La ultima reprezentație a circului din toamna acelui an (1986) Floricel a insistat să mă duc neaparat să văd și eu spectacolul, o feerie în care arlechinii albaștri pictați de Picasso își dădeau mâna cu violoniștii zburători ai lui Marc Chagall, pe o muzică ce-ți sfâșia inima, și la final Floricel m-a luat deoparte și mi-a mărturisit că în acea noapte de toamnă el va părăsi România împreună cu ”păsările călătoare” și m-a poftit să mă alătur lor …
Peste șase luni de zile a venit la mine acasă, la Prunișor, nana Brândușa și mi-a adus un aparat foto KODAC, ultimul răgnet al tehnicii și mi-a povestit că tocmai a primit un pachet de la Floricel, care s-a stabilit la Berlin și îmi transmite să arunc naibii ZENIT-ul, cumpărat de mine din URSS, când fusesem în luna de miere.
P(r)ozeur: Vasile de Zărand
