Istoria, pe scurt: Oameni sătui de Ceușescu, ieșind cu piepturile goale în fața tancurilor. Nu aveau nici cea mai mică idee că îi va numi cineva revoluționari. Nici nu i-a numit nimeni, prea erau periculoși, mereu gata să lupte contra nedreptății, pentru o viață mai bună pentru ei și copiii lor. S-a înființat casta revoluționarilor, cu acte în regulă, iar apoi cuiva i-a venit ideea să-i umple pe revoluționari de onoruri, să le acorde privilegii peste privilegii, să-i scutească de taxe și impozite, să le dea pe daiboje gratuități peste gratuități, indemnizații mai mari decât salariile majorității amărâților. Desigur, fraierii curajoși nu au primit nimic, pentru că nici nu au cerut. Au primit, cu vârf și îndesat, cei care la revoluție se ascundeau ca șobolanii, iar apoi au ieșit și s-au instalat în fruntea bucatelor. Guvernele i-au manipulat dupul bunul plac, dându-le tot mai multe drepturi, Falșii revoluționari au făcut și fac afaceri, primesc indemnizații, un fleac pe lângă cât câștigă din afaceri. Amărâții curajoși și fraieri au rămas ce au fost și înainte de a visa că vor merge la revoluție, să moară pentru idei. Și unii și ceilalți au trecut demult de vârsta pensionării, trecuți în uitare. Guvernele nu-i mai folosesc, pentru că nu mai au nici cea mai firav capacitate de a aduna adepți și simpatizanți, pentru că oamenii s-a scârbit de veșnica scindare în organizații și grupări, sfâșiindu-se între ele pentru ciolan. Nimeni nu mai aude de ei, iar adevărații eroi, cei care s-au jertfit, sunt comemorați doar de către părinți. Ba, mai sunt și folosiți pe post de rampă de lansare de către unii dintre urmașii lor, care nu le-au fost niciodată cu adevărat părinți. Adio, revoluționari!
Fraierul de serviciu
