Își sacrifică Europa, civilizația, cultura și valorile morale, pentru profitul corporatist?

Corporatismul occidental, axat pe lăcomie, a experimentat imposibilul: coabitarea islamului cu creștinismul, prin toleranță reciprocă, mizând pe schimbarea priorității între factorul religios si bunăstare materială! Având experiență occidentală (a compromisului si tolerantei, in detrimentul moralei) au pariat pe bunăstarea materială, că v-a învinge factorul religios. S-au înșelat. Nici 10% din subiecți n-au schimbat prioritatea. Efectul? Haos și moarte! De ce? Pentru că islamul, în principiul și fundamentul său, nu este tolerant cu „necredincioșii”, decât în cazul în care aceștia se supun. Nu e religia care promovează iubirea si toleranța, ci supunerea. Ești tolerat, dacă te supui, fapt ce istoria l-a demonstrat, atât prin modul în care a functionat, administrativ, imperiul otoman, cât și prin modul în care au functionat și continuă să funcționeze și azi, societățile în care islamul reprezintă puterea politică. Supunere înseamnă să-ți plătești obligațiile fiscale; să respecți regulile și cutumele religiei islamice; să nu te manifești, sub nici o formă, împotriva religiei islamice; să nu ai dreptul la opinie în materie de religie; să nu practici perversitatea, homosexualitatea, lesbianismul și blasfemia împotriva lui Alah și Mahomed, care sunt păcate de moarte, ce dă dreptul oricui să aplice pedeapsa; să existe discriminare între bărbat și femeie. Oricine nu respectă aceste principii si reguli, este considerat, de facto, „necredincios” și poate fi eliminat fizic. Iar omorârea unui „necredincios”, care nu se supune, nu este considerata o crimă, ci o datorie morală. De la această realitate (greu de acceptat în civilizația occidentală, considerată libertina), trebuie plecat atunci când urmărești concilierea islamismului cu creștinismul.

În varianta islamică, concilierea se poate realiza, strict, în condiția în care care creștinismul acceptă supunerea necondiționată. Nu toleranța creștină său laică a islamului – cum eronat predică și încearcă corporatismul să prezinte „spinoasa” problemă -, ci toleranța islamului față de creștin său laic, prin supunere.

Deci, islamiștii nu vor renunța, niciodată și în nici o condiție, la varianta supunerii, pe care nu o negociază și n-o pun în discuție. Pentru ei supunerea e un principiu „sine qua non”, fapt pe care civilizația corporatistă occidentală (pentru care morala e ceva relativ) îl ascunde, mizând pe perceperea toleranței creștine, de către islamiști, ca fiind supunere și pe naivitatea și ignoranța occidentalilor corporatizați, cărora nu le pasă că prin toleranță sunt metamorfozați în supuși. Asta este diferența dintre civilizația occidentală,  creștino-laică (în care toleranța înseamnă, de fapt, uriașe compromisuri morale) și islam, care nu abdică, în nici o circumstanță, de la principiul tolerării prin supunere. Deși nu ni se spune, relațiile occidentalilor cu lumea islamică, sunt realizate în aceasta cheie. Occidentalii acceptă, tacit, prin toleranță (ce presupune compromisuri morale), supunerea de tip islamic, evitând orice atac (chiar și sub formă de opinie) sau contestare a acestui pruncipiu. Sunt conștienți că numai așa pot întreține relații economice cu regimurile islamice. Pentru o democrație laică, în care doar partea materială, respectiv profitul, contează, să joci un astfel de rol, nu e o problemă. Nu și invers, unde niciodată nu se vor face astfel de compromisuri. Fie că e vorba de comunitățile islamice din Orient, în frunte cu Arabia Saudită, Emiratele Arabe, Yemen, Irak, Iran, țările islamice din fostul URSS, ori comunitățile islamice din Europa, pentru ele principiul supunerii necredinciosilor, rămâne unica variantă a toleranței. În acest caz, nu trebuie să fie o mirare sustinerea de care beneficiază „HAMAS”, „HEZBOLAH” si alte grupari extremiste, islamiste, din partea intregii lumi islamice. Pentru că (chiar dacă ipocrit), aceste grupări susțin că luptă împotriva „necredincioșilor” care nu acceptă supunerea. Or, statul evreu, spre deosebire de occidentul tolerant (prin compromisuri morale), nu acceptă supunerea în fața islamului, pentru că islamul nu e altceva decât un plagiat al religiei mozaice. Iar religia mozaica nu admite altă supunere decât în fața lui Dumnezeu. Deci, evreii nu sunt tolerați de islam, nu pentru că n-au dreptul să locuiască în Orientul Mijlociu, ci pentru că sunt „necredincioși”, pentru că nu se supun. Dacă facem recurs la istorie, constatăm că evreii au fost tolerați, foarte bine, de către imperiul otoman. Au fugit de civilizația occidentală (inchiziție) și s-au stabilit în lumea islamică, beneficiind de toleranță, pentru că s-au supus. Acelasi lucru s-a intamplat in perioada dominației arabe in Palestina. Pentru a fi tolerați, evreii s-au supus. Azi, Israelul, pentru că au o țară liberă, unde funcționează o democrație originală, nu se mai supun islamismului și nu mai tolerează supremația acestuia. Acesta este mobilul real al conflictului dintre evrei și islam. Din păcate, pentru că lăcomia generează rabat (compromis) de la principiile morale (iar supunerea este unul dintre ele, pentru că înseamnă pierderea libertății), civilizația occidentală, încet dar sigur, se lasă subjugată de islam. Întâi prin acceptare unor obiceiuri și cutume, aparent inofensive (purtarea abaya în școli, eliminarea carnii de porc din meniu, adaptarea programului în funcție de orele de rugăciune, etc.). Apoi, prin politica de evitare ori interzicerea defăimării lui Mahomed, se restrânge dreptul la opinie și la liber-arbitru. Urmează, pe lista concesiilor, dreptul de a înființa școli islamice și chiar instituții islamice (în care practicanții islamiști sunt radicalizați în ceea ce privește rolul si dreptul moral al supunerii „necredincioșilor”), culmea, în țările cu administrație laică. Pe lista concesiilor apare și dreptul de a construi moschei islamice și de a înființa organizații islamice. Toate sub masca păstrării identității culturale specifice Orientului, care, în fapt, nu e decât toleranță stupidă, ce înseamnă supunere, adică subminarea gravă a civilizației occidentale, de tip laic. Aducând hoarde, în fapt adevarate armate islamice (conform islamului, toți „credincioșii” sunt soldați ai lui Mahomed), în Europa și în lumea occidentală (al cărei civilizație are la bază morală creștină), pentru exploatarea ca forță de muncă și din lăcomie după profit, corporatismul occidental a transformat lumea occidentală într-un câmp uriaș de confruntări, în care se ciocnesc, permanent, cu consecințe grave, „credincioșii” lui Mahomed cu „necredincioșii” lui Isus. Adică, a transferat „cruciadele” din Orient, în Europa și SUA. Și asta pentru că lăcomia corporatistă, fără limite, – conștientă  sau inconștientă că islamismul nu va renunța niciodată la principiul toleranței prin supunere -, a urmărit transformarea lumii civilizate într-o lume a conviețuirii islamului cu creștinismul, mizând (exagerat) pe capacitatea lumii civilizate de a accepta compromisul. Adică de a accepta supunerea, prin toleranță dincolo de orice principiu moral. Au pariat pe remodelarea islamistului, prin corporatism, sacrificând cultura, civilizația si societatea occidentală. Deocamdată, se pare – după cum au reacționat islamiștii din lumea occidentală, cu ocazia masacrului comis de „HAMAS” în Israel, reacție motivată prin dreptul „credinciosului” de a-l supune pe „necredincios” -, că ideologii corporatiști s-au înșelat. Se pare că islamiștii continuă să trateze ca prioritar principiul supunerii „necredinciosului”, în fața bunăstării materiale.

Asta înseamnă ori că occidentul a dat „chix” cu integrarea materială (nu a putut asigura nivelul de trai ce și l-au dorit islamiștii), ori că principiul religios e mult mai influent decât au anticipat corporatiștii. În concluzie, Europa corporatistă și-a cam dat foc, la propriu!