Așadar, am revenit la Chișinău după aproape 29 de ani. Alt oraș, alți oameni, alte preocupări, așpirații. Capitala a înlocuit tonul sumbru, culorile terne cu multă culoare vie. Multe parcuri, multe clădiri noi, moderne, în pas cu vremurile de azi. Frumos oraș!
Cât privește viața la Chișinău,, ea nu este tocmai ușoară. Multe lucruri sunt mai scumpe decât în România. Mâncarea pare mai ieftină, la marketuri și în piețe, dar la restaurant, la terase ajunge la prețuri comparative cu ale noastre. Este bine să precizez că salariul mediu brut în Republica Moldova este de aproape trei ori mai mic decât cel din România, însă cu 10% mai mare decât cel al ucrainenilor. Scumpă este berea, la Chișinău, ieftine sunt țigările. O halbă de bere, de 400 ml servită la terasa din fața Hotelului City Park, unde am locuit aproape o săptămână, m-a costat 45 de lei moldovenești, adică 11 lei și ceva, în bani românești (1 leu românesc = 4 lei moldovenești). În schimb, un pachet de țigări Marlboro, m-a costat tot 45 de lei moldovenești.
Populația nu este mulțumită de ce și cum trăiește (dar, cu puține excepții, unde sunt oamenii mulțumiți de retribuția lor, în raport cu prețurile, cu taxele și impozitele?). Privind strada, trecătorii, ai putea crede că lumea e mulțumită și că n-are griji, că nu o preocupă nici situația din Ucraina, nici nimic altceva. Dar, nu este așa. Ceva arde mocnit în straturile sociale.
Nici idealul unionist nu mai este ceea ce a fost prin anii 1990 – 1995. Entuziasmul a diminuat, inclusiv în rândul elitelor, chiar dacă peste tot ai simbolurile apartenenței Basarabiei la Țara Mamă, la neamul românesc. Statuia lui Ștefan cel Mare și Sfânt străjuiește la intrarea în Parcul Central, din vecinătatea Parlamentului. Aleea scriitorilor, „împrospătată” de la ultima mea vizită cu busturile lui Grigore Vieru, Adrian Păunescu, Dumitru Matcovschi, vorbește fraților basarabeni despre unicitatea literaturii române, despre faptul că suntem uniți și părtași la aceeași spiritualitate. Numele instituțiilor, al magazinelor, cu puține excepții, este scris în limba română. Biserica rămâne și ea un altar al conștiinței naționale – multele biserici, transformate în anii apartenenței Moldovei la URSS în magazii și silozuri pentru cereale, au fost recuperate, restaurate și astăzi limba română îi adună pe basarabeni laolaltă. Totuși, spuneam, și elitele nu mai au efervescența unionistă de acum două, trei decenii. Voința de unire cu Țara nu mai dăinuie nici ea cu aceeași energie. A fost ratat un moment și pierdut este idealul. Pentru câtă vreme?
Apatia elitelor pare să fie nădejdea că Unirea s-ar putea realiza pe un singur drum: intrarea și integrarea Basarabiei în UE. Demersul acesta nu este însă unul comod, nici cert. Rusia nu doarme, cum nu stau resemnați nici rusofonii și rusofilii din republică. Știu, Moldova străbună are azi șansa de a o avea în fruntea țării pe Maia Sandu. Numai că, aleasă cu mare entuziasm – poate și pentru a scăpa de rusofilul Dodon -, Maia Sandu a devenit profund nepopulară, chiar și în rândul românilor din Basarabia, din cauza năzuinței sale de a integra țara în UE, din pricina unor reforme în vederea îndeplinirii condițiilor de aderare ori pentru creșterea taxelor și impozitelor. Astfel, Maia Sandu a ajuns impopulară și nu puțini (români!) mi-au spus că „în toamna care vine o dăm jos”!). Din nefericire, cu populația este greu să faci înțelegeri pe idealuri, pe promisiuni cum că mâine va fi mai bine, dar azi trebuie să strângem cureaua. Nu, Omul vrea azi, ACUM să-I fie bine, că are de trăit o singură viață. Așa că Maia Sandu merge pe sârmă și Basarabia riscă să rămână, cum a fost de secole, durere și lacrimă, în stânga Mamei.
Tristan MIHUȚA
