„Ruşine, PNL” a ajuns un pleonasm, nu un reproş, iar „Muie, PSD” a ajuns platformă politică pentru reformarea partidelor de dreapta, nu o exprimare deocheată. Încet, încet, efervescenţa politicii româneşti îndrumă electoratul spre ateliere manufacturiere pentru fabricarea pancartelor de preaslăvire a liderilor politici. Fiindcă votul acordat de bună voie, ca orice libertate câştigată prin vărsare de sânge, nu mai este suficient pentru politicienii români contemporani. Cum, încă, înjurăturile curg în râuri de lavă protestatară, liderii politici se laudă singuri.

Cel mai prost activist comunist, de acum nişte zeci de ani, ar fi invidios pentru fronturile politice deschise de toate partidele româneşti împotriva propriului electorat. În cascada de ştiri, aparenţa curcubeului arătat la televiziuni finanţate de la partidul-guvern ascunde mizeria manipulării revărsate intenţionat.

Trec peste incestul dintre PNL şi PSD. Fiindcă scriu de foarte mult timp despre faptul că absolut toate partidele actuale sunt filiale ale fostului partid comunist român. Nu ale defunctului, că n-o muritu’, numa’ o ţâr’ s-o hodinitu’!

Iată nişte fapte recente. „Fact”, cum trâmbiţează pe net inclusiv cei care nu cunosc limba engleză şi cu atât mai puţin democraţia britanică.

DNA a clasat plângerea penală depusă de liderul PSD, Ciolacu, împotriva liderului PNL, Câţu, în care îl acuza că ar fi împărţit bani de la guvern către primarii liberali înaintea congresului partidului, în urma căruia premierul a câştigat funcţia de preşedinte al formaţiunii politice liberale.

UDMR cere şi funcţia de premier, prin rotaţie cu PSD şi PNL.

Totodată, UDMR cere şi reviziurea Constituţiei pentru introducerea „republicii parlamentare”. PSD este de acord, iar PNL nu zice nimic.

Dosarul Revoluţiei, în care Ion Iliescu şi alţi comunişti sunt acuzaţi de crime împotriva umanităţii, se întoarce la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei.

Curtea Constituţională este acuzată că nu supune Constituţia României legislaţiei Uniunii Europene, iar aceasta ar arunca ţara noastră pe drumul ieşirii din UE, asemeni Poloniei.

Toate se scumpesc, de la energie la alimente, fiind cele mai mari scumpiri din ultimii 13 ani! Ultimii 13, nota bene! Dar guvernul promite 100 de lei începând din ianuarie 2022.  Plus indexarea pensiilor!

Preşedintele României vizitează Egiptul în plină criză politică, economică, socială şi epidemiologică.

O mega-afacere imobiliară, de cedare gratuită a unor terenuri aflate în proprietatea statului român, din centrul capitalei României, este votată favorabil în Parlament.

Peste 1 milion de copii nu pot merge la şcoală, fiindcă nu au posibilitatea să urmeze cursuri on-line din motive de sărăcie, iar şcolile nu se pot deschide din motive de legislaţie de pandemie.

Aparent, nimic nu are legătură cu nimic, nu? Pare că toată lumea îşi vede de treabă, aşa-i? De fapt, vorba poetului proletcultist „partidul e în toate cele ce sunt şi vor râde mâine la Soare”! Sunt metode binecunoscute pentru manipularea opiniei publice în perioade de criză.

Nu le iau pe rând la comentat, fiindcă articolul ar ieşi prea lung şi, vorba lui Creangă, am timp să fiu scurt.

Pot, totuşi, să trec un cuţit prin brânza asta politică. Că e moale. Şi pute, a învechită.

Polonia nu va dori niciodată să iasă din UE, pentru cel puţin un singur motiv: este ţara cu una dintre cele mai mari absobţii de fonduri europene. Apoi, dacă luăm în calcul doar firmele de transporturi poloneze, vitale pentru întreagul continent, nu cred că UE s-ar simţi comodă în lipsa lor. E vizibilă disperarea economiei Marii Britanii care se confruntă cu criza transporturilor deja. Iar Polonia nu a înfruntat vreo legislaţie obligatorie europeană, ci a răspuns unor recomandări legislative europene. Recomandări. Cel puţin, deocamdată. Ah, era să uit: graniţele! Cine veghează acum la graniţele Europei Unite invadate de migranţii momiţi de Belarus? Doar nu Polonia? Bine, sigur că Uniunea Europeană nu finanţează construirea de garduri din sârmă ghimpată. Că ce treabă are ea, Uniunea, cu graniţele Poloniei cu Belarus?! Deci, cum să vrea Uniunea Europeană excluderea Poloniei dacă ea nu finanţează construirea de garduri?

Revizuirea Constituţiei României? Nu! Ar trebui schimbată Constituţia! Fundamental! Şi nu spre o republică parlamentară. Care este un sistem politic modern, într-adevăr. Dar, pentru o republică parlamentară am avea nevoie de un electorat educat. Ceea ce, la noi, nu e cazul. Ah, şi am ajuns la educaţie! Acum, în criză, iese la iveală educaţia acumulată! Acasă, la şcoală şi în societate. Ce arătăm altora şi ce ne arătăm unii altora? Ură! Împotriva părerii celuilalt, împotriva categoriei sociale a celuilalt, împotriva religiei celuilalt, de fapt împotriva credinţei… Aşa am fost educaţi: în ură, în dezbinare! Aşa continuă educarea cetăţenilor în sistemul care îşi moşteneşte umil, ca un bolnav ereditar, supunerea educată atent.

Poate că ar fi timpul, într-adevăr, pentru modificarea fundamentală a Constituţiei, în sensul schimbării orânduirii politice spre o monarhie constituţională. Dar, cine să o ceară? Partidul? Încă, în manualele de istorie nu se învaţă nici despre Revoluţie, darămite despre Regalitate.

Iohannis? Ştiam că e prost demult, dar vorba unui profesor de drept constituţional, poate că asta va fi moştenirea lui politică, după atâtea tentative hazlii de dictatură: suprimarea dreptului la vot direct, pe care cetăţenii României încă îl mai au pentru votarea Preşedintelui ţării. Fiindcă partidul comunist român, PCR, prin filialele actuale din politica românească îşi doreşte o republică parlamentară. Astfel, preşedintele va fi ales tot de către Parlament. De partid, cum ar veni.

În fine, ar fi momentul pentru apariţia unui nou partid, de opoziţie. Ar fi un partid puternic, întrucât se măreşte vizibil electoratul dezamăgiţilor în urma votului exprimat în atâtea scrutinuri. Dar, dezastru: pentru naşterea unui astfel de partid ar însemna să înţelegem valorile democraţiei, valorile unei societăţi… educate. Adică, ne întoarcem la educaţie. Care, carevasăzică, nu e!

Deci, vorba cântecului, hai la lupta cea mare! Cu tot cu cacofonie

Ovidiu BALINT

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here