Combatem evaziunea doar acolo unde nu e protejată politic, ocolind, elegant, marile fraude fiscale! Or, cum protecția politică e mai peste tot, în final, combatem evaziunea fiscală doar propagandistic. Că dă bine la proști! Avem un Cod fiscal, elaborat, minuțios, de crima organizată (prin intermediul „pionilor” din MF și ANAF, cu sprijinul celor din guvern), cu „dedicație”, care, sub justificarea că nu este incriminată fapta, permite furtul legal (pleonasm oficial) de TVA și impozit pe profit. Asta pentru că, la nivel decizional, s-a încetățenit stupida interpretare că fictivul e deductibil, dacă e înscris în documente. Nu contează că, faptic, operațiunea nu a avut loc.
Ca la noi, la nimeni! Paranormalul, dacă e analizat de un expert corupt și un judecător așijderea, e normal! Asta spun experții și justiția, în cele mai multe situații, când evazioniștii – în special cei ce au contracte plătite din bani publici -, fură TVA colectată, cer rambursare de TVA sau înregistrează, în contabilitate, cheltuieli fictive de achiziții de bunuri și servicii: că au furat legal, pentru că, componenta scriptică este suficientă, chiar dacă, în fapt, operațiunea n-a existat! Eliminând din Codul fiscal orice prevedere care bloca înregistrarea în contabilitate a unor operațiuni ce nu erau însoțite de documente justificative sau efectuarea unor cheltuieli inoportune activității societății, PSD, în „epoca” Dragnea, a dat, legal, startul la fraudă fiscală totală. Și ce dacă factura vine de la Strehaia și în realitate bunul sau serviciul nu au existat? Vine expertul contabil care spune că plata a fost reală și operațiunea contabilă e corectă, pentru că asta prevede Codul fiscal: să existe un document. Doar are factura, nu? Și e suficientă latura formală! Iar judecătorul, convins, chipurile, de expert (în nici un caz de șpaga oferită de evazionist), acceptă minciună expertului și trântește constatarea ANAF, că bunul sau serviciul nu există în fapt.
Așa funcționează sistemul și așa se va încheia noua cruciadă împotriva fraudei fiscale: multe acte, multă muncă, multe decizii de impunere și puține încasări după ce justiția va „cenzura” activitatea ANAF. Așa se explică și de ce veniturile fiscale s-au prăbușit, de la 33%, în 2012, la 26,1% din PIB în 2021 și de ce 46% din TVA este furat de evazioniști. O dovadă că se știe, dar nu se vrea și că e demagogie deșănțată cruciada antifraudă, o constituie refuzul în a nu se amenda legislația sau, mai simplu, a se implementa măsura simplificată de colectare a TVA și impozitarea cifrei de afaceri. Dacă vorbești de taxare inversă la TVA în România, mai cu seamă în mediul politic, e ca și cum ai fluiera în biserică în timpul slujbei. Ești mazilit imediat, indiferent unde și cine ai fi. Nu pentru că spui adevărul, ci pentru că ameninți sursa de îmbogățire a clientelei politice și te legi de „pușculițele” politicienilor.
Apropo! La concret! Am demarat, „en-fanfare”, acțiuni antifraudă împotriva angrosiștilor de legume și fructe. Cu „petarde”, interviuri, cu tot tacâmul propagandistic, adică cu mult fum, să știe tot poporul că în ANAF există și Direcția Generală Antifraudă, care, până acum, a cheltuit șase lei la un leu produs (adică o instituție care e în concediu plătit de nouă ani!). OK! La capitolul imagine, punctăm serios! Ca și Gelu Diaconu, dealtfel, când a anunțat, „cu mare tărăboi și fast, reforma ANAF și înființarea Direcției Generale Antifraudă (marele DNA al fiscului)! Efectul fiscal? Aproape zero! Câteva amenzi, date unor fraieri care n-au fost anunțați și nu făceau parte din crima organizată. Greii din domeniu n-au pățit și nu vor păți nimic. De ce? Pentru că, azi, beizadelele lor sunt inspectori antifraudă. La fel și cu munca la negru. S-au constituit echipe mixte, ANAF – ITM. Efectul? Aproape zero! De ce? Pentru că cei de la ITM, îi anunță pe cei ce urmează a fi controlați sau nu pot pătrunde în incinte private, fără acordul proprietarului, iar mulți din inspectorii antifraudă sunt copiii evazioniștilor.
În domeniul firmelor care au contracte cu statul, e idem. Merg în control beizadelele primarilor și celor din consiliile locale ori județene, care comisionează fondurile alocate. Astfel, nu exagerez când spun că peste 50% din Direcția Generală Antifraudă este incompatibilă cu profesia, din acest punct de vedere. Tata evazionist sau protector al evaziunii și fiul la antifraudă! La fel și la inspecția fiscală. Cu cine să „revoluționezi” analiza de risc și combaterea fraudei? Cu clientela politică, transferată din șomaj, prin Primării, direct în ANAF? Copii cărora părinții le-au cumpărat diplome și le-au traficat funcțiile publice, vor combate frauda fiscală? Suntem serioși sau stupizi? Cum să contabilizezi eficiență cu o astfel de „faună” profesională, cu astfel de legislație și cu gradul de corupție existent în justiție?
Apropo! În timp ce în UE, targetul încasărilor din venituri fiscale în PIB se cifrează pe la 38- 40% din PIB, la noi e 26,1%, și tindem spre 27% adică vrem vreo 0,9% în plus față de 2021. Serios? Doar atât reprezintă evaziunea fiscală în România? 0,9%? Atât se poate recupera de la hoți? Se pare că da! Asta este marja care se poate recupera fără a se deranja clientela politică care, din 2012 până azi, a reușit – prin modificarea Codului fiscal, desființarea Gărzii Financiare, blocarea activității Direcției Generale Antifraudă, prin eliminarea caracterului inopinat al controlului și abrogarea Legii 12/1990, inventarea riscului fiscal pentru a proteja crima organizată de controale fiscale nedorite, reforma dragniană a justiției și a Curții de conturi -, să fraudeze aproape 7% din PIB, în plus față de 2012. Vă imaginați cât înseamnă 7% din PIB? Adică din 1190 miliarde lei? Vreo 83,3 miliarde lei, respectiv vreo 16,8 miliarde de euro.
Asta a făcut Dragnea și PSD, alături de Chițoiu și Diaconu, reprezentanții PNL-ului lui Antonescu, modificând Codul fiscal și legile justiției. Au reușit performanța să reducă colectarea veniturilor fiscale cu 7% din PIB, de la 33,1% în 2012, la 26,1% din PIB în 2021, adică mai puțin cu 16,8 miliarde de euro. Bani care, evident, au fost însușiți de crimă organizată, adică, în principal, de clientela ce fraudează bugetul public, protejată politic. Și vine acum șeful fiscului și ne spune că vom crește încasările (veniturile fiscale) cu 0,9 procente, de la 26,1% la 27% din PIB? Adică din cele 16,8 miliarde de euro fraudate, anual, între 2014 – 2021, ne propunem să (re)aducem la buget doar 2,16 miliarde de euro, anual. Și cu restul de 14,6 miliarde de euro, cât e diferența dintre 33,1% și 26,1% din PIB, necolectați, ce facem? O lăsăm, în continuare, crimei organizate? Adică o trecem, în continuare, la pierderi planificate, premeditat?
Păi, asta e combaterea evaziunii fiscale? Să-ți propui ca din 16,8 miliarde de euro fraudate anual, să recuperezi doar 2,16 miliarde euro anual? Ăsta e fatalitate și resemnare în fața crimei organizate, nu combaterea evaziunii. E resemnare, în sensul că știm unde și cum se fură, dar nu putem face nimic!? Dacă am recupera 2,16 miliarde de euro, anual, în condițiile în care veniturile ar fi la nivelul cheltuielilor în execuția bugetară, n-ar fi o dramă. Dramă e că în timp ce veniturile totale reprezintă 104 miliarde de lei, la 31.03.2022, cheltuielile sunt de 120 miliarde lei, diferența fiind acoperită de împrumuturi, care, logic, atrag creșterea taxelor și impozitelor cu 16 miliarde lei trimestrial, adică cu vreo 13 miliarde euro anual. Or, dacă nivelul colectării ar ajunge, din nou, la 33,1% din PIB, la fel ca în 2012, adică ar crește cu 16,8 miliarde de euro, România n-ar mai trebui să se împrumute, la dobânzi uriașe și Guvernul n-ar fi pus în ingrata situație de a crește taxele și impozitele.
În concluzie, taxele și impozitele cresc proporțional cu nivelul evaziunii fiscale, iar performanța managerială a Guvernului și ANAF se măsoară prin gradul de combatere a evaziunii fiscale, al cărei indicator se reflectă în nivelul colectării veniturilor fiscale raportate la PIB. Deci, cu demagogia în combaterea fraudei fiscale, asmuțind ANAF împotriva celor ce fraudează bugetul, fără a sprijini activitatea ANAF prin modificări legislative adecvate și o politică eficientă de recrutare și promovare de personal, nu crești nici gradul de colectare al veniturilor fiscale, nici nu echilibrezi balanța fiscală. E utopie! Iar să decontezi eșecul în fața crimei organizate, dând vina pe lipsa profesionalismului în ANAF, este profund imoral, pentru că se ascunde adevărul. ANAF ar performa dacă managementul politic ar fi obiectiv și clientela politică n-ar beneficia de protecție.
Pavel ROMAN