Năstase, Andronescu, Marga, Theodorescu versus Simonis, Budăi, Ciolacu! Se poate și mai „jos”?

Lecturând din opera lui Eminescu și Caragiale, ori a altor scriitori cu „pedigree” din perioada interbelică, constatăm că în politica autohtonă nu s-a schimbat nimic. Votul universal, democratic, e o farsă uriașă, pentru că, în stil fanariot (ce reprezinta opogeul corupției, în care nu există limite, reguli sau principii), chiar și manipulat, prin întreținerea și exploatarea ignoranței, nu contează rezultatul votului. În acest sens, „găselnița” politicienilor români a fost votul pe partide, nu uninominal (dacă grupările ce se autointitulează partide politice, analizate prin prisma activității lor reale, în care traficul de influență și șpaga constituie obiectul principal de activitate, pot fi numite partide politice și nu grupări de crimă organizată), pentru a permite promovarea unor personaje dubioase. Așa s-a creat posibilitatea ca votul popular să n-aibă nici o importanță. Ce votăm, de fapt? O listă de nume, cu multe dintre ele necunoscute, care, oricum nu contează prea mult, pentru că, așa cum s-a exprimat deputatul PSD, Alfred Simonis, noul șef al Camerei Deputaților (într-un acces de sinceritate generat de nivelul de percepție), cine nu votează ce i se cere, este ejectat din partid. Cu alte cuvinte, nu ce a ales poporul contează, nu conștiința alesului, nu interesul cetățeanului, ci ce decid cei ce controlează partidul. Exact ca în Cosa Nostra sau Camorra! În concluzie, parlamentarii, puși pe liste (pentru a „convinge” populația să acorde votul unei grupări așa zis politice) sunt de decor, pentru a prosti alegătorul că ei sunt cei ce vor hotărî. Cu alte cuvinte, nu aleșii reprezintă partidul! În realitate, după cum recunoaște și confirmă (oficial), Simonis, aceștia nu sunt decât niște marionete ce trebuie să ridice mâna cum li se dictează, adică niște biete slugi, executanți de ordine. În realitate, leaderii de partid și „greii” din umbră (care dirijează activitatea partidului, în funcție de „agenda” personală), nu parlamentarii, sunt cei ce decid. Chiar dacă nu sunt parlamentari și „certați cu legea”, gen Neacșu sau Chesnoiu. În aceste circumstanțe, conform logicii lui Simonis, votul popular este anulat și fără rost, pentru că există un mecanism pervers, inventat de șmecheri, care elimină efectul sufragiului. Or, în aceasta logică (reală și incontestabilă), dacă decizia nu-i la cei ce poporul i-a votat, mai putem vorbi de puterea poporului și de reprezentarea acestuia? Și dacă puterea poporului nu se materializează în urma votului, unde naiba e democrația? Mulțumim Simonis pentru „sinceritate”!

Dacă am trăi într-o societate educată la nivelul diplomelor existente (de licență universitară și procent de doctorate) și am avea o presă liberă, nemanelizatată și nemituită de mafia politică, un Simonis, Ciolacu, Grindeanu, Gorghiu, Neacșu, Chesnoiu și alte asemenea specimene, ce administrează averea publică a țării, ar mai exista oare, în „pozițiile” actuale? Cu siguranță, nu, pentru că educația reală și o presă independentă (nemercenarizată și nemiturită) ar filtra accesul, în primul rand, a rebuturilor morale, oportuniste, lipsite de scrupule aciuite sub umbrela partidelor, care au acces la putere, azi. Iar dacă mass-media, în loc să cosmetizeze imaginea unor indivizi care, ca și Isus, până la treizeci și opt de ani, nu se știe ce-au făcut și cu ce s-au ocupat (de fapt se știe, dar nu se vrea să se știe) sau ar aprofunda sursa averii unor indivizi, precum Simonis și le-ar prezenta adevăratul CD, cu nivelul real de educație și profesional, cine ar mai vota astfel de specimene? Dacă s-ar arată câta imoralitate este în cariera politică a unor doamne, a căror activitate s-a evidențiat prin schimbarea partenerului, în funcție de interes, cine le-ar mai vota? Sau pe cei al celor al căror unic criteriu de promovare politică a fost contribuția materială la partid, indiferent de sursa banilor, i-ar mai vota cineva? Dacă votul ar fi fost uninominal și presa nu s-ar fi lăsat mituita, am mai avea, oare, astfel de indivizi – produs pur al fanariotismului, adică a degradării morale a societății), la putere, azi, în România?

Cel mai grav este că dincolo de frământările interne ale lumii politice și luptele între facțiuni, dincolo de coborârea stachetei moralității și a eliminării filtrului competenței, în cazul promovării politice, în ultimii ani asistăm la o schimbare periculoasă de paradigma, ce se aseamănă cu datul kilometrilor înapoi la autoturisme, de către samsari. Asistăm – prin exploatarea accentuată a mecanismul promovărilor prin intermediul partidelor, ocolind selecția alegătorilor – , la o degradare accentuată, critică, a calității morale a tot ce înseamnă politician, profilul noilor „promovați” aseamănându-se, tot mai mult, cu al interlopului standard, produs al societății românești: oportunist, veros, lacom, cinic și lipsit de scrupule. Uitându-ne pe panoplia noilor figuri politice, constatăm că a trecut vremea romantică, a „gulerelor albe”, rasate, când partidele (mai ales PSD) erau reprezentate de intelectuali ex-comuniști, cu pedigree, gen: Năstase, Dan Ioan Popescu, Adrian Severin, Andrei Marga, Rodica Stanoiu, Răzvan Teodorescu, Doru Viorel Ursu, Antonie Iorgovan, Cristian Diaconescu, Vasile Pușcaș, Ecaterina Andronescu, Eugen Dijmarescu, Ioan Mircea Pascu, Bogdan Niculescu Duvaz, etc. Da, chiar dacă erau ex-comuniști, erau intelectuali cu pedigree, consacrați anterior întrării în politică, care aveau simțul limitelor, în fața cărora un Dragnea, Rădulescu (Mitralieră), Codrin Stefanescu, Marcel Ciolacu, Alfred Simonis și, mai ales, celebrul educat tomnatic, Budăi, par „proștii satului”, propuși de asistații social, la birtul satului, pentru funcții la primării. Iar că există o corelație directă între scăderea nivelului de educație și cultură, „la pachet” cu înregimentarea, prin mită a mass-media și ascensiunea unor șmecheri, oportuniști, pseudo-educați, în fruntea partidelor, nu mai e de mirare și e tot mai evidentă și vizibilă. Asta nu înseamnă însă că trebuie să acceptăm, pentru că unii, precum Simonis, cred că e posibil prin corupție (trafic de influență și mită), să impună reguli imorale ca fiind moale, adică adevăr și normalitate. Sau să ne impună mistificarea realității, în care, diletantismul este servit pe post de performanță. Cum orice „perdea de fum”, menită să ascundă, pentru un moment, realitatea și în cazul lui Simonis sau Ciolacu, indiferent cât se vor „screme” acești indivizi să ascundă realitatea, „fumul” se va risipi și-i vom vedea, simpli și goi, fără „armura politică”, precum predecesorii Dragnea, Stefanescu, Rădulescu care au încercat să confiște PSD. Adică îi vom vedea, așa cum sunt de fapt: niște „accidente” politice, create de conjunctură, adică de fenomenul accentuat de erodare morală a clasei politice, în special a PSD. Când un partid de talia PSD, candva „crema” intelectualității „de stânga”, ajunge să fie reprezentat de Alfred Simonis și Ciolacu, ori Budăi, exponenți a manelismului universitar (Simonis a absolvit universitatea „Tibiscus” din Timișoara, Ciolacu „Ecologica” din București, universități a căror condiție de absolvire e să te înscrii) și a imposturii profesionale (nici unul nu are vreo calificare reală, performantă, în vreun domeniu), e clar că politica românească a fost acaparata de „repetenții clasei”, respectiv de crima organizată. Adică de cei care au avut interes ca aceștia să fie unde sunt. Că e vorba de servicii, că e vorba de grupuri de interese (corporații, firme, lumea interlopă), de crima organizata, ceea ce e grav e nivelul de degradare morală și de competență profesională a clasei politice românești. Cum poți cădea așa, la un asemenea nivel intelectual, de mahala, un partid? Pe cine mai reprezinți? Ce pot aduce un Simonis și Ciolacu în politică, decât manelism și diletantism? Un exemplu elocvent în acest sens e inițiativa lui Simonis, care s-a alăturat celor din USR (singurul din PSD, dar când scopul scuză mijloacele, mai contează cu cine te asociezi?) privind modificarea Codului de procedura fiscală, prin care voia instituirea unor răspunderi pecuniare în sarcina inspectorilor fiscali care au avut sau au „tupeul” să emită decizii de impunere, vizând „protejații politici”. Adică o sancțiune discriminatorie, dedicată, vizând, exclusiv inspectorii fiscali, nu și restul funcționarilor publici. Mă mir că în nota de fundamentare, Simonis n-a dat chiar și numele inspectorilor care l-au deranjat, de la AJFP Timiș (care i-au „călcat” pe prietenii, nașii, rudele, din Dumbrăvița, Sacalaz sau Giroc), ca să modifice legea în așa fel încât să fie aplicabilă doar în cazul acestor inspectori. S-a vrut un fel de sancțiune dedicată, în genul Ponta, când a desființat Garda Financiară, la presiunea crimei organizate. Numai că Simonis nu e Ponta, când e vorba de educație și elaborat acte normative. A vrut mai mult decât posibil, în materie de norme de drept. Autocratic, în genul dictatorilor din Africa. Păi, când „absolvi” dreptul la „Tibiscus”, nu știi cine ți-au fost colegii, profesorii și nici unde sunt sălile de curs și amfiteatrele, de unde naiba să știi principiile și normele elementare de drept, garantate prin constituție și de tehnică legislativă? De la liceul sportiv? Și cu „experiența” din Parlament, de executant docil, de unde să știi că proiectul unei legi trebuie făcut cu specialiștii lângă tine? Noroc că Guvernul și celelalte instituții abilitate n-au avizat pozitiv această inepție, că ar fi fost culmea prostiei juridice! Oricum, cu prima ocazie, eram decis să atac la Curtea Constituțională inepția juridică a pseudo juristului Simonis, pentru că astfel de derapaje profesionale, de la un parlamentar, sunt intolerabile. Un individ care confundă Parlamentul cu liceul sportiv din Timișoara (una dintre cele mai slabe instituții de învățământ din județul Timiș, cu promovabilitate la bacalaureat în jurul a 50%) și universitatea „Tibiscus” (o fabrică celebră de diplome), crezând că și legile se modifica precum examenele școlare sau diplomele obținute fără a acumula cunoștințe la nivelul lor și că totul e posibil în România, dacă ești parlamentar, e un pericol pentru societate și pentru democrație.