Mă mai chemau, din fieful meu de la ziar, și la transmiterea de sarcini pe care o ținea un tovarăș Bartoș, instructor al Comitetului Central al PCR. Era un ins scund, în vârstă, obez și uzat de „greutatea muncii politice”. Ne adunam la Cabinetul de partid, de deasupra redacției, la care director era Ioan Biriș. Ne transmitea tovarășul Bartoș ce avea de spus, după care adormea profund în fața noastră, la prezidiu, și sforăia. Mâncase bine, băuse prea bine înainte de a se întâlni cu noi. Salvina Marchis încerca să facă față situație penibile și relua, recapitula sarcinile trasate de tovarășul Bartoș, un soldat Svejk sui generis. Cine s-o mai asculte! Toți eram seduși de modul în care se refăcea tovarășul Bartoș, după efortul de a ne fi transmis sarcinile.
Secția de propagandă mai se aduna și la evenimente. De pildă, la ziua de naștere a tovarășei Marchiș. De la aceste întâlniri am două amintiri. Una, de la Astoria, unde apare intempestiv Traian Indrieș. Cu un pomișor în care erau legate țigări Kent. Și intră cu strigături ( fusese primar la Hălmagiu), din zonă: „Pentru o puță cât un pumn, am bătut atâta drum”! și „Aduceți chiupul cu untura, să-i ungem la mire p..a”! Tovarășa Marchiș a rămas mască, nu știa cum să reacționeze. I-a și plăcut, dar se și simțea datoare să ia atitudine. Într-un final a dat-o pe compromis: „Vai, tovarășe Indrieș!!”, și l-a pupat!
Altădată, eram la Cabinetul de partid. Tot de ziua tovarășei Marchiș. Am vorbit noi la cantina Partidului pentru niște mici – era un măcelar bun acolo, Păcurar îl chema, tatăl unor prieteni de-ai mei, Titi și Ică, om care făcea niște mici nemaipomeniți. Ne adunăm, povestim, Toți încep să mănânce, doar Mitică Mărcuș povestea și mai trăgea de câte un păhărel cu țuică. „Serviți, tovarășe, Mărcuș, că se răcesc micii”, zice la un moment dat Marchiș. La care Mitică are o replică formidabilă: „Tovarășă secretar, eu mă satur numai când vă văd”! Ne-am prăpădit de râs și râd și astăzi, de câte ori îmi amintesc faza.
Tristan MIHUȚA
