Nu știu multe lucruri despre mine. Nimeni, de fapt, nu știe despre sine suficient. Nu știm cât putem îndura până nu îndurăm, nu știm câtă durere putem înmagazina până nu ne doare, nu știm câtă fericire putem suporta, până nu ne tremură stomacul și inima de fericire. Un lucru în plus pe care nu-l știu și nu-l voi ști niciodată, este modul în care oamenii percep lucrurile. Deși pretind că scriu clar, ba chiar profund descriptiv, se întâmplă, totuși, ca imaginile și mesajele să-mi fie percepute uneori profund denaturat. M-am gândit mult și cred că de vină e superficialitatea cu care se citește. Cititul pe diagonală. Lipsa răbdării. Cumva, se ignoră cuvinte dintr-un întreg, dintr-un mesaj construit cu minuțiozitate, unii alegând doar părți disparate dintr-un tot care nu poate funcționa, practic, pe bucățele. Adeseori, aici, în dialog cu voi toți, sunt victima unor astfel de înțelesuri trunchiate. Și când te gândești ce simplu ar fi dacă s-ar peria fiecare cuvânt, fiecare sens, fiecare frază, fără ,,fușărism”, încât să vorbim toți aceeași limbă… Atât de simplu!

Eugenia CRAINIC