A fost odată Piața Mare. S-a desființat, a fost demolată, împlinindu-se visele faraonului „botoxat”. O lovitură dată micilor producători, comercianților, dar și cumpărătorilor, populației. Și, la urma urmei, întregii zone. Strada Mețianu, de decenii un Lipscani sui generis, este acum pustie – îți dă unul o palmă ziua, în amiaza mare, și nu ai martori. Multe magazine s-au închis și afișează „Spațiu de vânzare”. Sau de închiriat. Afaceri stricate, falimentate. Oameni, mici întreprinzători, loviți prin efectul colateral al demolării.
Noua „piață”, de lângă Turnul de apă, este și ea un proiect ratat. Nu sunt clienți, se plâng vânzătorii. Nu sunt clienți pentru că oferta este săracă- aceea nu e PIAȚĂ, este un aprozar un pic mai mare. După mine, un eșec total.
Rămâne să vedem cum va arăta spațiul piațetei, după amenajare. Deocamdată, cam multe betoane, în partea ocupată odată de tarabe. Afară, că tot vrem o țară ca afară, asemenea piațete, scuaruri sunt pline de terase. Aici, la noi, ca în întregul Arad, asemenea spații sunt nevalorificate. Și nu trebuie să ne mirăm – cu asemenea edili, Aradul continuă să decadă. Tare mă tem că iremediabil.
P.S. Prevăd că nici „Piața Mică”, devenită cea mai mare, nu va avea o soartă mai bună!
Tristan MIHUȚA
