împuțineze pe motiv că suntem prea mulți. Sunt semeni de-ai noștri, demenți și ramoliți moral care sunt obsedați de uciderea în masă a omenirii.
Pe mine mă sperie sintagma „nimic nu va mai fi cum a fost”, cu care ne „încurajează” unii prezicători de nenorociri. Și culmea, tânjesc, tânjim după acea viață pe care, mai ieri, o consideram rea, nedreaptă, nedemnă, de tot rahatul … Uite că se poate și mai rău! Fiindcă ce poate fi mai apăsător, mai neliniștitor pentru viață decât frica de moartea care te poate găsi la tot pasul, la fiecare colț?
Singură speranța mai ne este alături. Și speranța este la Dumnezeu, iar Dumnezeu este speranța – ca să parafrazez voit inexact din Sfânta Evanghelie după Ioan: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul”.
Tristan MIHUȚA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here