Numai un tâmpit nu vede și nu se revoltă că noi jucăm un alt fotbal, unul demodat și necompetitiv. Și nu de azi, de ieri. Echipele de club nu sunt competitive. „Naționala”, așijderea. Și totuși, nu văd nicio revoltă, nicio grijă, nicio preocupare pentru a schimba starea actuală a fotbalului românesc.
Orice discuție despre schimbarea la față ar trebui să pornească de jos, de la bază, de la copii. Eu aș începe cu niște întrebări. Cine sunt antrenorii de la copii și ce pregătire au? Ce condiții materiale, financiare, medicale au? Cum se face selecția și cum sunt urmăriți, periodic, jucătorii în evoluția lor – starea de sănătate, performanțe fizice și tehnice, calități moral-volitive …
Apoi, să vorbim despre joc. Ai noștri, de mici, joacă bătrânește … Lent. Or fotbalul modern se bazează pe viteză, pe iuțirea jocului: prin pase dintr-o atingere, prin lovirea mingii cu putere, nu cu pase „moi”, permanentă mișcare, în modul compact, cu o adâncime de 35-40 de metri (cu cât mai scurt, cu atât mai bine), care modul va mătura terenul spre atac și spre apărare…
Mă opresc. Multe sunt cerințele și metodele pentru a învăța jocul care se practică azi, până și de către echipe precum Israel ori Kosovo. Dar, văd, pe noi nu ne preocupă, nu ne revoltă că nu mai facem față, că fotbaliștii români nu mai au căutare, că echipele românești contra-performează an de an. Avem o FRF care trăiește bine, prea bine și prea liniștită ca să dorească vreo schimbare.
Tristan MIHUȚA
